Bruno este un labrador auriu, cu blana moale și ochi mari și blânzi. Îl avem de când era pui, adică de aproape trei ani. Îmi aduc aminte cât era de mic și neîndemânatic. Aluneca pe gresie și se speria de aspirator. Acum e mare și curajos... dar încă se mai ascunde când dăm cu aspiratorul.
În fiecare dimineață, Bruno mă trezește. Nu are ceas, dar știe exact când sună alarma. Sare pe patul meu și mă linge pe față până mă ridic. Uneori mă supăr, mai ales când e weekend și vreau să dorm mai mult, dar nu pot rămâne supărat pe el prea mult timp. E imposibil cu mutrița lui simpatică!
Îmi place să mă joc cu el în parc. Alergăm, ne jucăm cu mingea și ne întrecem. De obicei câștigă el, dar spun că-l las intenționat, ca să nu se supere. Când vin de la școală, mă așteaptă în ușă și dă din coadă de parcă nu m-a văzut de un an, nu doar de câteva ore.
Bruno e foarte deștept. Știe câteva comenzi: „șezi”, „culcat”, „dă laba”, „așteaptă” și, preferata lui, „papă!”. Când aude cuvântul „plimbare”, începe să sară în sus și se duce singur la cuier, unde e lesa lui. E foarte amuzant!
Îl iubesc pe Bruno pentru că e mereu acolo când sunt trist, când sunt fericit sau când nu am chef de nimic. Simt că mă înțelege chiar dacă nu vorbim aceeași limbă. Îi povestesc multe lucruri și el mă ascultă cuminte, ca un prieten adevărat.
Sper ca Bruno să trăiască mult și să fie mereu sănătos. Nu-mi pot imagina viața fără el. Pentru mine, Bruno nu este doar un animal de companie. Este parte din familia mea și îl iubesc enorm!
