Bijuterii handmade

Cand aveam copilul mic simteam permanent nevoia de a lucra ceva, de a mesterii diverse jucarii, obiecte necesare in casa sau chiar bijuterii hand made, de parca o putere mai presus de mine mi-ar fi soptit sa profit de acea perioada plina de creativitate. Dupa cum mi s-a dovedit mai tarziu, nu am reusit sa ma mai intalnesc in viata cu o asemenea perioada incarcata de dorinta de a face lucruri cu mana mea, de a inventa si a realiza jucarii pentru puiul meu si bijuterii pe care sa le folosesc eu sau pe care sa le ofer cadou prietenelor mele. Probabil in acea vreme aveam si mult mai mult timp liber, mai ales ca nu eram utilizator de calculator sau internet. 

Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, iar timpul meu pare sa zboare cu o viteza incredibila, ce ma ameteste de multe ori. In luna noiembrie a acestui an am intrat intr-un joc alaturi de alte bloggerite, convinsa fiind ca intr-o luna voi reusi sa fac ceea ce mi-am propus, ca voi pregati un cadoua hand made secret pentru fata pe care picasera sortii. Ei bine, nu a fost deloc asa. In primul rand ca nu reuseam sa ma decid ce anume sa pregatesc, in asa fel incat cadoul meu sa i se potriveasca si sa contina ceea ce parea sa isi doreasca. As fi vrut sa ii fac ceva bijuterii handmade,

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Aprind lumina in camera micuta si razele ei imi arata, in oglinda, un pipernicit cu ochi tristi, cu obrazul inverzit, cu spatele incovoiat de poveri pe care nu le-am cerut si nici nu le-am dorit vreodata. Ma uit in urma, la vremea cand eram tanar si plin de sperante... Traiam un vis frumos, un vis de care ma legasem sufleteste si pentru care credeam ca pot lupta pana in panzele albe. Nu a fost asa. Fata care ma ingrijeste si-a luat un angajament pe care nu l-a putut duce la capat. S-a crezut mai viteaza decat este, uitand ce lunga este calea ce merge de la vorba la fapta. Intai mi-a aruncat pe umeri povesti nemuritoare despre masini plutitore, deodorante fenomenale, lactate ce trezesc visuri si despre ape atat de pure incat nici ingerii nu indraznesc sa le pangareasca. Crezand ca umilinta nu-i destula, m-a invelit in lenjerii de pat mai mici sau mai mari, reci si impersonale. 

Iti daruiesc inima mea

Ti-as strange trupul in brate puternice si blande, ti-as saruta ochii stralucitori ca doua diamante slefuite, ti-as spune mii de soapte de iubire in fiecare clipa a vietii mele, ti-as darui toate florile lumii, ti-as canta la ureche toate melodiile de dragoste scrise vreodata si ti-as recita toate poemele inventate, ti-as asterne la picioare petale rosii de trandafiri proaspeti si parfumati, ti-as culege luna de pe cer si ti-as oferi stelele sa te impodobesti cu ele. Oare exista pe lume femeie care sa nu fi auzit astfel de vorbe de la barbati sau macar sa isi fi imaginat ca cineva i le-ar putea spune, la un moment dat? Cred ca raspunsul il stim toti.

Inadmisibil!

Inca nu vreau sa dau nume si nici sa acuz oficial, insa dupa surpriza neplacuta pe care am avut-o aseara am de gand sa scot la iveala niste mizerii cum nu mi-as fi putut imagina ca exista in online. Inca mai adun dovezi si inca ma mai intreb daca sa povestesc pe blog sau sa merg direct sa o iau de gat pe doamna care m-a suparat sau poate chiar sa o intreb oficial cum de si-a permis sa faca ceea ce a facut.

Kit gel uv pentru salon de infrumusetare

Am avut o vecina cu cativa ani mai mica decat mica, o pustoaica ce imi era draga si cu care stateam mult la povesti atunci cand ni se ivea ocazia. Era inca la liceu si invata bine, atat de bine incat toti erau convinsi ca va urma o facultate si va ajunge mare in viata. Va puteti inchipui uimirea noastra la aflarea vestii ca fata nu vrea sa dea la facultate, ci viseaza sa se faca manichiurista, pentru ca este singurul lucru din lume care ii place cu adevarat si pentru ca (dupa cum sustinea ea) este o meserie banoasa, de viitor. Pentru mine, cel putin la acea vreme, o doamna care imi face manichiura este doamna cu manichiura si atat, chiar daca la final, cand unghiile mele arata foarte bine, ii bag in buzunarul halatului banii pe care i-am castigat cu sudoare in cateva zile de munca. 

