Sunt eu si totusi nu-s. Oglinda spune ca as fi, insa o spune cu doar jumatate de gura, fiindca ii este greu sa ma recunoasca astazi, dupa ce am tuns aproape 15 cm din parul care imi cadea pe umeri. Ma caut in
scrieri vechi si ma intreb cum reuseam sa fiu vesela, ce anume ma motiva sa scriu atat de jucaus. Astazi as vrea si nu imi iese.
Sunt eu si totusi nu-s. Imi simt capul de parca ar fi un balon umflat, gata sa bubuie. Casa are tendinta de a se invarti cu mine, ochii imi ard, nasul curge fara oprire, cerand tone de servetele, gura arde si ea, obrajii parca iau foc. Nu ma pot concentra la nimic. Am inceput acest articol la ora 9. Nu fac filozofie, nu afisez aici marile adevaruri ale lumii. Au trecut doua ore, ore in care am reusit sa scriu doar cateva randuri.
Sunt eu si totusi nu-s. De aseara tot dau pe facebook peste articole in care copii si tineri bolnavi de cancer ne solicita ajutorul. Ma apuca groaza si disperarea neputintei. Traim intr-o tara care nu isi poate ajuta copiii. Sunt nevoiti sa cerseasca bani, sanatate, viata. Cei mai multi dintre noi dau share acelor articole si considera ca si-au facut minima datorie. Si daca as vrea sa fac mai mult... Bani nu am, influenta nu am, putere nu am... Pot doar sa ii plang...
Sunt eu si totusi nu-s. Am mai intrerupt o data acest articol, atrasa de ceva ce nu vazusem inca: interviuri cu cativa dintre participantii din primavara la competitia SuperBlog. Recunosc, nu le-am urmarit decat pe cele ale bloggerilor pe care ii cunosc, pe care i-am citit sau ii citesc. Nu va voi spune daca erau sau nu asa cum ii percepusem pe blogurile lor. In acele clipe m-am intrebat ce as spune eu, daca as ajunge sa dau interviu la final de concurs, cat de tare m-as balbai si ce impresie as face oamenilor care ma citesc.
Sunt eu si totusi nu-s. Sunt o ciudata, traind intr-o lume ciudata. In zilele in care mi se termina tigarile prea devreme, am grija sa imi trezesc sotul sau copilul, sa ii trimit la magazin. Astazi, ca sunt racita si mi se intampla toate cele de mai sus, desi nu am nici macar un paracetamol in casa, stau si ma chinui, in loc sa ii trezesc pentru a-i trimite la farmacie sau sa ii rog sa-mi faca un ceai racoritor.
Sunt eu si totusi nu-s...
Cand treceam printr-o faza dificila mergeam la coafor. Uneori coafeza reusea sa ma faca mai nefericita decat eram inainte. Alteori imi placea noul look. Despre parul scurt iti spun o povestioara despre mine. In liceu aveam parul lung, pana pe talie, de o culoare rosu-aramiu, in tente deschise. Il tineam mereu legat intr-o coada de cal, ori in doua cozi, impletite. Profesorul meu de filozofie avea obiceiul sa imi tot dea coada peste cap. Sateam in prima banca. Si la un moment dat, m-a apucat o chestie. Nu mi-a mai placut se aiba treaba cu parul meu si m-am tuns scurt, pana sub ureche. Dupa ce am sesizat prostia, mergeam pe strada cu gluga in cap iar la scoala, statea cu corduluta si parul strans in agrafa. Mi-a fost greu s[ ma obisnuiesc si nu am mai luat astfel de masuri drastice decat foarte rar. O singura data m-am mai tuns scurt si nici atunci nu mi-a placut. Asa ca, daca esti trista ori vrei sa schimbi ceva, nu incepe cu tine. Du-te la plimbare, intalneste-te cu prietene, viziteaza magazine cu flori, orice dar nu te tunde. :)
RăspundețiȘtergereImi place cum imi sta tunsa, dar mi se pare ciudat, pentru ca ma obisnuisem cu vechiul look. :))
ȘtergereDar stiu exact despre ce vorbesti. Imi amintesc jena cu care mergeam la scoala dupa ce mama facea pe frizerita cu mine... :))))
of, off, vienela! :(
RăspundețiȘtergeresunt aburi de toambă şi melancolii brumate peste noi. ştiu că doare tristeţea acestei lumi, dar mai ştiu că nu eşti deloc un om ciudat. părul o să crească... iar zâmbetul, zâmbetul meu ţi l-aş topi într-o ceaşcă de ceai să îţi fie bine.
M-am simtit putin mai bine inca din clipa in care mi-ai spus de zambetul pe care mi l-ai topi in ceasca de ceai si dupa ce am luat un Theraflu. :)
Ștergeresuntem toti obisnuiti cu "noi" asa cum suntem !!! o mica schimbare de look poate schimba multe... dar cred ca azi esti un pic melancolica si stare ta de raceala pune capac .... si eu sunt farte melancolica cund sunt bolnaca si stii de ce ????? te voi face sa zâmbesti ... deoarece nu pot fuma .... si asta ma doboara ... zâmbeste ::: lumea nu se va schimba "asa este lumea" dar tu poti schimba starea ta !!!! eu îti trimit mii de pupici sper ca unul sa te vindece !!!!
RăspundețiȘtergere:)))) Diana, cum ai pus tu punctul pe i! Cred ma mare parte din starea proasta pe care o am este din cauza ca am fumat mai putin decat de obicei. :)))
ȘtergereEu nu te pot pupa, sa nu iti dau raceala. :)
Şi eu am arse buzele, la colţurile lor mă ustură. Şi ochii, la fl, de parcă m-ar paşte conjunctivita. Nu cumva te-ai molipsit de la "oare ce-ar fi dacă într-o zi te-ai trezi, fără să fii cum ştii"-ul meu?
RăspundețiȘtergereDe aseara ma plimb prin casa cu strugurelul dupa mine... :)
ȘtergereEste posibil ca ideea sa fi ramas in subconstient... :)))
E a treia oară când intru pe blogul tău fără să pot să las un semn.Eşti tu, draga mea Vienela. Poate cea mai adevărată dintre faţetele pe care le lăsăm in virtualul ăsta ciudat cum spui; doar că tu nu esti ciudată, cum frumos se remarcă. Nu. Eşti un om ce isi pune intrebări, caută raspunsuri, se schimbă fără să schimbe năravul ăla minunat care ne molipseste pe toti: frumosul. Şi îţi doresc să nu mai fii răcită şi să-ţi mai pui întrebări. Tare-mi plac
RăspundețiȘtergereAsa am patit si eu cu postarile pe care le-ai distribuit dimineata pe fb. nu am putut comenta, in parte pentru ca aveam capul cat o dubla de porumb, in parte pentru ca unul dintre ele era atat de intim, incat nici nu stiam de unde sa incep.
ȘtergereAsta-seara sunt o mucoasa! :))))
...am pus eu ceva intim? Mă faci să mă uit pe fb. Habar nu am. Sper că intrebările mele...despre copii...nu ti se par intime, că mă las de povestit. Sau poate ai dreptate? Nu stiu...recunosc...
ȘtergereNu intime in sensul dezvaluirii vietii tale, ci gandurilor... Era si durere, si acceptare in acel articol... Oare il mai citisem?
ȘtergereNu e cazul sa te lasi de povestit... :))) Trebuie doar sa ma astepti, pentru ca astazi chiar nu eram pregatita pentru inca ceva sub care se ascundea tristete. Da, despre copii...
...cred că trebuie să fiu mai atentă la dozajul vorbelor. Nu am durere deloc când vorbesc despre aceste lucruri. Am o acceptare şi o nevoie de a mai atrage atentia si spre alte variante. Ne intalnim des cu persoane care nu concep viata fara copii. Corect asa e, dar eu nu traiesc intr-o lume nici corectă, nici ideală, nici perfectă. Ştii că nu trebuie să vii mereu să comentezi, nu? Te imbratisez...să fugă răceala...
ȘtergerePoate era doar febra, poate era imaginatia mea, habar nu am... Mi s-a parut ca ai avut momente in care ai simtit regretul... Revin maine, cu mintea limpede, sa il citesc iar.
ȘtergereSigur ca stiu, asa cum si tu stii. Imi face placere si atat! :)
Te imbratisez si eu, sa fuga tot ceea ce nu iti place!