Un vis cu centrale termice Iasi

Am avut candva o sansa unica, de care nu am profitat si pe care o regret nespus chiar si acum, dupa 20 de ani si dupa ce toata lumea mi-a spus ca ar fi fost o alegere gresita. Am avut sansa de a cumpara o casa intr-un sat din judetul Iasi, la cativa pasi de socri mei si de toate rudele fostului meu sot. Casa era micuta, batraneasca, dar in jur avea teren mult si era pozitionata intr-o zona de o frumusete rara, cu dealuri inalte si cu un rau ce curgea cuminte peste drum, impartind satul in doua parti. Mama mea s-a opus din rasputeri, sustinand ca i se trage moartea daca isi vede nepotul mutat din Ploiesti undeva in fundul pamantului, intr-un sat uitat de lume. Tatal copilului a ramas cu gura cascata ca la dentist, apoi a strambat bine din nas si mi-a spus ca el nu se intoarce de unde a plecat, ca scopul lui in viata nu este sa curete la porci si sa arunce boabe la gaste si ca nu vrea nici pentru femeia si copilul lui o asmeenea viata.

Despre strada mea

Am dat intamplator prin blogosfera peste o leapsa de demult si m-am decis sa intru in joc. Strada mea, aceasta era tema. Cumva, aceasta leapsa m-a facut sa descopar faptul ca incep sa ma acomodez (dupa mai bine de 8-9 ani) cu locul in care imi traiesc viata, desi nu as fi crezut ca se va mai intampla vreodata. Ma simteam atat de ancorata in trecut in aceasta privinta, incat toate visele mele erau legate de vechia casa, de locurile unde am copilarit. Atunci cum de mi-a venit sa scriu despre strada pe care locuiesc acum? E drept, nu am scris chiar de bine, pentru ca nu este bine, nu este chiar ce mi-as dori, insa am recunoscut ca as putea ajunge sa iubesc aceasta strada, caci ea mi-a adus in viata un nou zambet, zambetul amuzat, iubitor si ingaduitor pe care il afisez cand imi vad pisicutele. 

Filmari cu camera video

In mod cu totul intamplator, in timp ce butonam de zor telecomanda in cautarea unui film oarecare, am ajuns pe un program romanesc unde tocmai se difuzau stirile. Si tot intamplator (sau nu?) stirea bomba a acelei televiziuni era ca un filmulet oarecare de pe youtube a reusit sa adune in cateva zile peste 2 milioane de vizualizari. Siderata, am ramas cu degetul pe telecomanda si cu ochii in televizor. Pe bune? Asta este stire de dat seara la televizor? Nimic mai important nu s-a intamplat in lume zilele astea, nimic care sa scoata omul din amorteala intelectuala in care ne tot scaldam de niste ani buni? Se pare ca romanilor asta le place si asta cer, caci altfel probabil nu am avea ocazia de a afla la stiri despre toti nebunii lumii care isi cumpara o camera video si se filmeaza in cele mai ciudate ipostaze. Sau poate ca vina o poarta televiziunile care, incetul cu incetul, ne distrug intelectul (iote ca facui si o rima involuntara). :)

Verighete din argint

Povestea lor de dragoste ar putea fi povestea oricarei perechi, insa fericirea care inca li se citeste in ochi, la peste 20 de ani de la casatorie, rar poate fi vazuta la alte cupluri, chiar si cu mai putini ani de mariaj in spate. S-au cunoscut in liceu, s-au placut inca din prima clipa, au devenit in curand nedespartiti, si-au declarat iubire vesnica si au luptat cu intreaga omenire pentru dragostea lor. De cum au terminat scoala s-au decis sa se casatoreasca, desi parintii lor aveau alte planuri pentru ei si nu erau dispusi sa le incurajeze "nebunia". Nici unul dintre ei nu a mers mai departe, la facultate, desi invatasera bine intotdeauna si sansele pareau sa le surada.

Jucarii din materiale textile

Se apropia ziua de nastere a baiatului meu, iar eu aveam o problema grava cu banii. Un necaz abatut din senin asupra noastra imi golise portofelul, ma lasase datoare si in imposibilitatea de a-i cumpara ceva copilului, sa simta si sa isi aminteasca mereu ca la varsta de 5 ani a primit cadouri pe gustul sau. M-am invartit, m-am rasucit si pana la urma mi-a venit ideea salvatoare: timp de o luna am muncit pe ascuns, cand el era la gradinita sau cand dormea. I-am facut in jur de 15 jucarii din materiale textile, desi pe atunci nu aveam habar daca exista o tehnica anume. Am lasat imaginatia sa faca ce a vrut si asa i-am putut oferi copilului, de ziua lui, un pinguin urias, cu care s-a jucat pana prin clasa a V-a, un rechin cu o gura imensa, in care puiul meu obisnuia sa isi ascunda jucariile mici, o pisica neagra careia ii tot cadea codita, o masina, o maimutica pe care nu am mai umplut-o cu nimic si pe care el a folosit-o mereu exact cum vazuse la teatrul de papusi, o omida simpatica si o caracatita pe care o lua oriunde cu el. 

Marele meu regret este ca nu am pastrat nici macar una dintre acele jucarii din materiale textile,

Despre vopsele acrilice

Stiati ca multe dintre lucrurile de care ne bucuram astazi au fost inventate "din greseala", pe cand se incerca altceva? Se spune ca pana si unghiile false au aparut ca urmare a unei incercari de a reconstrui o unghie rupta, nicidecum pentru a infrumuseta mana unei femei cochete. Citeam undeva ca un medic stomatolog american isi rupsese o unghie si a incercat sa o reconstruiasca folosind materialul numit acril. De la observarea faptului ca unghia falsa semana foarte bine cu o unghie naturala si pana la inceperea utilizarii materialului in industria cosmeticelor nu a mai fost decat un pas. Astazi nu mai exista salon de infrumusetare care sa nu aiba posibilitatea de a crea unghii false clientelor si de a le picta folosind vopsele acrilice.

Greu cu revenirea

Am visat mult la o mini-vacanta de sarbatori. Ma simteam epuizata fizic si psihic, aveam nevoie sa ma deconectez de la internet si sa respir aer curat, cu aroma de filme, carti, familie, muzica si prieteni. In mare parte chiar am reusit, desi nu m-am rupt total de online. Se pare ca primul meu articol din 2015 a avut efect, oamenii au inteles (marea lor majoritate) ca vreau sa raman cu mintea intreaga si au incetat sa ma mai sacaie pe facebook cu mesaje. Timpul meu parca s-a marit deodata, motiv pentru care am reusit intr-o singura zi sa termin o carte, sa vad un film, sa fac o jucarie, sa scriu un articol, sa citesc si sa comentez pe vreo 30 de bloguri, sa discut cu ai mei si sa ma joc cu pisicutele.