Filmari cu camera video

In mod cu totul intamplator, in timp ce butonam de zor telecomanda in cautarea unui film oarecare, am ajuns pe un program romanesc unde tocmai se difuzau stirile. Si tot intamplator (sau nu?) stirea bomba a acelei televiziuni era ca un filmulet oarecare de pe youtube a reusit sa adune in cateva zile peste 2 milioane de vizualizari. Siderata, am ramas cu degetul pe telecomanda si cu ochii in televizor. Pe bune? Asta este stire de dat seara la televizor? Nimic mai important nu s-a intamplat in lume zilele astea, nimic care sa scoata omul din amorteala intelectuala in care ne tot scaldam de niste ani buni? Se pare ca romanilor asta le place si asta cer, caci altfel probabil nu am avea ocazia de a afla la stiri despre toti nebunii lumii care isi cumpara o camera video si se filmeaza in cele mai ciudate ipostaze. Sau poate ca vina o poarta televiziunile care, incetul cu incetul, ne distrug intelectul (iote ca facui si o rima involuntara). :)

Verighete din argint

Povestea lor de dragoste ar putea fi povestea oricarei perechi, insa fericirea care inca li se citeste in ochi, la peste 20 de ani de la casatorie, rar poate fi vazuta la alte cupluri, chiar si cu mai putini ani de mariaj in spate. S-au cunoscut in liceu, s-au placut inca din prima clipa, au devenit in curand nedespartiti, si-au declarat iubire vesnica si au luptat cu intreaga omenire pentru dragostea lor. De cum au terminat scoala s-au decis sa se casatoreasca, desi parintii lor aveau alte planuri pentru ei si nu erau dispusi sa le incurajeze "nebunia". Nici unul dintre ei nu a mers mai departe, la facultate, desi invatasera bine intotdeauna si sansele pareau sa le surada.

Jucarii din materiale textile

Se apropia ziua de nastere a baiatului meu, iar eu aveam o problema grava cu banii. Un necaz abatut din senin asupra noastra imi golise portofelul, ma lasase datoare si in imposibilitatea de a-i cumpara ceva copilului, sa simta si sa isi aminteasca mereu ca la varsta de 5 ani a primit cadouri pe gustul sau. M-am invartit, m-am rasucit si pana la urma mi-a venit ideea salvatoare: timp de o luna am muncit pe ascuns, cand el era la gradinita sau cand dormea. I-am facut in jur de 15 jucarii din materiale textile, desi pe atunci nu aveam habar daca exista o tehnica anume. Am lasat imaginatia sa faca ce a vrut si asa i-am putut oferi copilului, de ziua lui, un pinguin urias, cu care s-a jucat pana prin clasa a V-a, un rechin cu o gura imensa, in care puiul meu obisnuia sa isi ascunda jucariile mici, o pisica neagra careia ii tot cadea codita, o masina, o maimutica pe care nu am mai umplut-o cu nimic si pe care el a folosit-o mereu exact cum vazuse la teatrul de papusi, o omida simpatica si o caracatita pe care o lua oriunde cu el. 

Marele meu regret este ca nu am pastrat nici macar una dintre acele jucarii din materiale textile,

Despre vopsele acrilice

Stiati ca multe dintre lucrurile de care ne bucuram astazi au fost inventate "din greseala", pe cand se incerca altceva? Se spune ca pana si unghiile false au aparut ca urmare a unei incercari de a reconstrui o unghie rupta, nicidecum pentru a infrumuseta mana unei femei cochete. Citeam undeva ca un medic stomatolog american isi rupsese o unghie si a incercat sa o reconstruiasca folosind materialul numit acril. De la observarea faptului ca unghia falsa semana foarte bine cu o unghie naturala si pana la inceperea utilizarii materialului in industria cosmeticelor nu a mai fost decat un pas. Astazi nu mai exista salon de infrumusetare care sa nu aiba posibilitatea de a crea unghii false clientelor si de a le picta folosind vopsele acrilice.

Greu cu revenirea

Am visat mult la o mini-vacanta de sarbatori. Ma simteam epuizata fizic si psihic, aveam nevoie sa ma deconectez de la internet si sa respir aer curat, cu aroma de filme, carti, familie, muzica si prieteni. In mare parte chiar am reusit, desi nu m-am rupt total de online. Se pare ca primul meu articol din 2015 a avut efect, oamenii au inteles (marea lor majoritate) ca vreau sa raman cu mintea intreaga si au incetat sa ma mai sacaie pe facebook cu mesaje. Timpul meu parca s-a marit deodata, motiv pentru care am reusit intr-o singura zi sa termin o carte, sa vad un film, sa fac o jucarie, sa scriu un articol, sa citesc si sa comentez pe vreo 30 de bloguri, sa discut cu ai mei si sa ma joc cu pisicutele. 

