Himera din noptile goale

M-am simtit tradat si abandonat! O vedeam ca se foia pe langa mine, evitandu-mi privirile si ma intrebam cu ce am gresit... Oare ei nu ii era dor de mine, asa cum imi era mie de ea? Trecusera deja patru zile de cand
nu vorbise cu mine, de cand nu ma privise si nu ma atinsese. Tremuram de teama ca ma va uita, ca imi va intoarce spatele. M-am gandit ca nu ma considera demn de ea, m-am gandit ca este satisfacuta in bratele celuilalt, m-am gandit chiar cu ganduri negre, interzise, la mine si la ceea ce va fi sau nu va mai fi.
Cum de putea sta fara mine? Nu stia cat sunt de singur, de trist, de speriat? Oare isi dadea seama cat rau imi facea aparenta ei nepasare? In timp ce ea il imbratisa pe celalalt, in timp ce se distra cu prietenii veniti din Anglia sau dormea strangand telecomanda in brate, eu stateam ghemuit in coltisorul acesta, nestiut de nimeni, uitat de ea, batut de soarta. Cui ii pasa de suferinta mea?
Astazi nu m-am mai putut abtine si am prins-o de mana cand a trecut pe langa mine. Am silit-o sa ma priveasca in ochi si i-am cerut explicatii pentru comportamentul ei inexplicabil. Cum de nu ma mai vrea? Cand a devenit atat de rece? Din ce motiv nu ii mai par bun, frumos, deosebit, asa cum ii paream inainte? Ce are de gand cu mine? Ce se va intampla daca ma abandoneaza? La urma urmelor, cine eram eu sa ii cer atatea explicatii?
Offf, ma inselasem amarnic si acum ii citeam in priviri reprosul mut, parerile de rau si dorinta de a ma impaca. Eu eram cel care gresise, cel care nu o putea intelege, cel care incerca sa ii intre cu forta in suflet. Eram egoistul suprem, cel care isi dorea sa existe pe lume o singura iubire: a ei pentru mine. Insa ea nu imi poate oferi asa ceva. Este doar o himera ce imi bantuie noptile reci si ma face sa visez la o lume in care sa nu fim decat noi doi, sa o pastrez in bratele mele, sa ii simt rasuflarea si dragostea invaluindu-ma.
Cu rabdarea care nu o mai caracterizeaza, mi-a explicat zambind ca se simte tot mai obosita, ca ar vrea sa faca prea multe si nu reuseste, ca se impiedica in nimicurile care ii ies in drum si uita spre unde a plecat, ca ne iubeste pe toti, dar nu se poate imparti in atatea bucati la fiecare clipa, ca are nevoie de spatiu si timp, ca se simte epuizata si totusi dornica de mai mult.
Nu o pot intelege, pentru ca sunt mereu odihnit, mereu dornic de joaca, mereu gata pentru o noua imbratisare. Ma simt usor ca un fulg, plutesc pe deasupra norilor si visez in taina la iubirea noastra imposibila. Cum i-as putea intelege epuizarea, cand eu sunt atat de tanar? Ma intreb uneori daca nu cumva fata asta se joaca cu mine, daca nu cumva se foloseste de experienta acumulata pentru a ma fierbe, a ma face sa o iubesc si sa o doresc cu tot mai multa ardoare.
Cum de are zilnic timp pentru blogul ei de suflet si pentru mine nu? Cum de il atinge si il mangaie zilnic si pe mine nu? Cum de acolo scrie zilnic si aici nu? Cum de acolo isi doreste vizitatori si aici nu? Voua nu vi se pare ca rade de mine, ca ma crede inferior si nedemn de ea?