Aparate foto, video si accesorii foto

photosetup.ro

luni, 29 decembrie 2014

Bijuterii handmade

Cand aveam copilul mic simteam permanent nevoia de a lucra ceva, de a mesterii diverse jucarii, obiecte necesare in casa sau chiar bijuterii hand made, de parca o putere mai presus de mine mi-ar fi soptit sa profit de acea perioada plina de creativitate. Dupa cum mi s-a dovedit mai tarziu, nu am reusit sa ma mai intalnesc in viata cu o asemenea perioada incarcata de dorinta de a face lucruri cu mana mea, de a inventa si a realiza jucarii pentru puiul meu si bijuterii pe care sa le folosesc eu sau pe care sa le ofer cadou prietenelor mele. Probabil in acea vreme aveam si mult mai mult timp liber, mai ales ca nu eram utilizator de calculator sau internet. 

Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, iar timpul meu pare sa zboare cu o viteza incredibila, ce ma ameteste de multe ori. In luna noiembrie a acestui an am intrat intr-un joc alaturi de alte bloggerite, convinsa fiind ca intr-o luna voi reusi sa fac ceea ce mi-am propus, ca voi pregati un cadoua hand made secret pentru fata pe care picasera sortii. Ei bine, nu a fost deloc asa. In primul rand ca nu reuseam sa ma decid ce anume sa pregatesc, in asa fel incat cadoul meu sa i se potriveasca si sa contina ceea ce parea sa isi doreasca. As fi vrut sa ii fac ceva bijuterii handmade,
insa am tot amanat, am tot incercat, insa nimic nu iesea asa cum visasem eu. Doar cei care au incercat vreodata sa mestereasca la un lucru, sa faca ceva hand made stiu cat de mare poate fi diferenta intre ceea ce iti imaginezi si ceea ce reusesti de fapt sa faci.

Am avut cateva momente de slabiciune in care mi-am zis ca cel mai bine ar fi sa renunt la ideea de hand made si sa comand ceva de pe internet, o bijuterie gata facuta de altii, insa mandria nu m-a lasat sa fac o asemenea greseala. Jocul tocmai despre asta era, despre cum putem face noi ceva hand made, chiar daca nu avem nici o legatura cu domeniul respectiv si chiar daca avem, ca si mine, doua maini stangi. Pana la urma am renuntat la ideea de bijuterii si m-am axat pe o macheta reprezentand simboluri ale Craciunului. Nu stiu cu ce ochi a privit-o fata sau cei care au mai vazut-o, insa eu sunt mandra de "opera" mea, sunt mandra ca nu m-am dat batuta si nu am renuntat la ideea de a face ceva hand made.

Inca ma mai bate gandul sa incerc in scurta vacanta de iarna sa fac niste bijuterii hand made, sa vad daca sunt sau nu in stare, desi imi dau seama ca nu mai am nici timpul, nici cheful, nici motivatia de altadata, iar in plus sunt convinsa ca mainile mele nu ar reusi nicicand sa creeze ceea ce ochii mei vad pe internet... Dar cumva trebuie sa imi ocup timpul in concediu, atunci cand vreau sa ma opresc pentru o ora, doua din citit. :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

16 povești minunate

Etichete

1+1 gratis 2014 2015 abandon acasa ace afiliere afrodisiac amintiri amor amor stelar amsterdam amuzament animale antic articol articole artificii aventura baiat bani barbat barbati beneficii biblia NTR biblii biblii de vanzare bijuterii Blog blogger bloggeri blogging blogosfera bloguri blugi bookfest brad Bucuresti cactus cadou cadouri cafea cafetiera caiete caine caine la mare cainele meu calatorii calculator calendar campanie canal youtube carte Carte crestina carti carti crestine online carti de vacanta casa Cărţi ce poti face ceai ceasuri barbati ceasuri barbati elegante ceasuri de mana centrala clopotel colaboratori competitie concurs copii copil copilarie costum sexy de craciunita craciun culoare culori cum se face un blog curaj cuverturi de pat cuvinte dambu decoratiuni desene dictionar dimineata doaronline dragoste dulceata Duzina de cuvinte edituri crestine educatie elegant emotii energie facebook familie fantezii fapte bune fares fata femei femeie fericire fete firme flori fotograf fotografii fruct noni fructe frumusete galben ganduri genti genti liceu handmade hrana idei ieftin iertare Imaginare imbracaminte incaltaminte informatii informatii munca scotia inima insigne internet intimitate istambul Italia italieni iubesc iubire joburi jocuri jucarii jurnal jurnal de caine lacrimi leapsa lemn lenjerie lenjerie intima lenjerie sexy lenjerii de pat librarii crestine locuri munca scotia maimuta mama manuale scolare mare masina medicamente mireasa moda modern Mos Craciun munca in scotia munca scotia munte natura natural noiembrie nume nunta oameni obsesia fericirii oferte om online oras pantofi pantofi de dama papadie parfum parinti pasari pasiune Pasti Personale pinterest pisica pisici pisicute planuri Ploiesti poezie poezie dragoste poezii poezii crestine poveste poveste despre un caine povestea unui caine povesti povesti caini poza poze pregatiri premii prieten prieteni primavara primavara rece produse progres promotie promovare propozitii Propoziţii protector Psiluneli rautate rechizite reduceri regrete rochii romance romanesc romantism sanatate saptamana sarbatori sardegna schimb de linkuri sentimente sexy sfaturi site soare spanac stiri strada supa superblog SuperBlog 2013 surpriza taitei de casa talent timp toamna trafic tratament ulei de argan umbra unde las cainele in vacanta vacanta vacanta cu cainele vacanta la mare verighete viata videoclipuri youtube Vienela vis visine zile friguroase