Intr-un amor stelar cu propria ratiune, pornim pe drumul vietii cu un singur scop, declarat sau nu: acela de a gasi fericirea si de a ne scalda in preaplinul frumusetii sale, de a ne imbata cu ceea ce putem fura din ea. Nu stim sa luam din ea cu lingurita, picatura cu picatura, nu stim ca toata aceasta goana dupa fericire ne epuizeaza si ne rapeste insasi puterea de a ne bucura atunci cand avem sansa de a o intalni.
Aflam de mici ca peste orice rana se poate turna un balsam numit fericire, ca el rezolva orice problema si face sufletul sa vibreze usurel, intr-un ritm melodios. Pornim in cautarea fericirii, suntem obsedati de dorinta de a gasi ceea ce ni se pare ca altii au deja, fara sa intelegem ca este de fapt o iluzie, ca nimeni nu este in permanenta fericit, ca orice nimic ne poate schimba starea de spirit.
Nu realizam decat tarziu ca fericirea se prinde bob cu bob, cand metamorfoza fireasca ne trezeste la realitate, cand intelegem pe deplin ca nu tot ce zboara se mananca. Atunci ne invelim cu grija intr-o mantie ce isi ingroasa straturile clipa de clipa si speram ca acel amar ce ne indeparteaza de fericire sa nu ne mai atinga.