Am avut ieri o zi de tot rahatul. Simteam ca imi va exploda capul de griji, de nervi, de constientizarea faptului ca omul este uneori neputincios in fata problemelor. Intuitia sau poate doar o simpla nevoie omeneasca m-au facut sa strig dupa ajutor, caci nu mai puteam suporta sa imi tin gandurile in singuratate. Ei bine, prietenul la nevoie se cunoaste!
O multime de oameni s-au ingrijorat pentru mine, m-au tinut de vorba, m-au incurajat si mi-au luminat ziua. Nu ii voi mentiona pe toti aici, dar se stiu ei si stiu cat le sunt de recunoscatoare.
Astazi, desi la Ploiesti este innorat, mie imi e mult mai bine, vad altfel lumea si parca zaresc, undeva departe, pana si luminita de la capatul tunelului. Va multumesc, oameni minunati ce-mi sunteti!
Ma bucur ca esti mai bine, draga mea. Rahaturi se intampla tot timpul, conteaza sa tinem capul sus. Sau sa avem umeri pe care sa ne mai si plangem, cand se umple paharul.
RăspundețiȘtergere