marți, 26 mai 2015

Librarii crestine, copii, credinte

As dori ca astazi sa vorbesc si sa fac trimitere spre librarii crestine, insa o voi face pe ocolite, pentru ca fiecare cititor sa inteleaga cu cate framantari se lupta o mama inca de la primii pasi ai copilului sau si pentru ca voi, cei care cititi, sa stiti ca unele decizii va pot face sa regretati mai tarziu sau doar sa ramaneti cu intrebari fara raspunsuri. Dupa cum stiu cei care ma citesc de mult timp, eu am crescut intr-o casa unde nimeni nu vorbea despre credinta, despre crestinism, despre religie. Exceptie facea doar bunica mea, cea care s-a luptat ani intregi sa imi arate calea, sa ma convinga sa spun o rugaciune inainte de culcare sau sa citesc doua randuri din biblie. Fara succes. Preferam sa adorm ascultand emisiuni radiofonice sau dezlegand careuri incrucisate. Nici gand sa intru in librarii crestine, nici gand sa ma intreb cum arata biblia sau la ce foloseste. Bunica s-a stins cu regretul de a nu ma fi putut convinge sa incerc macar. Apoi a venit randul meu sa am dileme si regrete.


Am devenit mama. Unul dintre primele lucruri in legatura cu care mi-am pus tone de intrebari in gand, in noptile cand stateam sa imi privesc puiul cum doarme, a fost framantarea care ar trebui sa existe in mintea fiecarui parinte: ce ii voi spune despre credinta, despre carti crestine, despre religie, despre facerea lumii, despre puterile care ne guverneaza vietile si soarta? Cand a crescut si am considerat ca e suficient de matur pentru a intelege ceea ce ii spun, am acceptat intrebarile lui si am incercat sa ii raspund cat mai sincer posibil. I-am spus ca am crescut intr-o familie unde toti se incredeau doar in puterile lor, unde stiinta era biblia la care se rugau. Nu i-am ascuns nimic. I-am explicat foarte clar ca pe pamant traiesc foarte multi oameni care merg la biserica, care cred ca exista o putere mai presus de a noastra, care intra in librarii crestine si citesc din cartile gasite acolo, cautand sa isi imbogateasca sufletul, sa il aline, sa se cunoasca mai bine pe ei si lumea inconjuratoare. I-am vorbit despre religii din diverse parti ale lumii, i-am explicat pe intelesul sau ce este stiinta, i-am spus cam tot ce stiam si eu, dar am facut-o in asa fel incat sa fie clar pentru nivelul sau, pentru varsta pe care o avea.

I-am spus ca e liber sa se documenteze si sa isi aleaga singur calea, ca eu nu voi interveni pentru a incerca sa ii schimb credinta, oricare ar fi aceea. Mai mult de atat, atunci cand mama mea i-a facut cadou o biblie pentru copii cumparata dintr-o librarie crestina, am stat cu el serile si i-am citit, i-am explicat ceea ce nu intelegea, l-am pus sa imi faca rezumate, pentru a ma convinge ca a inteles. Stiti care este marea mea dilema? Inca ma intreb daca am procedat bine, daca nu cumva, involuntar, l-am influentat in alegerile sale. Si stiti de unde imi vin aceste framantari? Dupa ce am discutat foarte mult pe aceasta tema, copilul m-a privit in ochi si m-a intrebat foarte serios: mami, dar tu intri in librarii crestine? Tu citesti carti crestine? Tu crezi in aceste povesti? Negatiile mele repetate l-au facut sa spuna clar si raspicat: eu vreau sa cred ca si tine, in stiinta. Dar voi continua sa citesc, pentru a stii si despre credinte... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu