miercuri, 2 octombrie 2013

Corolla-R

Examenul se anunţa a fi mult mai uşor decât m-aş fi aşteptat. Mi se dăduse o fotografie realizată la ceas de seară, cu vedeta în prim plan, într-un cadru estompat, din care se distingeau clar doar forma ei şi luminile ce o scoteau
în evidenţă. Aveam de demonstrat teorema conform căreia "noua Corolla este frumoasă cu un scop precis; estetica şi fiabilitatea reprezintă baza unei maşini.".


Spre norocul meu, eram în temă. Cu o zi înainte o văzusem de aproape, îi admirasem ţinuta elegantă pe care o avea atât în mers, cât şi atunci când se oprea. O invidiasem pentru gropiţele din obraji, pentru sprâncenele alungite şi formele uşor curbate exact acolo unde era nevoie, pentru parfumul de nou pe care interiorul îl răspândea. O asemănam cu un pantof elegant, care la exterior îţi face piciorul să pară finuţ, iar în interior îţi acordă suficient spaţiu pentru a-l purta fără efort zi de zi. Era uşor de înţeles cum devenise cea mai vândută maşină din toate timpurile.

Ştiam că femeile o vor dori pentru că se identificau cu ea datorită supleţii, finisajelor perfecte şi numelui care le ducea cu gândul la corola unei flori. Ştiam că bărbaţii o vor dori pentru că o percepeau ca pe o femeie rasată, la care nu are acces chiar oricine. Îi intuisem fiabilitatea chiar înainte de a citi despre Corolla că are sistem de control al stabilităţii VSC şi al tracţiunii TRC, ba chiar şi senzori de parcare faţă şi spate. Toyota nu se dezminţea! Îmi era uşor să demonstrez că deţinea locul întâi pe piaţa auto, că această maşină avea să-i cucerească atât pe împătimiţi, cât şi pe cei care abia acum aflau că a fost lansată şi în România.

În timp ce stiloul alerga singur pe foaia de examen, eu îmi imaginam cât de bine mi-ar fi aşezată confortabil în noua Corolla, câte capete invidioase s-ar întoarce la trecerea mea şi cât de liniştită aş conduce, ştiindu-mă într-o maşină fiabilă. Demonstrasem în mod logic că teorema este adevărată, aşa că nu îmi rămânea decât să scriu concluzia:

Corolla-R: Este frumoasă cu un scop precis!

Primul articol scris în cadrul competiţiei SuperBlog 2013.

47 de comentarii:

  1. Huh şi eu aş vrea să o îmblânzesc pe frumoasa Corolla deja îmi imaginam mirosul ei de nou, de maşină puternică dar şi frumoasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Masinile noi miros intr-un mare fel! Daca mai sunt si ale tale, te poti crede in imparatia raiului! :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Radu! Nu-i asa ca e o frumoasa si o desteapta? Mie asa mi se pare!

      Ștergere
  3. Şi astfel, nu se născu(nici făcu!) examenul ăla care să-i încurce femeii minţile atunci când vine vorba de frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! As fi putut raspunde si la intrebari mai grele, doar uitandu-ma la poza.

      Ștergere
    2. Alma, omentariul tau a prins un loc de cinste pe http://vienela.ro/prima-decada/. :)

      Ștergere
  4. ca harnicuta ai fost . bravo. o poveste frumoasa un scop :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ieri aveam o multime de idei in cap, dar nici una destul de clara. Dimineata am pornit la scris cu ea gata pregatita. A lucrat creierul peste noapte. :)

      Ștergere
  5. Deci ai făcut primul pas. Cu dreptul. :) Succes şi inspiraţie. Maximă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-au apucat emotiile cand am vrut sa public. M-am intors de vreo trei ori sa verific. Merci mult! Bafta sa ai si tu! Ca inspiratia vine de la mosu! :)

      Ștergere
    2. Exact acelaeasi emotii simt si eu si tot scriu de doua zile, chinuit si sereg si scriu si nu iese nimic dintr-o suflare...
      Felicitari pentru gheata sparta, draga mea!

