Pregatiri pentru Pasti

De la mama si bunica mea am invatat in copilarie ca pregatirile pentru Pasti incep cu mult timp inainte. Bunica tinea post, noi nu, deci aceasta pregatire spirituala iesea din calcul. Asta nu inseamna mare lucru, caci trebuia sa ies cu sora mea la bara metalica din fata blocului pentru a bate covoarele. Le spalam si ne chinuiam sa le uscam, apoi intram in casa si ne apucam sa spalam mileurile de macrame, sa luam fiecare bibelou din vitrina, sa il curatam bine si, in general, fiecare lucru din casa. Cu aceasta ocazie mama decidea sa mutam mobila, sa aranjam altfel prin casa. Tot eu eram cea care spala geamurile (stiti ce inseamna pentru un copil geamurile unui apartament cu patru camere si cu balcon imens?) si perdelele. In ultimele zile ne mutam in bucatarie, sa o ajutam pe mama la prepararea mancarurilor (mama adora sa gateasca si de sarbatori cred ca facea toate felurile de mancare gasite in cartea de bucate) si la vopsit de oua.

Cum ma pregatesc in 2015 pentru Pasti?

Obiecte decorative pentru casa

Unul dintre unchii mei a lucrat o lunga perioada intr-o fabrica inainte de revolutie. Pe atunci oamenii erau obisnuiti sa isi lucreze singuri la serviciu diverse obiecte decorative, caci fabricile erau toate ale statului si, daca erau ale statului, erau ale omului ce sustinea statul, nu? :) Pe acest principiu ne-a adus unchiul meu o foarte eleganta masuta pentru cafea, o masuta lucrata in fier forjat cu diverse modele. Cand ne-am mutat, acum cativa ani, am gasit prin debara un suport de lumanari facut cu 30 de ani in urma de unchiul meu. Semana leit cu acest suport lumanari de la homeX si acum ma intreb (a cata oara?) unde l-am ratacit iar, cui i l-am dat sau daca nu cumva este pe la sora mea. Cert este ca ma bate gandul sa imi comand de la homeX cateva obiecte decorative, atat pentru ca sunt dragute si s-ar potrivi in casa mea, cat si pentru a ma simti mai putin vinovata de faptul ca nu am stiut sa apreciez ceea ce lucrase pentru noi unchiul meu candva.

O dimineata fara cafea

O dimineata fara cafea. Ideea parea ok aseara, inainte de culcare, cand organismul era deja saturat de licoarea magica. Realitatea mi-a demonstrat (a cata oara?) ca uneori ma mint singura si ii mai mint si pe altii. M-am trezit la ora 8, am fumat o tigara, mi-am verificat mailurile, am postat un articol scris ieri si am simtit cum imi bubuie capul de durere. M-am bagat inapoi in pat si am dormit pana la ora13,30, lucru care nu s-a mai intamplat de cand eram copil. Clar, trebuie sa recunosc ca sunt dependenta, ca viata fara cafea e urata si grea. O dimineata fara cafea este

Traducator de limba italiana

Ma pregateam sa ma mut in Italia si emotiile erau tot mai mari cu fiecare zi ce trecea. Umblam de dimineata pana seara prin oras dupa diverse acte, munceam ca sa imi pun la punct toate treburile, sa nu las nimic nearanjat, la voia intamplarii, si in acest timp incercam sa imi traiesc si viata alaturi de familie, de prieteni, de copil. Acolo imi rezolvasem rapid toate problemele, insa in Romania birocratia dadea semne ca imi va pune capac si ma va impiedica sa imi urmez planul. Pe atunci nu aveam mari legaturi cu internetul si cred ca habar nu aveam cum sa caut un traducator specializat care sa imi pregateasca traduceri (italiana) pentru actele de care aveam nevoie. Abia de curand am aflat ca exista traducator italiana Academia de traduceri ce le poate oferi celor interesati trauceri oricat de complexe. La Academia de traduceri exista o intreaga echipa de traducatori si interpreti de limba italiana autorizati de Ministerul Justitiei, cu o experienta de peste zece ani, coordonata de un expert lingvist și un Project manager cu experiență de peste 5 ani.

Ghivece cu flori

Am avut o lunga perioada din viata casa plina de ghivece cu flori. Inca imi este dor (si doare) de acea vreme. Traiam cu senzatia ca sunt undeva in salbaticie, inconjurata de mult verde si de aer curat. De cand locuiesc in acest apartament am inteles ca trebuie sa renunt la flori (la cele care nu renuntasera inca la mine), caci nu le merge deloc bine, in parte din cauza soarelui ce refuza sa intre in casa noastra, in parte pentru ca nu mai am timpul si cheful de altadata. In plus, de aproape un an in casa mea au aparut, rand pe rand, trei pisicute cu mare chef de joaca. Nici macar un buchet de zambile nu mai pot tine in casa. Florile pe care mi le cumpara sotul meu le gasesc dimineata roase si imprastiate prin toata casa, motiv pentru care am decis sa renunt la orice planta, sa le admir doar in natura. 

Tratament pentru coxartroza

Am auzit prima data despre aceasta boala pe cand locuiam in Italia. Mama prietenei mele Giovanna avea asa ceva si tin minte ca tare se mai chinuise in prima perioada, pana cand s-a decis sa mearga la medic pentru a afla ce are si pentru a incepe un tratament adecvat. De curand mi-a spus sora mea ca soacra ei a fost diagnosticata cu aceasta boala si ca urmeaza un tratament coxartroza de la care are mari sperante. Pentru cei care nu stiu, vreau sa spun ca primele simptome ale coxartrozei sunt destul de vagi si multe persoane nu le acorda importanta cuvenitalucru care in timp poate avea efecte nedorite, caci este vorba despre o afectiune cronica degenerativa a soldului. Primele dureri apar la schimbarea pozitiei (la ridicarea din sezut si la asezare), dupa care apare schiopatarea si pierderea mobilitatii articulare, asa ca diagnosticul trebuie sa fie pus cat mai repede. 

Concurs cu premii de la Fares

Pe acest blog am organizat, cu aproape doi ani in urma, un concurs in cadrul altui concurs. Atunci am observat ca s-au adunat multi participanti, insa mi-am spus ca mare parte din ei venisera din prietenie, pentru a ma sprijini. Pe blogul de pe .ro am evitat in continuare sa organizez concursuri, in parte pentru ca nu voiam sa ofer o nimica toata (gen o carte, un pix, o punga de pufuleti), in parte pentru ca nu stiam cati oameni s-ar inscrie. Zilele trecute m-am decis sa imi iau inima in dinti si sa experimentez. Asadar, am in desfasurare un concurs cu premii de la Fares si va invit sa va inscrieti.

Unde poti comanda insigne personalizate

INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne. Definitia din DEX nu ma multumeste. Mi se pare mult prea simplista pentru un obiect ce poate transmite atat de multe, cu toate ca este mititel. Sa va dau un exemplu, cel mai la indemana pe care il am. In cadrul campaniei Copilul, protector al animalelor am oferit copiilor implicati cate o diploma si o insigna personalizata. Si-au facut poze cu insigna prinsa in piept, am mers cu ea la scoala sau gradinita, au povestit tuturor cat de mult iubesc ei animalele si cat de mult le-a placut sa deseneze pentru a sensibiliza adultii cu privire la protectia acestor fiinte. Pe cand ma intorceam de la posta, m-am intalnit cu o batranica ce imi este vecina si cu nepotelul sau, care are in jur de sase anisori. Intr-un acces de darnicie i-am oferit o insigna pe care bunica i-a prins-o in piept. Va rog sa ma credeti ca micutul nu a vrut sa mai intre in casa. A tinut mortis sa dea o tura de cartier, ca toata lumea sa il admire si sa il intrebe ce este cu insigna prinsa in piept. Tot atunci mi-a povestit ca are si el o catelusa, ca iubeste si pisicile si a promis ca le va hrani si apara mereu. Asta consider eu ca inseamna o insigna: pe langa faptul ca este un obiect mititel bun de purtat in piept, este un stimulent, un simbol cu care oricine se poate mandri. 

Acest lucru se aplica si in cazul adultilor, nu doar al copiilor. O insigna personalizata

Roti de inalta calitate de la Tente

Cand eram copil, aveam in fiecare dormitor cate doua fotolii, dovada ca mama adora momentele de relaxare in care se putea tolani pe aceste comode obiecte, cu o carte in mana sau cu ochii la televizor. Sau poate ca isi cumpara ceea ce ii lipsise in copilarie, pe vremea cand era atat de saraca incat abia isi permitea o prajitura pe saptamana. Cert este ca mie si surorii mele ne-a oferit tot soiul de fotolii, cu si fara roti, extensibile sau nu, imbracate in materiale colorate sau mai putin colorate, in functie de specificul fiecarei camere. Ca noi nu am fost in stare sa apreciem, ca la multe am renuntat cand ne-am mutat sau cand ni s-au parut demodate, e o alta poveste, despre care nu voi vorbi astazi. 

As scrie o carte, dar nu stiu despre ce...

Observ tot mai des in jurul meu oameni carora le place sa scrie si sa isi publice gandurile adunate din suflet. E un lucru bun, desigur, sunt prima care o spune. Chiar si cand nu au idei marete, chiar si cand scriu banalitati sau tampenii, consider ca fac bine. Scrisul descatuseaza, aduce noi idei, retrezeste amintiri care altfel s-ar pierde, ajuta omul sa evolueze. Din nefericire, toata lumea scrie si nimeni nu cumpara. Toti au pretentia sa fie cititi, desi ei nu citesc pe nimeni. Zilele trecute mi s-a intamplat sa aud ceva chiar mai interesant de atat: "As scrie o carte, dar nu stiu despre ce...". Auzind aceste cuvinte, m-am intrebat daca persoana chiar ar putea scrie despre orice, in cazul in care cineva i-ar oferi subiectul. O carte nu se poate compara cu articolele de pe blog. Este cu totul altceva, zic eu. O carte nu se scrie intr-o zi si poate nici la comanda. 

Petreceri si piese de teatru pentru copii

Se intampla vara trecuta. Ne-am trezit devreme, am vazut ca soarele isi aratase zambetul darnic de la prima ora a diminetii si ne-am decis sa ne relaxam plimbandu-ne pe carari de munte. Zis si facut - pana la un punct. Iesim din casa imbracati de vara, dar cu jachetele pregatite pentru vreme mai rece, ca la munte. Ajunsi aproape de statia de troleu, am schimbat planurile. Ne-am indreptat pasii spre unul dintre cele mai frumoase si mai mari parcuri din Prahova. Acolo ma intorc mereu cu drag si tot acolo mi-am dorit anul trecut (pentru a cata oara?) sa fiu iar copil, macar pentru o jumatate de ora. Tocmai zarisem niste fete care ofereau copiilor pictura pe fata, la fel cum procedeaza cei de la Infinity Events, despre care eu v-am mai povestit pe bloguri. 

Ninsoare de primavara

Uneori ninge. Ninge primavara. Si oamenii se mira ca prima data cand a nins primavara pe pamant. Oamenii uita. Uita ca poate a nins si anul trecut. Primavara. Uita ca au fost ani cand a nins de Pasti. Uita ca ninge vara la munte. Uita. Oamenii uita ca sunt zile cand ne ninge in suflet, cand totul e alb, rece sau pur. Oamenii cauta semne. Unii le si vad in chiar ninsoarea de primavara. Altii aleg sa observe cum la prima ora a diminetii un caine obraznic a lasat semne galbene in alba zapada. Oamenii se bucura. Unii au avut norocul de a se stabili in locuri unde ninsoarea de primavara a fost inlocuita cu un soare urias, galben, ce lumineaza intreaga zare. Ninsoarea de primavara este pentru ei imaginara. Si le spala raul adunat in suflet. Si le da sperante. Si ii impulsioneaza.

Cursuri de pian, chitara sau vioara

Locuiam in Italia de ceva vreme. Ma imprietenisem bine cu o italianca. Ne beam cafelele impreuna, stateam mult la povesti si deseori ne placea sa comparam situatia dintre cele doua tari, sa gasim asemanari si deosebiri. As putea scrie un blog intreg despre tot ceea ce am descoperit discutand cu ea, insa astazi ma voi rezuma la copii si la muzica. Fiul prietenei mele era de aceeasi varsta cu copilul meu. Al meu habar nu avea cum arata un pian, iar al ei canta deja ca un profesionist la acest instrument. Nu pentru ca i-ar fi placut in mod deosebit, ci pentru ca scoala italieneasca obliga parintii sa cumpere fiecarui copil un instrument muzical pe care sa il studieze de-a lungul a mai multi ani. M-am tot intrebat de atunci de ce noi, romanii, nu putem face asa ceva? Sa fie numai educatia de vina sau si faptul ca prea putini parinti si-ar permite sa cumpere copiilor instrumente muzicale?

Desenele copiilor, adevarati protectori ai animalelor

Articol de proba... transformat in articol de lasat pe blog pentru posteritate. Sub imaginea de mai jos se ascund desenele facute de copii si explicatiile legate de campania Copilul, protector al animalelor.