Cele zece cuvinte de Sanziene isi cer drepturile, caci au fost alese din miile de cuvinte ce mi-au trecut rapid prin fata ochilor. E drept, total la intamplare, insa asta e mai putin important. Ele se cred in asta-seara vedete si eu simt ca e musai sa le fac pe plac. Povestea lor a fost deja scrisa, insa felul in care pot fi combinate tinde spre infinit.
Imi sunt neuronii (cei doi) exilati pe insula epuizarii, umbre a ceea ce au fost candva, locomotive ce trag dupa ele vagoane de nimicuri
Camara nu am, nici debara, sa-mi pot depozita ce-am adunat pana-n prezent, asa ca iau cate putin din tot ce stiu si amestec in sifonier, printre rafturile cu lenjerii de pat, sperand ca nu prea multi vor fi indraznetii ce vor cotrobai. A invoca divinitati acum, a cere aripile energizante din reclame, a lua prea in serios ceea ce fac, ar insemna sa nu mai fiu eu, cu cei doi lesinati neuroni. Traiesc intr-un ambient mult prea placut pentru a ma teme de umbre ce dispar in bezna. De dupa geamuri fumurii privesc in zare, caci la lumina orbitoare orice defect imi deranjeaza retina si imi tulbura odihna (iote ca facui si o palida rima!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu