Cu cat inaintez in varsta, cu atat ma feresc mai tare sa judec oamenii, mai ales daca nu ma pot pune imaginar in situatia lor, daca nu am repere sigure dupa care sa imi fac o parere obiectiva. Este usor, foarte usor sa ii judeci pe altii, sa le cauti defecte, sa vezi paiul ce le intra in ochi. Am facut-o si eu candva, cu mare talent. Astazi regret. Sunt convinsa ca pe unii nu i-a afectat, iar pe altii poate ca i-a facut sa sufere. Nu aveam nici un motiv, ci o faceam pentru a ma distra, cu rautatea proprie tineretii. Invat acum, pas cu pas, sa privesc si din alte perspective, sa inteleg ca uneori ceea ce vad nu este realitatea, ci doar o proiectie a gandurilor mele. Voi pastra poza de mai jos, caci ea imi pare reprezentativa pentru ceea ce vreau sa spun. Aici vedem trandafirii de aproape si avem impresia ca sunt foarte mari. De fapt, realitatea de la fata locului ne contrazice. E vorba de o tufa oarecare, nu mai mare decat un stat de om. Cladirea din stanga, care in poza pare a avea cateva etaje, este de fapt foarte inalta, iar copacul ce pare sa atinga cerul nu ajunge in realitate nici pana la jumatatea cladirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu