miercuri, 9 octombrie 2013

De dragul lui Pink

      Apa călaie alunecă peste trupul înfierbântat de somn, formând picuri strălucitori ce se sparg și se contopesc într-un dans haotic, irepetabil, reînnoit totuși în fiecare dimineață. Câteva minute mi-au fost
suficiente. Pielea parfumată poate fi acum cremuită și acoperită cu rochița moale, ce se mulează perfect peste formele rotunjite. Mă îndrept cu pași de felină spre bucătărie, unde...
      Soțul meu tocmai pregătește cafeaua. Îmi prinde între brațele puternice trupul înfierbântat și mă sărută lung, mușcându-mi ușor buzele, parcă încercând să îi imite pe dependenții de sex dintr-o comedie serioasă despre care am aflat de curând. Tentații (i)rezistibile vorbește despre problemele cu care se confruntă cei trei eroi și apropiații lor, despre încercările de a scăpa pentru totdeauna de această dependență de sex, despre faptul că uniți pot merge pe drumul spre fericire.


      Mă așez pe un scaun, îmi trag ceșcuța de cafea aproape și îmi aprind o țigară. Prima țigară a zilei, cea care îmi oferă o plăcere aproape sexuală, îmi hrănește dependență și îmi liniștește spiritul agitat. Trag avidă fumul în piept, îl păstrez o secundă lungă și îl eliberez cu o plăcere ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Gustul amărui, parfumul fin și fumul alb m-au învăluit, m-au prins ca într-un balon transparent, din care știu că mi-ar fi greu să ies.
      -Tu îți bați joc de mine? Ai uitat că nu mai suport fumul de țigară de când am scăpat de această dependență? Nici măcar nu te-ai deranjat să deschizi geamul!
      Reproșul soțului meu rupe vraja. Mă simt de parcă, în loc să fiu iubită cu delicatețe, aș fi la un pas de a fi violată. A fost fumător atâția ani, dependent de tutun, a împărțit cu mine ultima țigară și acum îl deranjează fumul împrăștiat haotic prin bucătărie. Îmi beau rapid cafeaua și mă îndrept spre biroul unde mă așteaptă laptopul, prietenii, blogul. Nici aici nu scap de tentații. Sunt dependentă de bloguri, îmi petrec timpul citindu-le și scriind pe ale mele despre dependenți.
      La scurt timp se trezește și băiatul meu, bărbat în toată firea de acum. Cu ochii umflați de somn, cu mâna întinsă spre pachetul de țigări, mă privește intens, complice, așteptând încuviințarea mea. Îi răspund cu o clipire de gene, semn că poate fuma dacă deschide geamul. Plecarea la serviciu a soțului aduce o eliberare ce seamănă cu un alt film de comedie, Singur acasă. Acum putem umple casa de fum, ne putem delecta cu ceea ce unii ar spune că este viciu, alții plăcere nevinovată.
      Aprinde el țigara, aprind și eu. Aprind eu, aprinde și el. Spre seară începem să ne panicăm. Deschidem larg ferestrele, ca aerul curat să alunge vălătucii de fum, ștergem geamuri și oglinzi, așezăm strategic prin casă castronașe cu pâine înmuiată în oțet, care alungă orice miros neplăcut, ne spălăm pe dinți și mestecăm gumă mentolată. Ne simțim vinovați din cauza dependenței de care nici nu am încercat să scăpăm până acum. Mă gândesc la soțul meu, care a reușit aproape fără efort să scape și îmi propun să încerc și eu.
      Poate că mergând la cinema să vedem filmul Tentații (i)rezistibile (Thanks for Sharing), în distribuția căruia se regăsesc nume mari, precum Mark Ruffalo, nominalizat la Oscar, Tim Robbins, câștigator de Oscar, Gwyneth Paltrow, Josh Gad, Joely Richardson și Patrick Fugit, vom înțelege mai bine ce putem face pentru a scăpa de această dependență ce aruncă o umbră fumurie asupra casei noastre. Poate vom descoperi cum tentații ce par irezistibile pot deveni amintire. Primul pas, recunoașterea faptului că avem o problemă (ca și în filmul despre dependența de sex), a fost deja făcut.
      Dacă vom reuși să tratăm cu umor această problemă, așa cum a făcut-o regizorul Stuart Blumberg, poate că eforturile noastre vor da rezultatul scontat. Mă gândesc des la sănătatea noastră, la banii arși pe țigări, în timp ce băiatul meu glumește, spunând că va merge la film de dragul lui Pink, ajunsă în cinema din 4 octombrie, cu ajutorul RoImage.



