Toamna din mine la Straja

      Îmi las picioarele să alerge în voie pe poteca de munte, fără să mă uit unde calc, fără să îmi pese că viteza de coborâre este tot mai mare. Am senzația că din clipă în clipă îmi voi lua zborul, că voi

privi pământul nu de la cei 1400 m ai cotei unde este aşezată Vila Alpin, ci de la înălţimea de la care îi priveşte vulturul pe oameni, zeul pe muritori. Iarba încă mătăsoasă îmi mângâie gleznele, mirosul de frunze uscate îmi invadează nările, iar mintea aleargă înaintea mea, imaginându-şi senzaţiile pe care le au iarna schiorii pe pârtie.

      Am ales să îmi rezerv cazare la Straja pe timp de toamnă tocmai pentru că este anotimpul în care m-am născut, îl port în mine şi pentru că nu sunt adepta sporturilor de iarnă. Prefer temperatura moderată, cu miros de rece, a toamnei montane, spre deosebire de soţul meu, împătimit iubitor de schi. Ca toată familia să fie mulţumită, ne vom întoarce aici la iarnă, pentru o mini-vacanţă la Straja, când se deschide pârtia şi lumea ia cu asalt munţii. Nu va fi greu, pentru că au un centru de unde putem închiria echipament sportiv, au centrală termică, apă caldă permanent, la cerere organizează diverse activităţi de distracţie şi excursii..

      Deocamdată mă bucur de un weekend la Straja, într-un peisaj de vis. Mă îndrept spre lacul de acumulare despre care cei din staţiune mi-au spus că oferă o panoramă incredibilă. Vreau să fac multe fotografii în natură, să mă bucur de fiecare clipă, "să fiu la înălţime", cum s-ar spune. Rămân în urmă la un moment dat, atrasă de o mică pajişte pe care se usucă flori ce probabil au încântat turiştii toată vara şi din care şi-au extras hrana gâze colorate. Soţul mă strigă, este grăbit să ajungă la locul de popas.

      Ca un adevărat străjer, privesc în zarea albastră şi mă las îmbătată de miresme ce doar în vârful muntelui pot fi întâlnite, acolo unde acoperiş îmi este cerul. Am simţit asta încă de la trezire, când mi-am aruncat privirea pe fereastra camerei unde am fost cazaţi. Ador această cameră curată, elegantă, cu pereţi coloraţi vesel, în portocaliu. Nu îi lipseşte nimic!

      Restaurantul a primit şi el de la mine doar laude. Mâncarea tradiţională este foarte gustoasă. Îmi place mult combinaţia de alb-roşu pe care au ales-o pentru încăpere. Mă gândesc că aş putea încerca şi acasă o schimbare. Ce nebunie! Minte de femeie! Sunt la munte, într-un loc de o frumuseţe rară şi eu mă gândesc la ceea ce aş putea face acasă. Alerg după soţul meu şi mă opresc gâfâind exact când lacul de acumulare ne apare în faţă. Poate că ar fi fost bine să apelăm la ghidul pe care pensiunea îl pune la dispoziţia turiştilor.

      Avem de gând ca la întoarcerea din mica excursie să ne oprim o clipă la Schit. Cineva ne-a spus că are un tunel de acces, unic în ţară, pictat cu fiecare sfânt al fiecărei zile din an. Dar până la întoarcere mai este mult. Deocamdată ne bucurăm de peisajele pictate în culori calde, trecând de la galben la roşu şi apoi la maro, facem poze, ne jucăm de-a cercetaşii şi chiuim pentru a ne auzi ecoul. Dacă aş putea, m-aş muta pe acest vârf din inima Carpaţilor Meridionali, lângă această pensiune din Straja, poate cea mai frumoasă şi mai primitoare construcţie a acestui vârf, departe de zgomotul şi mizeria oraşului, de aglomeraţie şi stres.

      Ne-am propus să nu plecăm de aici până când nu facem un mic foc de tabără, la care să îi invităm şi pe vecinii din camera alăturată, cu care ne-am împrietenit imediat după sosire (dacă reuşim să îi dezlipim de laptopuri- oamenii chiar profită de faptul că vila oferă internet wireless). Vreau neapărat să mă întorc aici pentru o întreagă vacanţă, să am timp pentru a vedea rezervaţia de zimbrii, capitala Daciei preromane şi Retezatul Mic. Aşa voi ştii sigur că nu vom uita niciodată timpul petrecut la vila Alpin din Straja.

Cu acest articol particip la proba 6 din cadrul competiţiei SuperBlog 2013 şi la psi-lunelile cu Toamna din mine.