Octombrie de poveste, cu frunze cazute pe trotuare, cu soare molcom, cu vant ce noaptea se aspreste. In dimineata aceea, ceata invaluise orasul, lasand sa se vada doar umbre a ceea ce ieri fusese contur clar. Doi tineri merg in liniste, grabiti, preocupati de ganduri matinale. Se tin de mana. Fetei pare sa ii fie frig. Isi tot ridica, masinal, gulerul hainutei, pentru a se feri de umezeala. Baiatul ii strange palma in pumnul lui, incercand sa ii transmita putin din caldura ce l-a cuprins.
In fiecare zi acelasi ritual, in fiecare zi acelasi drum, in fiecare zi spre aceeasi destinatie. Si vremea asta urata. Dinspre stalpii de iluminat vine o ceata galbena, inutila. Baiatul stie ca serviciul pe care il au ii abrutizeaza. Isi da seama ca umanitatea i se scurge cu fiecare noua expiratie, cu fiecare nou pas. Isi priveste iubita si citeste in ochii ei ca nu o intereseaza nimic. Il doare nepasarea fetei.
-Haide inapoi, acasa! Haide sa chiulim astazi! Ne vom baga in paturile calde, cu lenjerii de pat pufoase, ne vom strange in brate si vom dormi. Haide sa ne revoltam astazi, sa scoatem limba cu obraznicie spre soarta asta grea!
Drumul spre casa e intotdeauna mai scurt. Cel din dimineata unui octombrie de poveste a fost si mai scurt. Cel mai scurt si mai cetos drum al unei perechi imaginare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu