Aparate foto, video si accesorii foto

photosetup.ro

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Desființarea unui mit

      Prietenele spun despre mine că sunt prea timidă, pesimistă, încuiată. Le este ușor să vorbească, pentru că nici una dintre ele nu poartă ochelari, nu își arată prin bluzițele mulate pasiunea pentru
dulciuri și pizza, nu scoate la iveală aparatul dentar când vorbește. Ce bărbat s-ar uita la una ca mine, care nu știe nici măcar să își aranjeze părul sau să se fardeze? Cum m-aș putea gândi la seducție când cel care îmi place cu adevărat mă intimidează chiar și când sunt singură cu gândurile mele?
      Poate ar trebui să încep prin a-mi tunde părul rebel, care stă, după spusele prietenelor, precum o mătură ciufulită. Sau poate că nu la fizic ar trebui să umblu, ci la psihic. Cine îmi poate împrumuta puțină încredere în mine și în feminitatea mea? Mă cunosc, știu că nu dețin super-puteri care să dea bărbații pe spate la vederea mea.
      Astăzi voi face o ultimă încercare de a-l seduce pe EL. Îmi voi aduna tot curajul, mă voi aranja ținând cont de toate sfaturile citite în reviste sau date de prietene și voi porni în bătălia vieții mele: cucerirea unei redute ce pare de necucerit. Oare de ce soarta a făcut să mă îndrăgostesc de un bărbat atât de frumos și vesel? Despre ce aș putea vorbi la petrecere pentru a-i atrage atenția?
      Mă ascund în baie. Un duș scurt mă asigură că sunt curată. Parcă acum era momentul în care să îmi ung cu uleiuri trupul. La cât de mare sunt, sticla din bucătărie, cu ulei de floarea soarelui, ar fi cea mai potrivită. Înfig foarfeca în păr și scurtez cam prea mult din breton. Arăt și mă simt ca o școlărită rușinată de propria explozie de feminitate.
      Vorbesc cu imaginea mea din oglindă, încercând să mă văd așa cum mă vede EL. Îmi mulez buzele peste dinți în așa fel încât să ascund cât mai mult din sârmele aparatului dentar. Bat geană peste geană, așa cum am văzut la alte fete. Oare se va observa de după ochelari? Încerc mai multe tipuri de zâmbete și oglinda mi le întoarce instantaneu, spunându-mi că nu se potrivesc.
      Mă retrag în dormitor, unde mă așteaptă Beyonce. Țopăi un minut pe ritmul Single Ladies, după care îmi dau seama că transpir inutil. Mă opresc și admir rochița neagră pe care am pregătit-o special pentru această ocazie. Să fie doar un mit faptul că negrul te face să pari mai suplă? Vom vedea! Mă îmbrac, îmi aranjez părul, încercând să îl domin, întind pe obraz și pe pleoape fardurile, încalț pantofii cu toc și ies pe ușa în viteză, înainte ca temerile lăuntrice să mă oprească. Tremur și palmele îmi transpiră excesiv. Am nevoie de un miracol!
      Fac trei pași pe trotuarul din fața blocului și mă trezesc stropită din cap până în picioare cu noroiul din balta rămasă de la ultima ploaie. Șofer inconștient, ai idee ce ai distrus? Cerule, s-a ales praful de pregătirile mele minuțioase! Mai bine aș invoca pământul, să se deschidă și să mă înghită! Cum să merg la petrecere așa? Timp nu mai am, rochițe negre nici atât! Ce să fac?
      Mă întorc distrusă în casă, arunc pantofii cu toc, arunc rochia murdară, îmi curăț fardurile de pe obraz, îmbrac o pereche de blugi și un tricou oarecare. Alung gândurile negre, alung ideea de a-l cuceri pe EL și mă pregătesc să ies iar. Nu vreau să râdă prietenele mele de mine, să creadă că mi-a fost teamă să particip la distracție. În ultima clipă îmi pulverizez la încheietura mâinilor câte un strop din noul meu parfum, Super Playboy, în speranța că măcar voi mirosi excelent, chiar dacă prin păr mai am stropi de noroi.


      Ajunsă la petrecere, am avut un șoc! EL era acolo, absorbit de conversația cu o fată pe care nu o cunoșteam. M-am apropiat, cu gelozia măcinându-mi sufletul. În acel moment EL a ridicat privirea spre mine, s-a uitat mirat o clipă lungă, s-a ridicat, m-a prins de mână și m-a așezat pe canapea. Mi-a zâmbit așa cum nimeni nu îmi mai zâmbise. Am simțit că l-am cucerit, că reduta a căzut. Am înțeles că nu neapărat pregătirile minuțioase îți aduc succesul, ci simplitatea și minunatul parfum Super Playboy cu aromă de mandarine, frezie și mosc, provocator, extravagant, senzual.


Cu acest articol particip la proba 8 a competiției SuperBlog 2013, sponsorizată de Coty.

