Dragul meu, scumpul meu, frumosul meu, trebuie sa te anunt ca si rabdarea mea are o limita. Simt ca zilele astea sunt pe cale sa o ating. Nu stiu ce se va intampla cand se va intampla. As prefera totusi sa nu ajungem pana acolo, dar pentru asta este absoluta nevoie de cooperarea ta. Incearca sa stai ziua treaz si sa dormi noaptea, ca orice caine cuminte. Lasa-ne in pace lucrurile. Nimic din ceea ce avem, in afara de jucariile tale, nu este de ros. Nu te supara daca uneori nu te pot lua cu mine pe unde plec. In Romania, cainii nu sunt primiti in autobuze, in institutii, in localuri, ba chiar se intampla sa nu fie primiti nici macar in case prietene sau in parcurile de catei, daca inauntru sunt deja patrupede de talie mai mica. Solutia este sa ramai uneori acasa. De multe ori, caci am ajuns sa ma tem sa te scot chiar si in jurul blocului, de cand s-au inmultit fara masura maidanezii.
Daca eu plec si tu ramai acasa nu inseamna ca te iubesc mai putin. Nici daca eu dorm si tu stai treaz. Te iubesc mai putin cand imi transformi casa in cocina, cand imi distrugi lucrurile pentru care noi am muncit si de care avem nevoie, ca d-aia am dat bani pe ele. Te iubesc mai putin cand vad in privirea si atitudinea ta ca m-ai sfidat, ca stiai ca nu ai voie si totusi distrugeai. Poti incerca sa te schimbi, caine zapacit? Ca eu sunt la limita rabdarii!
:))
RăspundețiȘtergereEste adevarat ca animalele se razbuna si incearca sa atraga atentia "parintilor" . Sunt asemenea unor bebelusi car nu pot vorbi dar incearca sa atraga atentia asupra lor atunci cand nu li se face pe plac.
Am avut o pisica pe nume Cara. Aveam vreo 24 de ani pe atunci. Mergeam la serviciu de la 8 dimineata pana la 8-9 seara. Locuiam cu chirie intr-o garsoniera la parter. Seara de seara ma astepta la fereastra, pe pervaz, miorlaind... Cand intram in casa incepea sa alerge si sa loveasca cu capul de usi ... Era foarte agitata!
Pe atunci nu intelegeam manifestarile. Eram oricum destul de surmenata din cauza muncii. Nu aveam rabdarea necesara sa inteleg de ce saraca pisica avea un asemenea comportament. Pana cand, intr-o zi, o prietena mi-a spus: am trecut astazi prin fata blocului tau, iar pisica ta statea pe pervazul de afara si miorlaia si se vaieta. Imediat a venit si intrebarea din partea ei: tu nu iti dai seama ca ii faci rau? Saracul animal sta singur toata ziua si sufera.
Saptamana urmatoare, cu lacrimi in ochi ( parca as fi rupt o bucatica din mine ), am dat pisica unor oameni de la tara, iubitori de animale, cu o curte mare. Scumpa mea pisicuta a fost rasfatata. A stat in casa noaptea si a cutreierat curtea pe timpul zilei... De atunci nu am mai avut un animal de companie... desi ador animalele.
Aseara, baietelul meu o mangaia pe Isa, catelul nasilor mei si o pupa pe botic si ii spunea: ce mult mi-as dori sa am un catel perfect ca tine!!! :)