Aparate foto, video si accesorii foto

photosetup.ro

marți, 22 octombrie 2013

Dau un regat pentru o placă video

      Dau un regat pentru un cal o placă video performantă! În acest mod va fi, în viitor, transformată celebra sintagmă a lui Richard al III-lea. Cu o placă video bună vom
putea cuceri întreaga lume, nu doar un regat, iar asta o știu deja toți împătimiții de gaming online. Pentru ei, timpul se măsoară altfel decât pentru muritorii de rând, care nu stăpânesc armate și împărății.
      Datorită plăcilor video performante, jocurile nu mai seamănă a jocuri, ci a filme de acțiune, în care jucătorul nu este spectator, ci personaj de poveste, erou dotat cu tot felul de super-puteri, în funcție de necesități. În degetele jucătorului stă vraja, el este actorul principal, cel care se foloseste de scenografia oferită de ATI sau NVIDIA.
      Văzusem pe un forum gaming discuții aprinse referitoare la plăci video. Fiecare jucător își lăuda puiul, cum este și normal. M-am abținut, nedorind să intru în polemici, deși simțeam nevoia de a spune tuturor părerea mea. Mulți nu își dau seama că de pe margine, meciul se vede mai bine decât din teren. 
      Nu sunt jucător înrăit, însă trăiesc într-o casă în care jocurile online sunt mai importante decât pâinea, iar grafica unui joc este mai importantă decât aerul. "Mama, a apărut un nou joc, toți prietenii mei îl joacă! Sunt singurul care nu are o placă video bună, care să îl suporte! Putem, mama, putem cumpăra?". Și mama își ia băiatul de mână, studiază oferte, alege cel mai bun magazin online, scoate bani din buzunar și comandă placa video dorită, deși nu înțelege bine unde se duc economiile ei.
      Am încercat întâi cu o placă video ATI. Nimic de reproșat pe parcursul folosirii. Diferența s-a simțit abia când am înlocuit-o cu o placă video NVIDIA. Chestiile colorate și mișcătoare de pe ecran nu mai erau doar umbre neclare, ci se transformau în omuleți care alergau de colo, colo, care luptau cu arme sofisticate sau chiar cu mâinile goale, care erau alergați de monștri atât de bine desenați, încât puteau speria un om nefamiliarizat cu gamingul online. 
      Privind personajele jocurilor, atât de frumoase și de realist concepute, văzându-le că se mișcă pe ecran natural, fără întreruperi, ca într-un film de acțiune, i-am spus soțului meu că în sfârșit înțeleg la ce ne-a folosit efortul făcut, de a cumpăra placa video GeForce GTX 780, cu o capacitate de memorie de 3072 MB, frecvența memorie de 6008 MHz, tip memorie DDR5, frecvența procesor 954 MHz.
      Până mai ieri îmi închipuiam că în viitor jocurile online se vor muta în offline, că vor fi construite terenuri care să imite relieful, construcțiile și costumele personajelor. Îmi imaginam spațiile rezervate copiilor, separate de cele pentru adulți, cam cum sunt jocurile de paint-ball ce par să imite Counter Strike. 
      Acum nu mai sunt chiar sigură, pentru că înțeleg tot mai bine felul în care virtualul ne acaparează, ne îndepărtează de real. Omenirea se îndreaptă spre un alt fel de viață, o viață în care vom fi tot mai departe fizic unii de ceilalți și ne vom atașa tot mai tare de imaginea prezentată în online. Vom muta în spațiul virtual chiar și ceea ce acum ne pare de neconceput, vom transforma totul într-o joacă, atât pentru copii, cât și pentru adulți. 
      În online ne jucăm, comunicăm, formăm prietenii, dezvăluim secrete, ne îndrăgostim... De ce nu am putea în viitor să schimbăm personaje ca Lara, Batman sau Katarina cu prieteni sau chiar adversari din viața reală, înlocuindu-le imaginea? Cât de bine ar fi să primesc, atunci când cumpăr o placă video, jocul la care visează băiatul meu, Dota2! Până atunci, lăsați-mă să visez că aș putea juca Zuma în real, că aș câștiga lupta cu niște bile uriașe folosindu-mi mintea și abilitățile!