Departe de lumea dezlantuita

Mai sunt doar cateva zile pana la Craciun. Am multe planuri, inca mai am mult de lucru, plus cateva promisiuni neonorate, si ma simt epuizata, stoarsa de intreaga energie cu care ma laudam candva. Se spune ca excesele, de orice natura ar fi ele, nu sunt benefice, iar eu am avut grija intreg anul 2014 sa fac exces dupa exces, intr-o hora tot mai ametitoare. Am scris prea mult, am fumat prea mult, am dormit prea putin, am mancat prea putin, am stat prea mult lipita de laptop sau calculator, de parca ar fi putut fugi undeva internetul in lipsa mea. Nu a fost zi, in ultimele luni, sa nu imi promit ca "maine" voi sta departe de calculator, departe de lumea dezlantuita a internetului, departe de tot ceea ce imi fura energia. Nu am reusit, dupa cum deja am spus. 

Cu lanterna prin intuneric

Am avut o saptamana grea din punct de vedere emotional, o saptamana asa cum le doresc acum, in rautatea mea pur umana, si celor ce mi-au intunecat-o mie. In viata toate sunt trecatoare, fie ele bune sau rele, fie ele luminoase sau intunecate. Asa a trecut si saptamana mea, lasand in urma idei noi, lectii importante si decizii inca nedefinitivate. Credeam ca in jurul meu este bezna si ma temeam sa intind bratele in cautarea unei ferestre care sa imi aduca evadarea. Pe neasteptate, cineva mi-a luminat incaperea, facandu-ma sa inteleg mai bine lucrurile, sa le vad asa cum sunt. O lanterna, de atat a fost nevoie pentru a lua decizii.

Candva, pe vremea comunismului, oamenii traiau in intuneric. Un intuneric al mintii, al ochilor, al vietii. Acum traim in cealalta extrema. Avem lumini oriunde am merge si trebuie doar sa deschidem ochii pentru a le vedea si pentru a intelege ce vor sa ne arate. Putini isi mai amintesc de lanterne si de utilitatea lor incontestabila. Lanterna, asa cum a aparut in fata ochilor mei, mi-a adus acea raza ce arata calea, a lasat in umbra tot ceea ce nu era important,

Tentacule veninoase si un ursulet de plus

Ma simt de parca as sta in intuneric, intr-o camera inchisa ermetic, intr-o liniste mormantala. Am senzatia ca in jurul meu misuna monstri cu mii de tentacule. Parca ii simt cum se apropie tarandu-se, cum incearca sa ma prinda de maini, de parul abia vopsit, de picioarele tot mai fragile. Simt cum acele lor veninoase mi s-ar putea infige in piele, cum mi-ar putea patrunde tot mai adanc in carne, simt cum ar dori sa ma devoreze de vie. Tot in bezna stiu ca exista un ursulet de plus, pufos si calduros, in bratele caruia m-as putea refugia, daca l-as gasi. Dar cum sa stiu care este el, cand tentaculele pot parea atat de prietenoase, de catifelate, de ispititoare, de asemanatoare bratelor ursuletului meu de plus?

Afise prin oras

Se contrazic si se cearta oamenii tot mai des, din toate nimicurile, in incercarea de a-si impune punctul de vedere, de a dovedi ca dreptatea este de partea lor, uneori chiar fara sa mai asculte si argumentele interlocutorilor. De la rosia montana si pana la cainii maidanezi, de la avorturi si pana la construirea de noi biserici, de la pungi de pufuleti si pana la pene de pasare phoenix, fiecare om are pareri clare si vrea sa le impuna multimilor. Imi aduc aminte de febra ce ii cuprinsese acum cativa ani, cand au descoperit ca orasele Romaniei erau impanzite de tot felul de afise, de la cele mici, prin care diverse persoane anuntau ca au ceva de vanzare, inchiriere sau cumparare, afise cu catei, pisici si alte animalute pierdute sau gasite, afise prin care diverse mici firme incercau sa isi vanda marfa, si pana la afisele mari, frumos colorate, lucioase, prin care marile firme sau artisti ai tarii invitau lumea la spectacole, concursuri, etc. 