Bijuterii handmade

Cand aveam copilul mic simteam permanent nevoia de a lucra ceva, de a mesterii diverse jucarii, obiecte necesare in casa sau chiar bijuterii hand made, de parca o putere mai presus de mine mi-ar fi soptit sa profit de acea perioada plina de creativitate. Dupa cum mi s-a dovedit mai tarziu, nu am reusit sa ma mai intalnesc in viata cu o asemenea perioada incarcata de dorinta de a face lucruri cu mana mea, de a inventa si a realiza jucarii pentru puiul meu si bijuterii pe care sa le folosesc eu sau pe care sa le ofer cadou prietenelor mele. Probabil in acea vreme aveam si mult mai mult timp liber, mai ales ca nu eram utilizator de calculator sau internet. 

Lucrurile s-au schimbat mult de atunci, iar timpul meu pare sa zboare cu o viteza incredibila, ce ma ameteste de multe ori. In luna noiembrie a acestui an am intrat intr-un joc alaturi de alte bloggerite, convinsa fiind ca intr-o luna voi reusi sa fac ceea ce mi-am propus, ca voi pregati un cadoua hand made secret pentru fata pe care picasera sortii. Ei bine, nu a fost deloc asa. In primul rand ca nu reuseam sa ma decid ce anume sa pregatesc, in asa fel incat cadoul meu sa i se potriveasca si sa contina ceea ce parea sa isi doreasca. As fi vrut sa ii fac ceva bijuterii handmade,

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Aprind lumina in camera micuta si razele ei imi arata, in oglinda, un pipernicit cu ochi tristi, cu obrazul inverzit, cu spatele incovoiat de poveri pe care nu le-am cerut si nici nu le-am dorit vreodata. Ma uit in urma, la vremea cand eram tanar si plin de sperante... Traiam un vis frumos, un vis de care ma legasem sufleteste si pentru care credeam ca pot lupta pana in panzele albe. Nu a fost asa. Fata care ma ingrijeste si-a luat un angajament pe care nu l-a putut duce la capat. S-a crezut mai viteaza decat este, uitand ce lunga este calea ce merge de la vorba la fapta. Intai mi-a aruncat pe umeri povesti nemuritoare despre masini plutitore, deodorante fenomenale, lactate ce trezesc visuri si despre ape atat de pure incat nici ingerii nu indraznesc sa le pangareasca. Crezand ca umilinta nu-i destula, m-a invelit in lenjerii de pat mai mici sau mai mari, reci si impersonale. 

Iti daruiesc inima mea

Ti-as strange trupul in brate puternice si blande, ti-as saruta ochii stralucitori ca doua diamante slefuite, ti-as spune mii de soapte de iubire in fiecare clipa a vietii mele, ti-as darui toate florile lumii, ti-as canta la ureche toate melodiile de dragoste scrise vreodata si ti-as recita toate poemele inventate, ti-as asterne la picioare petale rosii de trandafiri proaspeti si parfumati, ti-as culege luna de pe cer si ti-as oferi stelele sa te impodobesti cu ele. Oare exista pe lume femeie care sa nu fi auzit astfel de vorbe de la barbati sau macar sa isi fi imaginat ca cineva i le-ar putea spune, la un moment dat? Cred ca raspunsul il stim toti.

Inadmisibil!

Inca nu vreau sa dau nume si nici sa acuz oficial, insa dupa surpriza neplacuta pe care am avut-o aseara am de gand sa scot la iveala niste mizerii cum nu mi-as fi putut imagina ca exista in online. Inca mai adun dovezi si inca ma mai intreb daca sa povestesc pe blog sau sa merg direct sa o iau de gat pe doamna care m-a suparat sau poate chiar sa o intreb oficial cum de si-a permis sa faca ceea ce a facut.

Kit gel uv pentru salon de infrumusetare

Am avut o vecina cu cativa ani mai mica decat mica, o pustoaica ce imi era draga si cu care stateam mult la povesti atunci cand ni se ivea ocazia. Era inca la liceu si invata bine, atat de bine incat toti erau convinsi ca va urma o facultate si va ajunge mare in viata. Va puteti inchipui uimirea noastra la aflarea vestii ca fata nu vrea sa dea la facultate, ci viseaza sa se faca manichiurista, pentru ca este singurul lucru din lume care ii place cu adevarat si pentru ca (dupa cum sustinea ea) este o meserie banoasa, de viitor. Pentru mine, cel putin la acea vreme, o doamna care imi face manichiura este doamna cu manichiura si atat, chiar daca la final, cand unghiile mele arata foarte bine, ii bag in buzunarul halatului banii pe care i-am castigat cu sudoare in cateva zile de munca. 

