duminică, 16 noiembrie 2014

Comunitate online - virtualul mutat in real

Cu aproape trei ani in urma imi dadeam demisia de la serviciu si imi deschideam primul blog, fascinata de posibilitatile nelimitate pe care internetul mi le oferea si de comunitatea faina pe care o descopeream umbland pas cu pas prin blogosfera. Parea o lume noua, o lume diversa, asa cum este si cea offline, dar lipsita de pericolele si rautatile pe care fiecare dintre noi le intalneste zilnic in viata reala (cel putin asa credeam pe atunci). Aici ma simteam in elementul meu, aici imbinam utilul cu placutul, aici descopeream oameni care imi semanau, care aveau aceleasi pasiuni si aceleasi nazuinte. Aici inca ma simt "acasa", intre prieteni, intr-o adevarata comunitate unita la bine si la rau.

Timpul se scurgea pe nesimtite, impartit intre glume spirituale, implicari in diverse campanii de responsabilizare, lecturi, arome si povesti de viata. Nu mai eram singura. Traiam printre oameni care imi intelegeau framantarile, imi alimentau visurile, imi impartaseau crezurile. Pe nesimtite cadeam in capcana nefasta a internetului, dezvoltand o dependenta tot mai greu de controlat si stopat.
Ce sa caut afara, printre masini ce gonesc turbate, prin soare, ploaie sau vant, printre oameni care nu citesc, nu iubesc animalele sau nu sunt interesati de bloguri, cand exista atatea comunitati frumoase in online? Vorbeam in gand, zambeam spre monitor, imi toceam degetele pe taste. Traiam o noua viata!

Ma salbaticeam si credeam ca imi place aceasta stare. Tot mai usoara mi se parea comunicarea din virtual, tot mai greu ma urneam din casa, tot mai rar dezbateam chestiuni spinoase cu cei din anturajul meu. Se spune ca dependenta de internet este o boala a celor tineri, nascuti intr-un secol ce se dezvolta mai rapid decat poate omul sa o faca. Gresit! Vaduviti de abilitatile de socializare sunt toti cei care s-au afundat prea adanc in lumea aproape ireala, aproape perfecta adusa de internet. Din spatele monitorului putem fi oricine, putem trai ce viata ne dorim, putem purta oricare masca. Prea putini sunt cei ce raman ei insisi in virtual. Unii aleg sa fie mai buni, altii isi lasa pornirile razboinice sa erupa. 

Cu toate astea, virtualul mi-a adus satisfactii pe care nu le-as fi crezut posibile, mi-a adus noi prieteni cu care sa ma intalnesc in lumea reala si cu care sa impartasesc pasiunea pentru scris, pentru frumos, pentru viata. Am inceput prin a iesi din spatele monitorului pentru o intalnire cu comunitatea bloggerilor prahoveni. Ei au fost cei care au insistat sa ne vedem, sa discutam despre blogging, sa facem planuri si sa vizitam diverse obiective turistice din judet. Datorita acestei emotionante prime intalniri am cunoscut-o pe Ana, cea care tocmai si-a lansat cartea Cum am omorat-o pe Diana, apoi pe John, cel care realizeaza emisiunea Generatia lui John la PrahovaTV, datorita acestei intalniri am avut curajul de a merge la un mare eveniment organizat de Danone in capitala, unde am cunoscut-o (de aceasta data face to face) pe draga mea Nina (toane.ro), de care ma leaga atatea emotii pozitive.

Apartenenta la diverse comunitati virtuale mi-a adus satisfactii pe care cu greu le pot descrie in cuvinte. Dragostea pentru carti m-a indemnat sa lupt, alaturi de alti bloggeri pasionati de lectura, pentru a castiga  de la Romsilva puietii de stejar rosu ce au fost plantati in padurea de la Snagov. Dragostea pentru sport m-a mobilizat, facand sa devin parte activa in sustinerea reala a echipei de baschet masculin Asesoft Ploiesti, dar si a juniorilor ce abia acum pasesc pe acest drum. Alaturi de Ionut, Adi, Bogdan, Kriogen, Dragos si Dana Schiopu si Ana am participat la meciurile lor, am aplaudat si am scris pe blog despre aceste evenimente. Inca mai merg cu mare placere la meciurile de baschet, inca ma intalnesc cu prietenii pe care mi i-am facut datorita pasiunii pentru miscare.

In vara trecuta m-am alaturat unei comunitati deosebite, un club al iubitorilor de cuvinte asternute pe foile virtuale din dragoste pentru literatura, pentru frumos, pentru spiritual. Am reusit sa am alaturi de mine oameni speciali, pe care deja ii apreciam si indrageam, si cu care mai apoi m-am intalnit in viata reala. Vreau sa le amintesc aici pe Kadia, cea care se remarca prin frumusete, modestie, darnicie, inteligenta, si pe draga mea Adriana, cea care imi era ca o sora stelara inca inainte ca virtualul sa se mute in real si careia astazi vreau sa ii urez La multi ani! pentru sotul ei. Acest club a reusit sa ma faca sa traiesc autentic, sa ma ajute sa fiu eu insami atat in momentele de bucurie, cat si in cele mai neplacute, cand am lasat emotiile negative sa iasa la iveala, cand am varsat lacrimi si m-am simtit mai furioasa ca oricand. 

De curand am intrat intr-o alta comunitate, una care mi se muleaza probabil cel mai bine pe suflet. Am devenit blogambasador al biodiversitatii din Romania, un titlu care ma onoreaza si ma sileste sa ma implic total in actiunile virtuale si reale ce vor urma. Ce vor insemna, mai exact, aceste actiuni? Ma voi documenta serios, voi scrie articole despre biodiversitate si despre animalul pe care am ales sa il protejez (jderul de piatra), voi face calatorii "initiatice" pentru a ma intalni cu specia mea preferata, voi participa la expozitii foto, la iesiri in natura, ma voi intalni cu bloggerii participanti la proiect si il voi cunoaste in viata reala pe Doru Panaitescu, cel care a pus bazele acestei absolut minunate comunitati. 

Dupa cum vedeti, internetul este util, daca este folosit cu masura. Internetul poate satisface nevoile primare ale omului, dar il poate si transforma intr-un salbatic ce nu mai stie sa socializeze. Tocmai din acest motiv incerc mereu sa atrag in comunitatile din care fac parte cat mai multi tineri, caci ei sunt cei mai predispusi la a cadea in capcana virtualului. Incerc sa ii invat pe tineri cum sa se lase prada emotiilor controlate, incerc sa ii incurajez atunci cand ii vad interesati de scris, de citit, de natura, de viata, incerc sa ii implic in activitati care, desi pornesc din virtual, pot fi mutate cu succes in lumea reala si ma las atrasa de tineri, la randul meu, atunci cand initiativele lor sunt demne de promovat si sustinut, asa cum s-a intamplat cand am cunoscut-o pe Florentina in cadrul Let's do it, Romania! Daca una dintre actiunile mele a avut o cat de mica contributie la construirea unei lumi mai bune, inseamna ca nu am trait degeaba. 

Voi din ce comunitati faceti parte si cate dintre ele va ajuta sa cunoasteti oameni noi, sa legati prietenii si sa traiti nu doar in virtual, ci si in viata reala? Daca aveti ezitari, daca nu stiti ce sa raspundeti la aceste intrebari sau daca, pur si simplu, doriti sa redescoperiti si sa impartasiti emotii reale, autentice, comunitatea Komunomo este exact ceea ce va (ne) trebuie. Komunomo este o platforma de socializare atipica, un loc in care oamenii pot da mastile jos, un loc unde oamenii pe care ii leaga pasiuni comune se pot intalni si pot socializa chiar si dincolo de monitor, in viata reala, intru restabilirea echilibrului si armoniei, un loc in care ne putea regasi deplina umanitatea ce este pe cale sa se piarda. 

PS: Desi m-am lungit foarte mult, nu pot incheia pana cand nu ii amintesc pe alti cativa prieteni din virtual, de care ma leaga diverse pasiuni comune, pe care sper ca intr-o zi viata sa ma ajute sa ii intalnesc in real: Florin Rusanu, Vavaly, Radu, Dana Lalici, Ana Veronica Mircea, Addicted, Rudia Sparks, Alex Grivei, Vladen, Olandezul zburator, Amiralul, Alma nahe... Ah, sunt prea multi, chiar nu ii pot nominaliza pe toti cei cu care vreau sa ma intalnesc dincolo de monitor. :)

Articol 100 % real, scris pentru competitia SuperBlog 2014.



24 de comentarii:

  1. Sper că vei reuşi să te-ntâlneşti cu toţi prietenii pe care ţi i-ai făcut în virtual!
    Succes!
    Şi baftă la SuperBlog! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ci siguranta se va intampla, nu am nici o indoiala. Trebuie doar sa ne dorim destul de mult.
      Multumesc mult, Matilda! Bafta sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Ne vedem joiiiii, ne vedem joiiii...am urlat după eahaha...Ne-om vedea când ne-om vedea! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite o idee buna: sa aleg pentru cate un grup de prieteni o anumita zi a saptamanii... Nu am chef azi, ca merg sa votez, dar ramane cum am stabilit. Te pup! :)

      Ștergere
  3. Ti-am scris cat o postare şi când am vrut să-ţi trimit comentariul a dispărut in niciunde. Ca un făcut, mă aflam şi pe conectarea lui Mihai, deci de găsesti ceva la spam sau in asteptare, dă-mi un semn. Eu incerc să mai scriu o completare a tot ce vroiam să-ti spun. Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Off, uitasem de figurile pe care le face uneori acest blog. Nu gasesc niciunde comentariul tau. Dar te imbratisez cu tot dragul din lume! La multi, multi ani frumosi lui Mihai!

      Ștergere
  4. Frumos palmares ai. Bogat şi plin de satisfactii. Aş mentiona şi darul tău de a face oamenii să creadă in cuvinte şi in ei, să incerce să lase gânduri ce se scriau doar pe coala mintii, efemer şi uitat, fără a sti cat de frumos le-ar sta in căsute virtuale. Dacă nu ai fi fost tu, rămâneam menestrelul fb-ului, textele s-ar fi pierdut şi nici nu aş fi avut ocazia să mă imbogătesc cu incercări de vers si proză fără pretentii. Tu, prin incurajări, dar si indicatii precise, m-ai făcut să am blogul meu personal, sters de praf uneori, dar acolo cand am nevoie de cuvinte. Asa am găsit oameni, am găsit relaxarea mult dorită, am găsit completarea mea din real. Pe mine nu mă interesează măstile ce ni le punem sau nu, in definitiv când citesc o carte, mă interesează subiectul, nu cat din adevărul lui sau din caracterul lui a pus scriitorul, desi fără ele cartea nu ar fi un tot. Asa şi cu blogurile, mă interesează să găsesc frumosul interpretat diferit de oamenii contemporani cu mine, mă interesează trăirile generatiei mele şi emotia ce o transmit prin cuvinte. Remarc cu multumire cum ai punctat fiecare trecere din on line, din care ai luat bucuria si cresterea noastră printre vorbe scrise. Imediat se face anul de cand ne-am şi văzut, punctând astfel intâlnirea noastră, deloc intâmplătoare. Eu nu sunt dependentă de net, nu mai sunt dependentă acum, dar am fost şi poate voi mai fi, dar nu e zi să nu deschid laptopul şi să frunzăresc nitel sau sa mă bucur de ce intră in calea mea. De cand cu netul pe telefon, privesc cu un ochi, ca din umbră, la trecerea lumii prin cuvinte şi fără să mai spun nimic stiu ca asta e lumea ce o caut, ce mă implineste. Azi e o zi plină, multumim de urari, iar tie iti doresc succes in tot ce faci, sunt mândră de realizările tale şi sper ca articolul acesta sa-l tii la indemână pentru acele zile cand lucrurile nu par roz. Asta e tot ce ramane: bucuria cuvintelor, drumul lor şi realzările ce devin realitate prin ele. Te pup, Vienela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar mai fi fost multe de spus, de povestit, dar nu am vrut sa abuzez. Aseara am avut o strafulgerare, am inteles ca puterea sta in mainile noastre si ca de noi depinde evolutia viitoare, ca nu e destul sa vorbim frumos, ci e musai sa dovedim prin fapte ca ne dorim o lume mai buna, o lume in care sa socializam, sa fim uniti, dar si toleranti, sa fim, inainte de toate, oameni.
      Dincolo de parerile despre una sau alta, dincolo de orice altceva, suntem oameni, cu emotii, cu sentimente, cu nazuinte... Eu asta vad si asta vreau sa fie pus in valoare oriunde si oricand. Vreau sa vad in oameni ceea ce au frumos, vreau sa pot fi alaturi de cei pe care ii indragesc, asa cum si ei mi-au fost si imi sunt alaturi.
      Sunt fericita ca te-am cunoscut, ca imi esti prietena, ca esti deschisa si nu te temi sa mergi contra valului, atunci cand asa simti. Sunt fericita ca poti vedea frumosul acolo unde multi nu reusesc, sunt fericita ca pot invata de la tine.
      Te imbratisez cu toata dragostea!

      Ștergere
  5. Exista articole cu "suflet". Asta este unul din cele care-mi stârnesc emotiile. Articolul meu este mai dur. Poate doar pentru faptul ca eu, personal, nu am reusit sa ma implic efectiv în activitatile vreunei comunitati virtuale, desi am mâncat online, am dormit online, am visat online... si continui s-o fac. Poate voi reusi într-o zi sa-mi "ghidez" si eu emotiile pe panta buna a virtualului si, mai ales, sa transform aceste emotii în fapte reale care sa ajute cauzelor nobile.
    Succes Vienela !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, Daniela! Tu esti una dintre persoanele pe care nu am reusit sa le nominalizez in articol, desi imi doresc sa bem o cafea impreuna si sa ne privim in ochi.
      Fiecare dintre noi poate face mai mult. Totul este sa ne dorim cu adevarat. Mi-ar placea sa citesti articolul pe care l-am scris astazi pe celalalt blog. http://vienela.ro/picatura-ce-completeaza-oceanul/

      Ștergere
  6. Ce frumooooos! :-)
    Lumea asta virtuală are avantajele și dezavantajele ei. Poți fără ea?
    :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mercic! :)
      Nu, nu mai putem fara ea si ar fi pacat sa o abandonam, cand datorita ei putem aduce schimbari in bine.

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. Prima data parea disparut, iar acum comentariul tau apare in dublu exemplar. Zapacit blog am! :)))

      Ștergere
  8. Traiasca blogosPHera! De data asta ne vedem la Straja?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, ma omoara baietii prahoveni daca afla ca nu am scris blogosPHera! :)))
      Nu promit nimic, Daniel. De aceasta data nu voi fi blogger finalist. Am scris pentru doar trei probe. :)

      Ștergere
  9. Ce energie buna mi-a lasat acest articol. Felicitari pentru toate activitatile si sustinerea tinerilor; cat despre Jderul de Piatra, as vrea tare mult sa aflu din timp de actiuni, si poate sa imi fac drum si eu. poate apare si o comunitate cu numele acesta pe komunomo. ce fain ar fi! :) multumesc mult pentru informatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult, Silvia! Cuvintele tale ma emotioneaza si imi dovedesc faptul ca sunt pe drumul cel bun, ca prin actiunile noastre (din real sau virtual) putem face lumea putin mai frumoasa, mai aproape de autentic.
      Mi-ar placea sa te am alaturi atunci cand voi pleca in cautarea protejatului meu. :) Deocamdata astept fotografii facute de altii, pentru a putea scrie un prim articol despre jderul de piatra, dupa care voi incerca sa il aduc si pe komunomo. Este devreme, nu as avea ce oferi acum...

      Ștergere
  10. un articol absolut necesar si un subiect din ce in ce mai mult adus in atentie.
    e o usurare atunci cand faci pasul acela de a iesi din confortul din spatele monitorului si a te implica.
    iar intalnirile offline sunt super super faine. ce frumos ar fi sa ne intalnim intr o zi...

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna, Vienela! Ma bucur sa regasesc cuvintele tale minunate! E adevarat ca e nevoie de comuniune intre oameni si solidaritate pentru a initia proiecte de durata. Totul poate incepe online si se poate continua offline, pentru ceva de durata si frumos.
    Te imbratisez, cu drag.

    RăspundețiȘtergere