      Ștergere
    3. Eu renunt definitiv la idee daca sterg de cateva ori. Inchid pagina si deschid alta, nou-nouta! E semn ca nu am picat pe subiect, ca am nevoie de altceva. :)))

      Ștergere
  6. Succes! Faina descriere a masinii .. pe intelesul femeilor, dar si a barbatilor

    RăspundețiȘtergere
  7. moving forward? :D
    baftă multă în concurs!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multa bafta, frumos articol.. eu sunt cam in plop cu tema asta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci mult, Alina! Tu nu participi?

      Ștergere
    2. Ba da, am scris si eu intr-un final :)
      O sa particip la toate, frumos sau slab, o sa scriu pt toate probele :)

      Ștergere
    3. Da, m-a luat gura pe dinainte, cand as fi putut vedea imediat, doar uitandu-ma in blogroll.
      Bafta sa ai!

      Ștergere
  9. ....sunt mândră de tine! Mie nu-mi plac examenele, dar tu le treci pe toate cu brio, chiar şi pe cele cu maşini...şi despre...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare imi doresc sa imi poti spune acelasi lucru la final de competitie! La toate examenele, pe mine m-au apucat emotiile dupa ce le-am dat... :)

      Ștergere
  10. Macar locul 1 la examenul ala are ca premiu o Corolla? :)
    Bafta si tie, Vienela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de frumos ar fi fost! As fi pus-o si pe mama sa isi faca blog si sa scrie!
      V-am spus vreodata cat de frumos povesteste mama mea?

      Ștergere
  11. Drăguţă povestea ta, Corolla te-ar vrea la volanul ei!

    RăspundețiȘtergere
  12. E o marca superbuna, Toyota! Si e o masina mai sigura decat multe altele! Faptul ca cele mai multe sunt azi automate nu prea ma incanta dar e de bine, pentru ca nu toti se descurca sa parcheze lateral sau cu spatele.
    Cand o privesti din față parca-i un botic de felina concentrata foarte tare asupra unor chestiuni serioase! :)
    Sa ai o masina noua, in care n-a transpirat nimeni inaintea ta, este mai mult decat super!
    Bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am o prietena care se da cu un RAV4. La fel de entuziasta este si ea si la fel de mult mi le lauda. Pe mine m-a dus cu gandul la moda de altadata, cand femeile obisnuiau sa isi prelungeasca sprancenele cu dermatograful, dar nu am vrut sa lungesc foarte mult articolul.

      Ștergere
  13. Uitasem! Toyota e intre firmele care se preocupa si de protejarea mediului. Au deja doua modele hibrid, iar cea despre care scrii aici are emisii scazute de CO2.
    Toyota Prius e primul autovehicul hibrid din lume, produs in masa; a urmat apoi Auris. Numai pentru asta si, poate, ar trebui sa fie foarte cautate masinile Toyota! Lasand la o parte faptul ca sunt cel mai mare constructor auto la nivel mondial, si isi respecta clientii. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai eu, care ma bat cu pumnii in piept ca imi place natura si incerc sa o respect, am uitat sa specific in articol ca Toyota se ocupa de protejarea mediului. Mi-am dat seama dupa ce am publicat. Rusine sa imi fie!

      Ștergere
    2. Multumesc mult pentru completari, Diana! Te pup!

      Ștergere
  14. Sunt la volanul unei Corolla şi mă simt minunat! Îţi trimit un mesaj rapid, acum cât sunt la stop, că altfel nici nu mă lasă să mă gândesc la altceva! Baftă multă, Vienela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Norocosule! Poti vorbi din ceea ce deja cunosti! Bafta multa sa ai si tu, Adrian!

      Ștergere
  15. Femeie rasată, finisaje, suplețe...cum să nu se identifice femeile cu ea?! Mai e și foarte frumoasă! E wow și e baftă mare, Vienela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Nu stiu cum au reusit sa faca o masina care sa fie potrivita si femeilor, si barbatilor.
      Merci mult, Mirela!

      Ștergere
  16. Bafta si tie, Vi ! Si...bravo! <3

    RăspundețiȘtergere
  17. bafta ... si ti-ar sta minunat în noua Corolla !!!

    RăspundețiȘtergere
  18. tie ar trebui sa-ti dea doua toyota corolla ca sa compenseze cu articolul :)))

    RăspundețiȘtergere
  19. Nu stiu daca esti multumita de nota, insa eu te felicit :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intotdeauna este loc de mai bine, dar pentru un prim articol, e bine. Multumesc mult! Felicitari si tie inca o data!

      Ștergere