Scapa cine poate

Ieri am avut o stare de spirit tare proasta. Casa, desi calda, luminoasa, curata, parca ma incorseta. Mi-as fi dorit sa ies la aer, sa ma plimb, sa evadez dintre peretii care ma faceau sa ma simt prizoniera. Am scos cainii in curte pentru cateva minute, sa isi goleasca burtile si sa isi dezmorteasca picioarele. In tot timpul cat am stat afara m-am intrebat ce e cu mine, de ce nu ma mai simt bine in propria casa?
Ca sa intelegeti intrebarile, trebuie sa va spun ca la inceputul pandemiei am ras in sinea mea de cei care se temeau ca o vor lua razna din cauza izolarii. De felul meu sunt o introvertita. Ma simt bine cu mine si nu ma plictisesc niciodata. Pot sta in casa perioade lungi fara sa simt nevoia de a vorbi cu alte persoane sau de a iesi afara, indiferent de cum e vremea, indiferent daca am treaba sau nu.
Raspunsul a venit de la sine. Nu faptul ca stau izolata in casa ma deranjeaza si imi schimba starea de spirit, ci ideea ca mi s-a luat libertatea de a decide cand sa ies si cand nu. La asta se adauga si faptul ca dupa-amiaza, cand il scot pe Bruno la plimbare pe strada, sunt singura, absolut singura. Eu si cainele, ca intr-o lume postapocaliptica in care toti oamenii au disparut de pe fata pamantului.