Cu acest articol particip la proba 4 din cadrul competiției SuperBlog 2013.

30 de comentarii:

  1. Mda... urât obicei fumatul ăsta. Sunt Sonia și sunt dependentă și eu. :( Iar soțul meu... și el a reușit să scape, acum foarte mulți ani! Eu nu am putut. Poate pentru că nici nu am încercat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt Vienela si sunt dependenta de 28 de ani. inca nu m-am gandit serios sa ma las, dar o voi face in aceasta seara... :)

      Ștergere
  2. :) eu m-am lăsat de fumat vreo 6 luni. apoi, în toiul unei gripe căpătată în toiul verii am luat-o de la capăt... şi îmi pare rău. dar parcă nu aş şti să scriu dimineaţa în zori fără dependenţa aceasta.... :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu m-am lasat de cateva ori pana acum. Intotdeauna de seara pana dimineata. Si da, chiar nu pot scrie daca nu am tigara intre degete.

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Te insotesc in bucatarie, ca seara nu imi permite Mihai sa fumez in casa. :)

      Ștergere
  4. Şi eu îmi rog soţul să lase viciul ăsta. Nu-i chip, iar uneori zic că mi-l doresc sănătos dar şi fericit. La film cu noi, zic. Când ziceai că e premiera?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E inutil, Adi! Se va lasa doar atunci cand va simti el ca a sosit momentul.Cel putin eu asa cred ca voi face... A incercat Mihai al meu sa ma convinga, dar nu a reusit. :)
      Filmul este in cinema din 4 octombrie.

      Ștergere
  5. Ei, de viciul ăsta am scăpat, nu fără eforturi ca eroul din povestirea ta,
    dar mai am altele, de care nu ştiu dacă voi reuşi să mă vindec...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vicii ar putea avea cineva ca tine? Vin sa vad daca ai scris despre ele, ca ieri am zacut in pat, racita... :)

      Ștergere
  6. Și eu mă rog de mine sa mă las de fumat, dar nu mă ascult! Și astfel fumez mai departe de peste 44 de ani! Și nu puțin! Și-mi place cum descrii, mai ales că pățesc și eu cam la fel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci eu joc la grupa mica, avand "doar" 28 de ani de cand fumez... :))))

      Ștergere
  7. Tigarile..da..cam greu de lasat. Si eu sunt dependenta de ele..Am incercat o singura data sa ma las, dupa un chef la care am fumat toata noaptea, alaturi de alti prieteni.,.fumatori si ei..Dimineata ma intepa inima si m-a cuprins frica..Nu am pus tigara in gura vre-o 3 zile..dar apoi, dupa un comentariu aiurea al sotului meu, m-am incapatanat si am reapins tigara..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mi-am propus in cateva seri sa ma las de fumat. Parea atat de simplu, dupa ce in timpul zilei ma afumasem cu mai bine de 20 de tigari... Din pacate, in fiecare dimineata, primul gand imi este la tutun. :)))

      Ștergere
  8. Eu te citesc la cafeua de dimineata si fumul ma invaluie si imi e bine, eu cu el si el cu mine. Mereu zic ca ma las de fumat in ultimele doua saptamani din luna, cele dininte de leafa, cand raman fara bani de tigari. Si mereu reusesc....sa fac rost de bani sa fumez in continuare :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cunosc bine povestea, Danuta! Eu imi spun ca ar trebui sa ma las de fumat atunci cand imi doresc ceva scump si imi dau seama ca nu mi-l permit, din cauza ca dau sute de lei in fiecare luna pe tigari.