Departe de lumea dezlantuita

Mai sunt doar cateva zile pana la Craciun. Am multe planuri, inca mai am mult de lucru, plus cateva promisiuni neonorate, si ma simt epuizata, stoarsa de intreaga energie cu care ma laudam candva. Se spune ca excesele, de orice natura ar fi ele, nu sunt benefice, iar eu am avut grija intreg anul 2014 sa fac exces dupa exces, intr-o hora tot mai ametitoare. Am scris prea mult, am fumat prea mult, am dormit prea putin, am mancat prea putin, am stat prea mult lipita de laptop sau calculator, de parca ar fi putut fugi undeva internetul in lipsa mea. Nu a fost zi, in ultimele luni, sa nu imi promit ca "maine" voi sta departe de calculator, departe de lumea dezlantuita a internetului, departe de tot ceea ce imi fura energia. Nu am reusit, dupa cum deja am spus. 

Cu lanterna prin intuneric

Am avut o saptamana grea din punct de vedere emotional, o saptamana asa cum le doresc acum, in rautatea mea pur umana, si celor ce mi-au intunecat-o mie. In viata toate sunt trecatoare, fie ele bune sau rele, fie ele luminoase sau intunecate. Asa a trecut si saptamana mea, lasand in urma idei noi, lectii importante si decizii inca nedefinitivate. Credeam ca in jurul meu este bezna si ma temeam sa intind bratele in cautarea unei ferestre care sa imi aduca evadarea. Pe neasteptate, cineva mi-a luminat incaperea, facandu-ma sa inteleg mai bine lucrurile, sa le vad asa cum sunt. O lanterna, de atat a fost nevoie pentru a lua decizii.

Candva, pe vremea comunismului, oamenii traiau in intuneric. Un intuneric al mintii, al ochilor, al vietii. Acum traim in cealalta extrema. Avem lumini oriunde am merge si trebuie doar sa deschidem ochii pentru a le vedea si pentru a intelege ce vor sa ne arate. Putini isi mai amintesc de lanterne si de utilitatea lor incontestabila. Lanterna, asa cum a aparut in fata ochilor mei, mi-a adus acea raza ce arata calea, a lasat in umbra tot ceea ce nu era important,

Tentacule veninoase si un ursulet de plus

Ma simt de parca as sta in intuneric, intr-o camera inchisa ermetic, intr-o liniste mormantala. Am senzatia ca in jurul meu misuna monstri cu mii de tentacule. Parca ii simt cum se apropie tarandu-se, cum incearca sa ma prinda de maini, de parul abia vopsit, de picioarele tot mai fragile. Simt cum acele lor veninoase mi s-ar putea infige in piele, cum mi-ar putea patrunde tot mai adanc in carne, simt cum ar dori sa ma devoreze de vie. Tot in bezna stiu ca exista un ursulet de plus, pufos si calduros, in bratele caruia m-as putea refugia, daca l-as gasi. Dar cum sa stiu care este el, cand tentaculele pot parea atat de prietenoase, de catifelate, de ispititoare, de asemanatoare bratelor ursuletului meu de plus?

Afise prin oras

Se contrazic si se cearta oamenii tot mai des, din toate nimicurile, in incercarea de a-si impune punctul de vedere, de a dovedi ca dreptatea este de partea lor, uneori chiar fara sa mai asculte si argumentele interlocutorilor. De la rosia montana si pana la cainii maidanezi, de la avorturi si pana la construirea de noi biserici, de la pungi de pufuleti si pana la pene de pasare phoenix, fiecare om are pareri clare si vrea sa le impuna multimilor. Imi aduc aminte de febra ce ii cuprinsese acum cativa ani, cand au descoperit ca orasele Romaniei erau impanzite de tot felul de afise, de la cele mici, prin care diverse persoane anuntau ca au ceva de vanzare, inchiriere sau cumparare, afise cu catei, pisici si alte animalute pierdute sau gasite, afise prin care diverse mici firme incercau sa isi vanda marfa, si pana la afisele mari, frumos colorate, lucioase, prin care marile firme sau artisti ai tarii invitau lumea la spectacole, concursuri, etc.