Dambu, o apa atat de frumoasa si de murdara

Dambu, singura apa curgatoare ce strabate orasul Ploiesti, a fost intotdeauna poluat de locuitorii din zonele pe unde trece. Nu stiu de unde le-a venit romanilor ideea ca orice gunoi poate fi aruncat in apa sau pe malurile ce strajuiesc apele, insa tare ma enerveaza si tare mi-as dori sa ii vad primind niste amenzi usturatoare, care sa le taie pofta de a-si arunca laturile in Dambu sau in orice alta apa a acestei tari. Pe Dambu in jos, pe un mal frumos... imi vine sa recit cand ma gandesc la acest fir de apa. Apoi trec pe langa el si ma ingrozesc vazandu-l plin de pungi de plastic, bidoane, carpe si chiar resturi ale unor animale moarte. Oare cand vor intelege ploiestenii ca Dambu nu este cosul lor de gunoi, oare cand vor pune umarul la protejarea mediului inconjurator, oare cand vor incepe sa aprecieze ceea ce natura, in darnicia ei, ne-a daruit? Am trecut de curand pe langa oborul din Ploiesti si mi-am oferit ocazia de a face cateva fotografii. E adevarat, Dambu nu mai este apa murdara pe care o stiam candva, insa nici curata nu pot spune ca este. Din loc in loc pot fi vazute gunoaie ce polueaza apa si distrug peisajul...

Un vis cu centrale termice Iasi

Am avut candva o sansa unica, de care nu am profitat si pe care o regret nespus chiar si acum, dupa 20 de ani si dupa ce toata lumea mi-a spus ca ar fi fost o alegere gresita. Am avut sansa de a cumpara o casa intr-un sat din judetul Iasi, la cativa pasi de socri mei si de toate rudele fostului meu sot. Casa era micuta, batraneasca, dar in jur avea teren mult si era pozitionata intr-o zona de o frumusete rara, cu dealuri inalte si cu un rau ce curgea cuminte peste drum, impartind satul in doua parti. Mama mea s-a opus din rasputeri, sustinand ca i se trage moartea daca isi vede nepotul mutat din Ploiesti undeva in fundul pamantului, intr-un sat uitat de lume. Tatal copilului a ramas cu gura cascata ca la dentist, apoi a strambat bine din nas si mi-a spus ca el nu se intoarce de unde a plecat, ca scopul lui in viata nu este sa curete la porci si sa arunce boabe la gaste si ca nu vrea nici pentru femeia si copilul lui o asmeenea viata.

Comunitate online - virtualul mutat in real

Cu aproape trei ani in urma imi dadeam demisia de la serviciu si imi deschideam primul blog, fascinata de posibilitatile nelimitate pe care internetul mi le oferea si de comunitatea faina pe care o descopeream umbland pas cu pas prin blogosfera. Parea o lume noua, o lume diversa, asa cum este si cea offline, dar lipsita de pericolele si rautatile pe care fiecare dintre noi le intalneste zilnic in viata reala (cel putin asa credeam pe atunci). Aici ma simteam in elementul meu, aici imbinam utilul cu placutul, aici descopeream oameni care imi semanau, care aveau aceleasi pasiuni si aceleasi nazuinte. Aici inca ma simt "acasa", intre prieteni, intr-o adevarata comunitate unita la bine si la rau.

Timpul se scurgea pe nesimtite, impartit intre glume spirituale, implicari in diverse campanii de responsabilizare, lecturi, arome si povesti de viata. Nu mai eram singura. Traiam printre oameni care imi intelegeau framantarile, imi alimentau visurile, imi impartaseau crezurile. Pe nesimtite cadeam in capcana nefasta a internetului, dezvoltand o dependenta tot mai greu de controlat si stopat.

Prietenul la nevoie se cunoaste

Am avut ieri o zi de tot rahatul. Simteam ca imi va exploda capul de griji, de nervi, de constientizarea faptului ca omul este uneori neputincios in fata problemelor. Intuitia sau poate doar o simpla nevoie omeneasca m-au facut sa strig dupa ajutor, caci nu mai puteam suporta sa imi tin gandurile in singuratate. Ei bine, prietenul la nevoie se cunoaste!

Ma risipesc

Ma risipesc in multe directii, desi nu vad nici un capat de drum. Imi irosesc timpul fara mila, desi stiu ca nu am o eternitate la dispozitie. Il irosesc si pe al vostru, chemandu-va din cand in cand pe aici sau prin alte parti, daca scriu