Îi macină invidia 
pe cei ce nu au NVIDIA?
Sau ATI e la fel de bună?
Cine poate să ne spună?


În concluzie, spune-mi ce placă video folosești, ca să-ți spun cine ești!


Cu acest articol particip la proba 10 din cadrul competiției SuperBlog 2013, sponsorizată de



32 de comentarii:

  1. Nemaipomenit articolul tau!!! Tonul pe care l-ai folosit, felul in care ai imbinat cerintele tehnice cu povestea. Super, mi-a placut foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Dana! La un moment dat incepuse sa imi fie greu sa ma opresc, as fi scris inca o data pe atat... :)

      Ștergere
  2. Chiar un regat pentru o placă video parcă nu aş da. :) Dar pentru că sunt dependentă de una la muncă, ceva sacrificii cred că aş face!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca esti jucator impatimit, dai un regat, stiind ca vei castiga alte cateva regate. :)))

      Ștergere

  3. Lumea reală e o proiecţie, de fapt, a minţii. Ce-i informaţia şi cum ne ajunge "la urechi"? :) Prin ochi, lumină. Astfel că, noi trăim două vieţi, în fapt, paralele, una virtuală - cea care proiectează dorinţe şi una reală- cea care proiectează dorinţele convertindu-le în putinţe pe câteva dintre ele. O parte din viaţa virtuală ne-am adus-o aici, în online, şi aşa am devenit(unii dintre noi) conştienţi de puterea celor două vieţi paralele. Cea virtuală o bate de departe pe cea reală, la majoritatea dintre noi.

    Când am înţeles asta, m-am gândit cum aş putea să le ţin totuşi într-un echilibru. Şi am şi găsit soluţia: o fac pe cărăuşul între cele două vieţi ale mele. :) Nu mi-ar strica un cal, dar nici un regat nu l-aş da pe un cal, deşi, el, calul, în mintea mea înseamnă libertatea de a zburda în voie, pe când cetatea înseamnă ziduri reci, rigiditate. Dacă ar fi să fac o analogie, calul e viaţa virtuală, regatul e viaţa reală. Fireşte, se poate dovedi la un moment dat că cetatea e o cocioabă, iar calul o gloabă, dar oricum ar fi, ca să vedem toate astea avem nevoie de o placă grafică a minţii puternică, ca să putem vedea detaliile întru plăcerea văzului.

    Pe mine, virtualul nu mă îndepărtează de real, ci dimpotrivă, mă apropie. Dar, „duce cărăuşul, nu ştie ce duce...” Dorinţele pe care le proiectez în virtual, iau naştere în real. Cu cele scrise în virtualul ăsta online, păţesc la fel. Aşa că, dacă s-ar inventa odată şi-odată o placă grafică, care să ne permită să călătorim în sau să iubim proiecţii ale minţii noastre, aş da un regat pentru ea. Alminteri...aş da numai preţul ei de acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma retrag cu fiecare zi cate un pas din real si ma afund in virtual. Sincera sa fiu, nu imi displace asta, desi am si zile in care incerc sa ma trezesc la realitate. :)))
      Calul... reprezinta si pentru mine acelasi lucru. Am si scris pe blogul de pe .ro un articol despre asta. Sau chiar doua...

      Ștergere
  4. Ma gandeam ce norocoasa esti tu ca ai baietii de la care mai afli informatii. Eu de "ultimata" am aflat de pe net. Oare am folosit corect termenul? Mare lucru despre jocuri nu stiu, alta era treaba daca ma intrebau despre Candy Crush de pe FAcebook...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Chiar iti imaginezi ca si-ar pierde timpul cu explicatii, in loc sa gandeasca cinestie ce strategii pentru LOL, WOW sau cum le mai cheama? :))))
      Da, cred ca e folosit corect! :)

      Ștergere
  5. nu mă prinzi la jocuri video, recunosc că nu. n-aaaaam răbdare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi plac, dar bloggingul este parca mai interesant. :)

