Se reintregeste neamul

Nu credeam ca voi mai reusi sa imi regasesc verisoarele pierdute prin lume, despre care nu mai stiam nimic de 20 de ani. Nici nu mi-am imaginat ca o bucurie poate fi atat de puternica, de exploziva, de ravasitoare!
Aseara am vorbit cu frumoasa si iubita mea verisoara Adriana timp de patru ore, iar dimineata, de cum m-am trezit, am luat-o de la capat si inca nu ne-am saturat de povesti.
Am dezgropat amintiri din negura copilariei, am incercat sa punem cap la cap informatiile pe care le aveam despre fiecare membru al familiei, am ajuns cu sapaturile pana la strabunici si la matusa plecata in America la inceputul secolului trecut. Este o experienta devastatoare, dar atat de dulce si de calda!
Spre deosebire de mine, verisoara mea are pastrate mai multe poze cu neamurile noastre. Am rascolit acum albumele vechi de fotografii, dar am gasit prea putine. Sunt dezamagita, dar si bucuroasa ca acum imi pot vedea zilnic unchiul preferat, pe care l-am pierdut inainte de a ma satura de el, de rasul lui, de bunatatea lui. A vazut si baiatul meu poza cu Traian, unchiul meu preferat si mi-a spus doar cateva cuvinte, esentialul. "Era smecher. Sigur l-as fi iubit!". Cum sa nu ti se topeasca inima?
Despre el am scris pe blogul de suflet un articol, Pat cu sute de portocale. Aici este intr-o poza veche, de la inceputul casatoriei cu frumoasa lui sotie, Iulica.