33 de comentarii:

  1. Vezi ca ca pana la urma ti-a iesit? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A iesit, dar tare ma mai panicasem cand am descoperit ca nu intruneam toate cerintele. :))))

      Ștergere
  2. Fain articolul :) Mi-a plăcut tare mult!
    Deși e un articol pentru o probă dintr-un concurs, cred că ar putea să aibă și rolul unei învățături :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult!
      Acelasi lucru mi-a spus si sotul meu! :D

      Ștergere
  3. Vienela, tu detii bagheta magică? Ai scris un text "adevărat". Sunt fix pe canapea, cu parfum la incheietura mâinii. Simplitatea e cochetăria absolută...pentru mine. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, nu plec nicaieri fara bagheta magica! :))) Pacat ca nu toti concurentii procedeaza asa. Tocmai am aflat ca fata care, dupa doua probe, este pe primul loc, obisnuieste sa plagieze. :(

      Ștergere
  4. Simplitatea e cea care cucereşte...ştii cum e less is more chiar şi atunci când vine vorba de a-l cuceri pe el.
    Mă faci să-mi doresc că dau sârmele mai repede jos şi să renunţ la ochelari (oricum am început să îi port doar când stau cu nasul în monitor) dar după mi-ai spus că simplitatea e frumoasă, iar orele petrecute în faţa oglinzii te fac mai frumoasă...dar nu te fac neapărat "tu".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, nu m-am gandit ca descrierea mea v-ar putea face sa va ganditi serios la sarme si ochelari. :)))) Nu uitati niciodata ca simplitatea este cea care ne face frumoase!

      Ștergere
  5. Cred ca multe femei trec printr-o astfel de situatie... este usor amuzant, natural, dar cred ca ar fi trebuit sa mai insisti putin pe puterea parfumului, ce crezi ca l-a starnit, ce i-ai inspirat dincolo de mirosul placut,.. ce crezi ca ai trezit in el...?!
    Oricum, cred ca toate vom scrie despre cat de frumoase suntem in imaginatie, tu ai ales calea reala si zbuciumul real si des intalnit :)
    Te felicit si-ti urez succes :)


    P.S. eu ma strofoc sa scot ceva le geanta :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se subintelege, Alina! Parfumul a trezit exact ceea ce pana atunci dormise in el, facandu-l sa nu o vada.
      Pentru ca atunci cand ne indragostim, pana cand nu stim daca si el ne place, suntem nesigure...
      Bafta si tie!

      Ștergere
  6. Mi-a placut povestea. Atat de mult, incat ma tenteaza sa incerc acest parfum, pe care l-am tot evitat. Uneori un parfum e ca o vraja. Schimba orice fata si orice personalitate intr-o aparitie fermecatoare. Mi-a placut cum ai construit povestea si ideea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Un parfum bun arunca o vraja in aer... Si eu as vrea sa il incerc. Regret ca nu am facut-o inainte de a scrie articolul.

      Ștergere
  7. ...mie mi-a adus aminte de Ratusca cea urata, oare parfumul sa o transforme in lebada sau karma i-a promis parfumul pentru a isi intalni destinul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, se poate spune si asa... Ma gandesc ca poate si Cenusareasa a avut un asemenea parfum, de a fost remarcata chiar si cand era imbracata cu haine murdare. :))))

      Ștergere
  8. Tare as fi curioasa cum a fost si primul pe care l-ai scris. Parca as mai fi lungit un pic la final. Aveam chef sa mai citesc, stii? Pentru ca mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma crezi daca iti spun ca mai am vreo 4 schite in drafturi? L-am inceput, mi s-a parut ca nu e bine, am abandonat, iar am inceput... Probabil pe cel scris pana la final il voi posta intr-o zi...
      Intotdeauna imi este teama sa ma lungesc prea mult, de teama ca juratul ma va injura si chiar taxa ca i-am dat mult de lucru. :)

      Ștergere
  9. Betty cea urâţică ce-mi eşti! Haios! Dacă toate ochelaristele ar înţelege asta, dacă toate deţinătoarele de aparate dentare ar înţelege asta, dacă dacă..Uite, eu nu ies neparfumată nici măcar atunci când duc gunoiul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu ies neparfumata, chiar si cand am doar o pereche de blugi si un tricou jerpelit. :))))

      Ștergere
  10. ştii deja că eu port ochelari. că îmi plac parfumurile dincolo de ideea de accesoriu, cu toate că le folosesc rar. ce nu ştii este că la capitolul păr ciufulit şi machiaj lipsă... sunt în prima linie mereu. :)

    apropo, că veni vorba de seducţie, nici oriana fallaci nu era o frumuseţe, covârşitoare, ba despre lou andreas salome se ştia că nu era mare fan al cosmeticelor şi coafoarelor... şi totuşi... totuşi...
    da, o femeie care ştie să îşi aleagă parfumul potrivit poate seduce cu aroma lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca doar gandul la tine m-a complexat si m-a facut sa incep articolul de 5 ori, desi am mai scris pana acum despre parfumuri, ba chiar am si castigat bani pentru asta. :)))
      ba cred ca stiam si despre machiaj lipsa. Se vede in pozele tale ca iti place naturelul. :) Eu nici nu stiu daca mai am macar vreun rimel prin casa, de cand nu mi-am mai manjit fața. :))))
      Un parfum bun, cu care te potrivesti, iti aduce incredere in tine si in fortele tale.