      Ștergere
  6. Ce vremuri cand imi sacrificam si eu economiile pentru cate o place video despre care habar n-aveam ce inseamana si la ce ne trebuie. Dar copilul era fericit si asta e tot ce conteaza.
    Ador umanul din spatele fiecarui articol de-al tau ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, intai pentru jucarii, mai tarziu pentru componente "indispensabile" functionarii optime a calculatorului. :)
      Imi este mult mai usor sa scriu din propria experienta, normal. :)

      Ștergere
  7. :) M-ai facut si pe mine sa imi imaginez zuma in real :)ar fi tare funny.
    De inventat nu stiu daca o sa se inventeze asa, dar macar cu un dispozitiv care sa il faca sa para real tot ar fi interesant, asa ca in camera holografica din Star Trek!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi funny sa apara in Ploiesti! Am putea face un meci! :)))
      O camera holografica ar fi excelenta, dar nu stiu daca eu voi apuca sa prind timpurile cand va aparea. :)

      Ștergere
  8. esti o mama moderna pusa la punct cu noile tehnologii...
    trebuie sa fii informata si pusa la curent cu ce se intampla. ce sa faci?! trebuie sa le faci pe plac, mai ales ca ai doi baieti acasa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, vreau, nu vreau, trebuie sa invat, sa fiu la curent cu noutatile din domeniu. Are vreo importanta ca unul dintre baieti imi e copil, iar celalalt sot? :))))

      Ștergere
  9. Nu ştiu cum o să scriu ceva despre care nu ştiu absolut nimic.
    Eu am alte pasiuni, astea-s pentru puşti. Citesc o carte, văd un serial,
    ascult muzică... Dar să fac nişte eroi imaginari să treacă prin fel şi fel
    de pericole, mi se pare uşor deplasat. Asta nu înseamnă că vreau să
    descurajez pe cineva, dar astfel de jocuri creează dependenţă (asta se urmăreşte
    de la bun început) şi, până la urmă, e pierdere de timp. Ajungi să laşi deoparte
    orice treabă importantă, pentru a obţine un punctaj mai bun... Nu ne ajung alte dependenţe (dulciuri, cafea, ţigări)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu contest faptul ca aceste jocuri dau dependenta, tocmai pentru ca vad cu ochii mei. Au fost si momente in care m-am felicitat in gand, atunci cand colegi ai baiatului meu au trecut prin situatii urate pe afara (batai, politie...), in timp ce al meu se lupta cu monstri din calculator.

      Ștergere
  10. Mie imi plac foarte mult jocurile, folosesc un INTEL (HD) - 3000 jocurile se vad super bine pot sa joc tot ce a aparut pana in prezent :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astept sa mi se intoarca baiatul acasa pentru a-l intreba ce este cu INTEL-ul acesta. Dupa jocuri nu ma omor, nici nu am timp, dar grafica lor imi place la nebunie. Acum am pe desktop poza unei eroine dintr-un joc. :)))

      Ștergere
  11. Chiar crezi ca una-i mai buna ca aialalta ? E doar comm' si concurenta, stii tu. Eu nu mi-as da regatul pe nimic, cat despre placile video, de cand cu tema am devenit mai putin nestiutoare dar de jucat tot NU ma voi juca . Sic. Prefer sa fac orice altceva (tot sic !) - asta numai si numais pentru ca mi-s de moda veche, cu principii si din ce in ce mai multe dioptri ca n-am nimic cu jocurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai toti baietii cu care am discutat mi-au spus ca una este utila daca vrei sa vezi filme, iar cealalta daca vrei sa te joci. Ii cred pe cuvant, pentru ca nu am intrebat orice fel de baieti, ci doar gameri impatimiti. :))))
      Inainte de a descoperi blogurile imi pierdeam mult timp cu jocurile... Acum, avand trei bloguri, clar nu as renunta la ele in favoarea jocurilor. E deja bataie pe calculatoarele din casa. :))))

      Ștergere
  12. "Cine nu are gameri în familie să şi-i cumpere"!!!!
    Norocul tău că ai un băiat pasionat de jocuri! :)
    Baftă multă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Da, mi-a fost util la aceasta proba, insa as prefera uneori sa il vad iesind mai mult pe afara. Obisnuieste sa imi spuna ca nu pot fi niciodata multumita. Cand iese pe afara il sun foarte des, desi nu mai are nici 3 ani, nici 15. :))))
      Multumesc, Adrian! Bafta sa ai si tu!

      Ștergere
  13. Oare cum s-o vedea un lapte gros pe placa aia? Dar pe ailalta? :)
    Stiu ca sunt din alt film, dar ma bucur pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca producatorii ar trebui sa se gandeasca si la cei de varsta noastra cand fac jocuri noi. :)
      Sincera sa fiu, si eu sunt din alt film. :)

      Ștergere
  14. Nu am jucat in viata mea decat Solitaire. Şi aia ...la mare...la păcănele. Cred că am mai spus-o cuiva. Chineza e limba vorbita aici , dar suna fain ca si cand mâine dacă m-as apuca de jocuri as cauta articolul tau pentru documentare. E fix pe intelesul meu...cu un pic de chineză....hahaha...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am jucat Zuma vreo doi ani, pana cand am devenit experta. Nimeni nu ma putea intrece la punctaj. Mai adanc de atat nu am intrat in jocuri, daca nu luam in calcul Spider Solitaire, pe care l-as juca si acum pentru relaxare, daca mi-ar permite timpul. :)
      Pentru chineza din articol am niste prieteni care ti-ar putea traduce. :))))

      Ștergere
  15. Răspunsuri
    1. Inca nu s-au dat notele la aceasta proba. Abia pe 1 noiembrie voi afla. :D

      Ștergere

16 povești minunate

Arhivă blog

Etichete

1+1 gratis 2014 2015 abandon acasa ace afiliere afrodisiac amintiri amor amor stelar amsterdam amuzament animale antic articol articole artificii aventura baiat bani barbat barbati beneficii biblia NTR biblii biblii de vanzare bijuterii Blog blogger bloggeri blogging blogosfera bloguri blugi bookfest brad Bucuresti cactus cadou cadouri cafea cafetiera caiete caine caine la mare cainele meu calatorii calculator calendar campanie canal youtube carte Carte crestina carti carti crestine online carti de vacanta casa casa cu pisici Cărţi ce poti face ceai ceasuri barbati ceasuri barbati elegante ceasuri de mana centrala clopotel colaboratori competitie concurs copii copil copilarie costum sexy de craciunita craciun culoare culori cum se face un blog curaj cuverturi de pat cuvinte dambu decoratiuni desene despre pisici dictionar dimineata doaronline dragoste dulceata Duzina de cuvinte edituri crestine educatie elegant emotii energie facebook familie fantezii fapte bune fares fata femei femeie fericire fete firme flori fotograf fotografii fruct noni fructe frumusete galben ganduri genti genti liceu handmade hrana iau pisicile cu mine in strainatate idei ieftin iertare Imaginare imbracaminte incaltaminte informatii informatii munca scotia inima insigne internet intimitate istambul Italia italieni iubesc iubire joburi jocuri jucarii jurnal jurnal de caine lacrimi leapsa lemn lenjerie lenjerie intima lenjerie sexy lenjerii de pat librarii crestine locuri munca scotia maimuta mama manuale scolare mare masina medicamente mireasa moda modern Mos Craciun munca in scotia munca scotia munte natura natural noiembrie nume nunta oameni obsesia fericirii oferte om online oras pantofi pantofi de dama papadie parfum parinti pasari pasiune Pasti Personale pinterest pisica pisici pisicile mele pisicute planuri plec in strainatate Ploiesti poezie poezie dragoste poezii poezii crestine poveste poveste despre un caine povestea unui caine povesti povesti caini poza poze pregatiri premii prieten prieteni primavara primavara rece produse progres promotie promovare propozitii Propoziţii protector Psiluneli rautate rechizite reduceri regrete rochii romance romanesc romantism sanatate saptamana sarbatori sardegna schimb de linkuri sentimente sexy sfaturi site soare spanac stiri strada supa superblog SuperBlog 2013 surpriza taitei de casa talent timp toamna trafic tratament ulei de argan umbra unde las cainele in vacanta vacanta vacanta cu cainele vacanta la mare verighete viata videoclipuri youtube Vienela vis visine zile friguroase