sâmbătă, 10 august 2013

Ma feresc de cei ca Brutus

O mica bresa facuta in memorie a permis amintirilor sa isi reverse preaplinul adunat in tubulatura. Precum o avalansa au navalit, largind spartura initiala, umflandu-se cu fiecare noua rostogolire, cu
fiecare fragment asternut in jurnal. Unii sunt convinsi ca am trait intens, ca nu am precupetit nimic, ca nu am ratat nici un moment al vietii, ca doar asa as fi putut aduna in aproape 43 de ani atatea si atatea povesti.
Nimic mai fals. Viata nu mi-a fost carnaval, ba chiar a avut, pe alocuri, un aer salin, care nu semana deloc cu sarea si piperul despre care au cantat poetii, ci mai degraba aducea cu sarea ce este turnata peste ranile deschise. Nu am vorbit si nu voi vorbi despre aceste rani, nicicand pe deplin vindecate. In aceasta privinta, raman o mica salbaticiune speriata, ce nu vrea sa isi atraga compatimirea nimanui.
Prefer sa fac un circuit inchis printre putinele clipe frumoase, prefer sa pun reflectoarele pe ele, ca umbra cenusie sa dispara. Astrele mi-au desemnat traseul existentei tacit si hotarat inca de la nastere- menirea mea era sa ii ajut pe altii, sa fac in asa fel incat sa le fie bine. Unii m-au rasplatit oferindu-mi dragostea lor si din inalt mi-au umplut cupa cu fericire pura; extatic sentiment m-a coplesit atunci. Altii mi-au injunghiat inima si mi-au rapit aroma binefacatoare a increderii in mine si in oameni. M-am arcuit precum o pisica speriata, m-am dat un pas in spate, am privit cu ochii mintii. Am inteles rapid ca nu toti suntem construiti pe acelasi calapod. Am invatat sa ma feresc de cei care care-mi zambesc in timp ce tin o mana la spate. Am invatat sa ma feresc de cei care vor sa il imite pe Brutus, cel ramas in istorie cu obrazul patat.

Palida incercare de a umple foaia, scrisa cu o sinceritate sfasietoare... Soriceii care au dansat pe masa pisicutei profitand de absenta ei sunt Adriana, AdrianaT, Vienela, Alma Nahe si una dintre cele mai frumoase pisicute, Jora.

3 comentarii:

  1. Încercarea nu e niciodată palidă, ci încercătorul...şi aici n-are de ce! ;) Am încercat şi eu astfel de momente în cei 39(în curând 40) de ani ai mei. Dar aceste brutuşenii le ascund printre semnele de punctuaţie, prinse-n poeme, când nu-şi dă seama nimeni, când cred toţi că bat câmpii, dar eu bat şaua, de fapt.
    Dacă am învăţat să mă feresc?
    NU! ...
    Dar am învăţat să le fac faţă trădărilor de tot felul...nu uit, fiindcă unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi. E o vorbă pe care o spun de când eram mică. Şi am trecut mai uşor peste toate atunci când am repetat-o, uneori cu voce tare, alteori în gând...ce zar! Nu ştii niciodat' cin' ţi-e mai Brutus! Uneori poţi fi chiar tu însuţi/însăţi! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am fost Brutus o dată. Ferească Dumnezeu de cel ce nu poate fi Brutus pe deplin. Eu nu pot trăi nici acum cu amintirea greşelii mele. Cât despre ce suntem, ce am fost şi ce devenim...e o poveste atât de ofertantă încât aş crede că acest capitol scris azi de tine...poate fi ...despre viaţa mea! Dar de câte ori nu am avut noi senzaţia asta? Tare mă bucură articolele tale de azi! Ai fost tare harnică. 4 ...într-o zi....hmmmm!

    RăspundețiȘtergere
  3. Emotionant. Ce inseamna talentul autentic...acum si mie imi vine sa te rog sa scrii o carte :))))
    Cuvânta

    RăspundețiȘtergere