Jurnal de femeie simpla 5- Lumina cunoasterii

Astazi (duminica, 22 septembrie 2013, ora 14, 00 )... mi-am dat seama ca povestea pentru concursul cu fotografia din trenul lui Bresson, la care am muncit cateva ore aseara, nu este chiar atat de buna pe
cat mi se parea. Ma apuc sa scriu alta.

Afara... e frig de parca ar fi sfarsit de toamna, iar in casa nu este cu mult diferit. Inca nu am dat drumul la centrala. Ar trebui intai sa ii facem revizia.

In gradina... visurilor mele alearga vreo trei caini prietenosi, cresc flori multicolore, ciripesc pasarele si pestii se zbenguiesc intr-un iaz artificial. 

In casa... as vrea sa fac mici schimbari inainte de venirea iernii, dar nu stiu daca voi putea rupe ceva din bugetul actual. Nici macar timpul nu ma ajuta, mai ales in aceasta perioada.

In bucatarie... este posibil sa fie fire de paianjen la intrare. Nu am calcat pe acolo astazi. A, ba da, pentru a face o cafea. Acum imi dau seama ca imi este cam foame.

Sunt imbracata cu... pantaloni pana la genunchi, albastri cu dungi albe la vipusca, o bluzita fara maneci, crem si o bluza de trening albastra cu dungi albe. Descopar ca pana si sosetele gri din picioare au dungi. 

Ce muzica ascult acum... Trivium, dar nu stiu ce melodie, ca nu le cunosc si se deruleaza un intreg album. Nu ii ascult de placere, ci pentru ca le-a dat Ionut drumul in casa.

Ce carti citesc zilele astea... Am reusit sa termin Memoriile unei gheise si am inceput aseara Misterul regelui- despre scris, de Stephen King.

Ce mai mesteresc eu... am mesterit marti seara niste galusti cu prune care s-au mancat din cateva inghitituri, spre oftica lui Ionut, care muncise cot la cot cu mine. El a pregatit pesmetul, el a scos galustile din apa si le-a tavalit prin pesmet. Am pus cateva poze pe blogul vechi, daca tineti neaparat sa va faceti pofta. 

Un lucru planuit pentru saptamana viitoare... sa scriu, sa scriu cat mai mult, in speranta ca voi avea ceva pregatit in avans, dupa inceperea concursului SuperBlog.

Am invatat... ca ideile nu vin atunci cand le chemi, ci doar cand vor ele. Tot ce trebuie sa faci este sa le prinzi bine si sa nu le mai dai drumul pana cand nu sunt finalizate.

Sunt recunoscatoare... lui Tudor Chirila pentru emotiile pe care a sa Scrisoare pentru liceeni mi le trezeste. Daca nu mi-ar fi teama ca ma penalizeaza google, as depozita-o pe blog, sa poata fi vazuta de toti cei care imi trec pragul.

Ma gandesc... si iar ma gandesc, sperand ca din amestecul de ganduri raslete voi putea incropi o poveste buna. Astazi sunt obsedata de faptul ca timpul a trecut prea repede si eu nu am nimic interesant de spus despre acea fotografie.

Astept/sper... sa nu mai repet experienta pe care tocmai am trait-o. Am in casa o carte de groaza, Piccoli brividi, cu un dispozitiv sub coperta. Cumnatul meu a umblat la ea si, la o jumatate de ora dupa ce a plecat de la mine, acest dispozitiv s-a declansat singur. In linistea casei a rasunat un tipat ingrozitor, care m-a infiorat.

Un citat/proverb favorit... "casa cherchelita fusese construita langa o stanca mereu batuta de vantul dinspre ocean. In copilarie mi se parea ca oceanul sufera de o raceala ingrozitoare, pentru ca respira suierat si uneori stranuta din rarunchi..."-Memoriile unei gheise, de Arthur Golden.

O fotografie preferata... Lumina cunoasterii i-am spus eu acestei fotografii, dar puteam la fel de bine sa ii spun scara spre mai bine.