      Ștergere
  9. ...si eu sunt dependenta ... sotul sa oprit acum doi ani !!! de fumat fumez afara ...pe ploaie, vânt,ger ... ::))) nu am de ales nu se fumeaza în casa de când am copii (10 ani si jumatate ) ... de 3 zile fumez "vaporez" numai tigara electronica ... deocamdata am o placere deosebita !!! sunt fericita .... parca sunt eu în povestea ta ::))) mi-a placut mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut pe fb ca incerci tigara electronica. Mie nu mi-au placut, poate si pentru ca ceea ce am incercat avea aroma de vanilie. :)
      Nici afara nu pot iesi, din cuza vecinelor care imi stau sub geamul de la bucatarie cat e ziua de lunga, la o barfa mica. Uite, si asta cred ca este o dependenta. Unii chiar nu pot trai daca nu ii barfesc pe cei din jur. :)))

      Ștergere
  10. :::))) normal ca bârfa este o dependenta... si pentru tigara electronica nu-mi plac aromele ... am luat de curiozitate aroma mentolata... si sincer utilizez ocasional ... eu sunt cu aroma de mallboro ... sunt uimita de asemanare ... încearca dar nu alterna .... spre marea mea surprindere (sunt acro la tigara) merge .... ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu aroma de mentol sau de Pall Mall negru sa stii ca as incerca. :)

      Ștergere
  11. Sunt dependente si dependente,slava Domnului,n-am niciuna din astea,malefice :D
    Ai sa te lasi tu,cand va veni timpul, I guess :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ştii când mă lăudam eu că m-am lăsat şi că nici nu simt nevoia să mai fumez? A ţinut aşa vreo 4 luni până am ajuns cu prietenii în Vama Veche şi mi-am spus că "o ţigară la caterincă nu strică"... dar se pare că a stricat, căci acum, când ies în oraş, mai aprind câte una. Sper să îmi fac curaj din nou şi de data asta să le las definitiv. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu, care imi numaram prietenele din blogosfera care s-au lasat de fumat si te asezam mereu intre ele! :) Sunt convinsa ca poti, doar ne-ai demonstrat deja!

      Ștergere
  13. În tinereţe m-am străduit - aş putea zice "din răsputeri" - să fumez, ca să fiu şi eu în rându' lumii, deh, pe la petreceri. Da' nu s-a lipit de mine şi pace!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa era si mama mea. Cat a fost tanara, a incercat de nenumarate ori sa fumeze, pentru ca mama ei fuma, tatal meu fuma, prietenele ei fumau. Nu a reusit! Acum, la 69 de ani, e prea tarziu sa mai incerce. :))))

      Ștergere
  14. Mi-a ramas dependenta de cafea! De tigari am scapat in luna mai anul trecut (cu tigara electronica - mi-a fost mai usor decat ma asteptam pentru ca nu trageaam in plamani fumul tigarilor).
    Cat despre film, as fi curioasa sa-l vad - am vazut cateva episoade dintr-un serial pe aceasta tema si am mai vazut cateva filme (cele mai multe comedii). O comedie in plus nu strica niciodata! :) Totusi, mai mult sau mai putin, toti oamenii sanatosi sunt... dependenti de sex. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si acum nu mai folosesti nici tigara electronica?
      Intr-adevar, oamenii sanatosi sunt, mai mult sau mai putin, dependenti de sex, fie ca vor, fie ca nu vor sa recunoasca. :)

      Ștergere
  15. care mai de care pe aici cu tigara si cafeaua . mai ca imi vine s o comit si eu, asa cu pofta le spuneti pe toate si toate :).
    dar eu am sot cuminte, care m a ascultat (cand a hotarat el, desigur) si s a lasat. asa ca nici eu nu indraznesc nici cu gandul sa comit o asemenea fapta. norocul meu ca NU sunt dependenta si nici n am fost.
    dar imi place cum ti ai descris viciul. pare ceva nevinovat, ca o nazbatie de copil neascultator. de fapt asa te si vad si mi te inchipui. iar cu baiatul tau sunteti doi. asa ca solidarizez cu sotul tau :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sotul meu s-a decis din senin, fara pregatiri, fara prea multe ganduri. A spus in noaptea de revelion ca nu mai fumeaza si nu a mai fumat. Si cand te gandesti ca fuma mai mult decat mine. :)))
      Chiar asa si imi tratez aceasta pasiune, ca pe ceva nevinovat. :)

      Ștergere