Comunitate online - virtualul mutat in real

Cu aproape trei ani in urma imi dadeam demisia de la serviciu si imi deschideam primul blog, fascinata de posibilitatile nelimitate pe care internetul mi le oferea si de comunitatea faina pe care o descopeream umbland pas cu pas prin blogosfera. Parea o lume noua, o lume diversa, asa cum este si cea offline, dar lipsita de pericolele si rautatile pe care fiecare dintre noi le intalneste zilnic in viata reala (cel putin asa credeam pe atunci). Aici ma simteam in elementul meu, aici imbinam utilul cu placutul, aici descopeream oameni care imi semanau, care aveau aceleasi pasiuni si aceleasi nazuinte. Aici inca ma simt "acasa", intre prieteni, intr-o adevarata comunitate unita la bine si la rau.

Timpul se scurgea pe nesimtite, impartit intre glume spirituale, implicari in diverse campanii de responsabilizare, lecturi, arome si povesti de viata. Nu mai eram singura. Traiam printre oameni care imi intelegeau framantarile, imi alimentau visurile, imi impartaseau crezurile. Pe nesimtite cadeam in capcana nefasta a internetului, dezvoltand o dependenta tot mai greu de controlat si stopat.

Ce sa caut afara, printre masini ce gonesc turbate, prin soare, ploaie sau vant, printre oameni care nu citesc, nu iubesc animalele sau nu sunt interesati de bloguri, cand exista atatea comunitati frumoase in online? Vorbeam in gand, zambeam spre monitor, imi toceam degetele pe taste. Traiam o noua viata!

Ma salbaticeam si credeam ca imi place aceasta stare. Tot mai usoara mi se parea comunicarea din virtual, tot mai greu ma urneam din casa, tot mai rar dezbateam chestiuni spinoase cu cei din anturajul meu. Se spune ca dependenta de internet este o boala a celor tineri, nascuti intr-un secol ce se dezvolta mai rapid decat poate omul sa o faca. Gresit! Vaduviti de abilitatile de socializare sunt toti cei care s-au afundat prea adanc in lumea aproape ireala, aproape perfecta adusa de internet. Din spatele monitorului putem fi oricine, putem trai ce viata ne dorim, putem purta oricare masca. Prea putini sunt cei ce raman ei insisi in virtual. Unii aleg sa fie mai buni, altii isi lasa pornirile razboinice sa erupa. 

Cu toate astea, virtualul mi-a adus satisfactii pe care nu le-as fi crezut posibile, mi-a adus noi prieteni cu care sa ma intalnesc in lumea reala si cu care sa impartasesc pasiunea pentru scris, pentru frumos, pentru viata. Am inceput prin a iesi din spatele monitorului pentru o intalnire cu comunitatea bloggerilor prahoveni. Ei au fost cei care au insistat sa ne vedem, sa discutam despre blogging, sa facem planuri si sa vizitam diverse obiective turistice din judet. Datorita acestei emotionante prime intalniri am cunoscut-o pe Ana, cea care tocmai si-a lansat cartea Cum am omorat-o pe Diana, apoi pe John, cel care realizeaza emisiunea Generatia lui John la PrahovaTV, datorita acestei intalniri am avut curajul de a merge la un mare eveniment organizat de Danone in capitala, unde am cunoscut-o (de aceasta data face to face) pe draga mea Nina (toane.ro), de care ma leaga atatea emotii pozitive.

Apartenenta la diverse comunitati virtuale mi-a adus satisfactii pe care cu greu le pot descrie in cuvinte. Dragostea pentru carti m-a indemnat sa lupt, alaturi de alti bloggeri pasionati de lectura, pentru a castiga  de la Romsilva puietii de stejar rosu ce au fost plantati in padurea de la Snagov. Dragostea pentru sport m-a mobilizat, facand sa devin parte activa in sustinerea reala a echipei de baschet masculin Asesoft Ploiesti, dar si a juniorilor ce abia acum pasesc pe acest drum. Alaturi de Ionut, Adi, Bogdan, Kriogen, Dragos si Dana Schiopu si Ana am participat la meciurile lor, am aplaudat si am scris pe blog despre aceste evenimente. Inca mai merg cu mare placere la meciurile de baschet, inca ma intalnesc cu prietenii pe care mi i-am facut datorita pasiunii pentru miscare.

In vara trecuta m-am alaturat unei comunitati deosebite, un club al iubitorilor de cuvinte asternute pe foile virtuale din dragoste pentru literatura, pentru frumos, pentru spiritual. Am reusit sa am alaturi de mine oameni speciali, pe care deja ii apreciam si indrageam, si cu care mai apoi m-am intalnit in viata reala. Vreau sa le amintesc aici pe Kadia, cea care se remarca prin frumusete, modestie, darnicie, inteligenta, si pe draga mea Adriana, cea care imi era ca o sora stelara inca inainte ca virtualul sa se mute in real si careia astazi vreau sa ii urez La multi ani! pentru sotul ei. Acest club a reusit sa ma faca sa traiesc autentic, sa ma ajute sa fiu eu insami atat in momentele de bucurie, cat si in cele mai neplacute, cand am lasat emotiile negative sa iasa la iveala, cand am varsat lacrimi si m-am simtit mai furioasa ca oricand. 

De curand am intrat intr-o alta comunitate, una care mi se muleaza probabil cel mai bine pe suflet. Am devenit blogambasador al biodiversitatii din Romania, un titlu care ma onoreaza si ma sileste sa ma implic total in actiunile virtuale si reale ce vor urma. Ce vor insemna, mai exact, aceste actiuni? Ma voi documenta serios, voi scrie articole despre biodiversitate si despre animalul pe care am ales sa il protejez (jderul de piatra), voi face calatorii "initiatice" pentru a ma intalni cu specia mea preferata, voi participa la expozitii foto, la iesiri in natura, ma voi intalni cu bloggerii participanti la proiect si il voi cunoaste in viata reala pe Doru Panaitescu, cel care a pus bazele acestei absolut minunate comunitati. 

Dupa cum vedeti, internetul este util, daca este folosit cu masura. Internetul poate satisface nevoile primare ale omului, dar il poate si transforma intr-un salbatic ce nu mai stie sa socializeze. Tocmai din acest motiv incerc mereu sa atrag in comunitatile din care fac parte cat mai multi tineri, caci ei sunt cei mai predispusi la a cadea in capcana virtualului. Incerc sa ii invat pe tineri cum sa se lase prada emotiilor controlate, incerc sa ii incurajez atunci cand ii vad interesati de scris, de citit, de natura, de viata, incerc sa ii implic in activitati care, desi pornesc din virtual, pot fi mutate cu succes in lumea reala si ma las atrasa de tineri, la randul meu, atunci cand initiativele lor sunt demne de promovat si sustinut, asa cum s-a intamplat cand am cunoscut-o pe Florentina in cadrul Let's do it, Romania! Daca una dintre actiunile mele a avut o cat de mica contributie la construirea unei lumi mai bune, inseamna ca nu am trait degeaba. 

Voi din ce comunitati faceti parte si cate dintre ele va ajuta sa cunoasteti oameni noi, sa legati prietenii si sa traiti nu doar in virtual, ci si in viata reala? Daca aveti ezitari, daca nu stiti ce sa raspundeti la aceste intrebari sau daca, pur si simplu, doriti sa redescoperiti si sa impartasiti emotii reale, autentice, comunitatea Komunomo este exact ceea ce va (ne) trebuie. Komunomo este o platforma de socializare atipica, un loc in care oamenii pot da mastile jos, un loc unde oamenii pe care ii leaga pasiuni comune se pot intalni si pot socializa chiar si dincolo de monitor, in viata reala, intru restabilirea echilibrului si armoniei, un loc in care ne putea regasi deplina umanitatea ce este pe cale sa se piarda. 

PS: Desi m-am lungit foarte mult, nu pot incheia pana cand nu ii amintesc pe alti cativa prieteni din virtual, de care ma leaga diverse pasiuni comune, pe care sper ca intr-o zi viata sa ma ajute sa ii intalnesc in real: Florin Rusanu, Vavaly, Radu, Dana Lalici, Ana Veronica Mircea, Addicted, Rudia Sparks, Alex Grivei, Vladen, Olandezul zburator, Amiralul, Alma nahe... Ah, sunt prea multi, chiar nu ii pot nominaliza pe toti cei cu care vreau sa ma intalnesc dincolo de monitor. :)

Articol 100 % real, scris pentru competitia SuperBlog 2014.