Un kilogram de bomboane

Mi-au placut de cand ma stiu dulciurile. unele chiar mai mult decat altele, dupa cum este si normal. In copilarie, fiecare leu pe care puneam mana zbura la alimentara, de unde imi cumparam bomboane cu
menta, preferatele mele. Nu imi ajungeau niciodata. Pana acasa reuseam sa termin cele cateva bombonele care imi veneau de 1, 2, 3 lei. Nici nu ii puteam cere mamei sa imi cumpere mai multe, pentru ca m-ar fi refuzat. Orice, dar nu dulciuri periculoase, care distrug dantura si taie pofta de mancare.
Intr-o iarna, pe cand ma intorceam de la scoala, am gasit in scara blocului, pe calorifer, un portofel barbatesc. Curioasa, am cautat in el si am gasit 600 de lei. Nici un act, nici urma de detalii despre proprietar. Bucuroasa, am impartit banii cu prietena mea, fara sa spunem nimanui nimic. Cred ca nu aveam mai mult de 8-9 ani pe atunci. Ne intrebam ce am putea face cu atat de multi bani.
Cum treaba se intampla in preajma Craciunului, ne-am gandit ca cea mai buna solutie ar fi sa cumparam podoabe pentru brad. Zis si facut! Pe atunci, puteai gasi globulete si beteala doar in librarii, asa ca intr-un asemenea loc ne-am oprit. Fiecare dintre noi a cumparat cate o plasa de chestii numai bune de agatat in brad, fara sa ne gandim vreo clipa la explicatiile pe care le vom avea de dat acasa.
Din 300 de lei am ramas cu doar 25 de lei. Nu retin daca acesta era pretul exact al unui kilogram de bomboane, dar stiu ca de toti banii ramasi am cumparat ceea ce imi placea atat de mult: bomboane mentolate. Ajunsa acasa, am intrat in panica si m-am intrebat ce ii voi spune mamei cand imi va cere explicatii. Undeva in sinea mea stiam ca nu am facut bine, ca ar fi trebuit sa las portofelul acolo unde il gasisem, dar tentatia a fost prea mare.
I-am spus adevarul, am fost certata, mi s-au adus tone de reprosuri, dar intr-un final lucrurile s-au asezat pe fagasul lor normal, iar mie mi-a ramas un kilogram de bomboane mentolate, din care am rontait aproape o luna, fara sa imi pese de carii sau de altceva. :)
Nu am fost un copil crescut rau, nici nu eram furacioasa, dar am cateva amintiri legate de momente rusinoase, in care tentatia a fost mai mare decat puteam duce, momente in care m-am lasat amagita de o iluzorie imbogatire cu nimicuri care atrageau un copil. Probabil in situatia mea sunt multe alte persoane, care acum se jeneaza de ceea ce au facut candva. Acum, parinte fiind, ma intreb ce poti face cand copilul fura, desi al meu este mare si nu a fost niciodata tentat de banii sau lucrurile altora.