Cabinet de notariat in Bucuresti

Se intampla des ca oamenii care nu au avut niciodata nevoie sa nu aiba habar unde sau cum ar putea gasi un cabinet de notariat Bucuresti care sa le rezolve problemele, atunci cand ele apar, fie ca este vorba despre mosteniri, divorturi, procuri, declaratii, contracte de vanzare cumparare, contracte de donatie, contracte de ipoteca, de inchiriere, imprumut sau orice alt fel de contract. Este stiut faptul ca omul simplu se simte pierdut in aceasta lume, ca pana si simplul cuvant "notariat" il sperie si ii da un sentiment inexplicabil, de respect amestecat cu putina teama (nejustificata, dealtfel). Da, stiu, Bucuresti este un oras mare, iar cabinete de notariat par sa fie la tot pasul, insa atunci cand ai nevoie mai mult ca sigur nu iti vei aminti unde ai vazut, nu-i asa?

Unde mai pui ca omul isi doreste sa apeleze intotdeauna la un cabinet de notariat recomandat de prieteni, cunoscuti, de persoane care deja au folosit serviciile respctivului notar si au fost multumiti

Carti pentru copii

Multi, tot mai multi sunt cei care sustin ca nimeni nu mai citeste carti pentru copii, ca nici un copil nu mai iubeste lectura si nu se mai arata interesat de ceea ce cartile i-ar putea oferi: povesti, invataminte, informatii noi. Probabil ca au dreptate. 

Dar, oameni buni, va dati seama ca vina o purtam chiar noi? Noi, adultii, cei care ar trebui sa le inoculam copiilor dragostea pentru carti, sa le fim exemplu nu doar prin vorba, ci si prin fapta. E usor sa blamezi copiii, tineretul, mai ales cand nu esti parinte sau cand nu ti-ai dat interesul in aceasta privinta. 

Haideti sa ne gandim o clipa la ceea ce spunem si la ceea ce facem noi, adultii. Ne bucuram de tot ceea ce stiinta si tehnologia au adus in viata noastra, incepand cu internetul. Noua, adultilor, ne place sa ne jucam la calculator, sa socializam cu persoane aflate la mii de kilometri de noi, sa ne prefacem ocupati cand ratacim pe internet.

Daca un copil face acest lucru, ne grabim sa ii punem etichete, sa il blamam, sa il judecam. De ce, dragi parinti, nu ar avea si el aceleasi drepturi ca si noi? Iar daca vrem sa il vedem citind carti pentru copii si nu glume pe facebook, de ce nu ii cumparam, de ce nu ne bagam si noi seara in pat cu o carte in mana, pentru a fi cel mai bun si mai la indemana exemplu pentru micutii nostri? 

De ce le neglijam aceasta parte din educatie, ca mai apoi sa spunem ca "tineretul din ziua de azi..." nu stiu ce face sau nu face? Chiar si profesorii au partea lor de vina. Ma uitam asta-vara la lista primita de nepoata mea de la doamna invatatoare. Avea trecute pe acea lista in jur de 50 de carti pentru copii,

toate musai de citit in vacanta de vara. 

Pai sa ma ierte cel de sus, dar nici eu, adult, nu pot citi 50 de carti in trei luni de zile, mai ales daca ne gandim ca fiintele umane mai au si alte treburi pe pamant, nu doar sa stea cu cartea in mana, oricat ar fi de placut si de educativ.

Oare de ce nu le trece prin cap parintilor si invatatorilor sa faca mici rezumate cartilor si sa lase la libera alegere a copiilor ceea ce vor sa citeasca? Poate unii se vor arata interesati sa citeasca Biblia pentru copii, pe altii ii vor atrage povestile lui Creanga, poate ca unii isi vor dori sa afle mai multe despre aventurile lui Tom Sawyer, iar altii il vor indragi pe Colt alb. 

Cine suntem noi, sa decidem ceea ce trebuie sa citeasca un copil sau altul? Ne dam seama ca fiecare dintre cartile pentru copii citite de micutii nostri ii vor influenta, le vor schimba perspectiva asupra vietii si le vor modela personalitatea? Cu ce drept alegem noi pentru ei, in loc sa le lasam libertatea de a alege ceea ce ii atrage? 

Nu cumva si acesta este unul dintre motivele pentru care copiii "din ziua de azi" refuza sa citeasca? Cum as putea cere copilului sa citeasca poezii de Baudelaire, cand el se simte mai atras de cartile sf scrise de Stanislaw Lem? Normal ca nu va citi ceea ce ii cer, ba chiar va prinde ura fara de carti...

Dragi parinti, dragi educatori, nu mai obligati copiii sa citeasca, ci vorbiti-le cu drag despre carti pentru copii, faceti-le rezumate ale cartilor si lasati ca fiecare dintre ei sa aleaga c e vrea sa citeasca!