Poveste nescrisa

Vazusem la televizor un reportaj despre o insula numita Guyana, in Venezuela, o insula in care viata era superba, dar lipsea aproape cu desavarsire, cum ar fi spus al nostru Caragiale. Un sol care nu permitea prea
multe, plante carnivore care rezistau cu lunile fara sa se hraneasca, o broscuta ratacita nici ea nu stia cum, un tantar venit din zari albatre, pe care planta carnivora l-a prins in mrejele ei cu mirosul pe care l-a raspandit.
Pornind de la acel reportaj, mi-a venit ideea de a scrie o poveste despre un barbat abandonat de nevasta, distrus psihic, care se retrage pe acea insula pustie, sa mediteze la viata pe care a dus-o, la greselile pe care le-a facut, la recompensele pe care le-a asteptat si care nu au venit. Il vedeam in gand, tacut, trist, deconectat de la viata reala, umbland creanga doar pe internet, in cautare de nici el nu stia ce in online. Povestea se contura cu usurinta, detaliile apareau ca din neant, actiunea crestea in intensitate pe masura ce povestea avansa, doar ca...
Ghinion! Timpul nu imi permite sa ma ocup de toate cate imi trec prin minte. Oricat de mult mi-as dori, oricat de grabita as fi mereu, timpul meu parca se scurteaza. Nu ma pot ocupa de povesti mai lungi decat o postare de blog, pentru ca viata nu este doar roz, oricat ne-am minti noi. Viata cere sacrificii, viata cere hrana si nu doar spirituala, ci si materiala, iar hrana se castiga muncind.
Deocamdata, povestea ramane in capul meu, se dezvolta, se cizeleaza, devine mai bogata, mai frumoasa si mai cuprinzatoare. Daca voi avea vreodata timp sa o astern pe foaie, voi fi fericita. Daca nu voi avea timp, omenirea va citi candva acest articol si va regreta ca nu mi-a oferit timpul necesar. :)))))