      Ștergere
    2. ioooi, da de ce să te complexez? cel mult, dacă voiai, te ajutam...
      de cele mai multe ori femeile aleg nume şi nu parfumul potrivit. dar nici vânzătoarele nu prea au habar ce vând şi oferta, la noi cel puţin, pe nume se bazează mult.... din păcate.

      Ștergere
    3. Nu cunosteam parfumul decat din descriere si stiam ca tu esti mai mult decat priceputa... Ma gandeam sa nu o dau in bara... :)))
      Intr-adevar, multe vanzatoare am vazut care nu aveau habar ce vand. :)

      Ștergere
  11. Zilele trecute am plecat la Torino. In tren imi dau seama ca am uitat sa-mi dau cu parfum. Aveam o intalnire importanta in Regiunea Piemonte si nu stiam cum sa fac. " Imi cumpar alt parfum"- imi spun eu. Ajunsa in gara din Torino, vad la un magazin de parfumuri oferte. Intru sa gasesc un parfum Mosk care mi-a placut tare mult. Il cumpar si in drum spre iesirea din cladirea garii ma opresc sa desfac cutia pentru a-mi da cu parfum pe incheietura mainii. Lumea se uita mirata la mine, dar chiar nu ma interesa ce se intampla in jurul meu. In drum spre Regione ma intalnesc cu un assesore care statea la o terasa la o masa cu o tipa . Urma sa ne intalnim peste o jumattae de ora. Il vad ca se ridica, se indreapta spre mine si-mi spune "Buna, Olimpia. Ce parfum placut ai . Ne intalnim in biroul meu peste o jumatate de ora ". Daca nu imi simtea mirosul parfumului, cu siguranta nici nu ma observa. Deci doamnelor, sa nu uitati niciodata sa va dati cu parfum inainte de a pleca de acasa. Nu de alta, dar nu intotdeauna sunt oferte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ha, stiu exact cum e sa intri in primul magazin pentru a cumpara un parfum, pentru ca, in graba, ai uitat ce era mai important. :))))
      Apropo de parfumuri, intr-o zi te voi deranja cu o rugaminte, dar nu acum, ci dupa ce imi revin putin cu finantele.

      Ștergere
  12. Nu contează cine eşti, ci ceea ce simţi. Şi e important să laşi sentimentele să iasă la iveală, fără să îţi fie teamă de impactul pe care îl vor avea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Usor de spus, greu de facut, mai ales la o anumita varsta si daca ai ceva complexe legate de aspectul fizic. :)

      Ștergere
  13. Dacă aş mai fi tânără, probabil că m-ar tenta acum să-ncerc şi seducţia pe bază de parfumuri. Fiindcă până acum eu una nu mi-am cumpărat parfum niciodată, iar de cele primite cadou am reuşit să uit până când s-au evaporat prin dop - dacă poţi să crezi că aşa ceva e cu putinţă :)) Asta pe vremuri - în prezent am o nepoată (de frate, fratele soţului) pe care-o fac fericită dăruindu-i, la rândul meu, ceea ce primesc cadou în acest domeniu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu visez la un anumit parfum, cam prea scump pentru posibilitatile mele. Am o prietena care il foloseste si mai dau si eu cate un fâs cand o vizitez. In rest, imi cumpar parfumuri cu preturi onorabile... In ultimul an nu am mai cumparat nimic, pentru ca am tot scris pentru diverse firme si mi-au trimis cadouri. :)))) Bine-nteles ca unele mi-au fost confiscate, ca asa se intampla cand ai baiat mare in casa. Prietenele lui sa nu se bucure si ele de mici cadouri? :)))

      Ștergere
  14. De-ar fi atât de simplu, ar fi penurie de parfum pe piaţă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu exista o reteta universal valabila, asa ca seductia poate imbraca atat de multe forme... Dar se spune ca inainte de multe altele, ne lasam atrasi de mirosul celuilalt. ;)

      Ștergere
  15. Răspunsuri
    1. Da, nu a fost rau, insa altii sunt mai seducatori decat mine. :))))

      Ștergere

16 povești minunate

Arhivă blog

Etichete

1+1 gratis 2014 2015 abandon acasa ace afiliere afrodisiac amintiri amor amor stelar amsterdam amuzament animale antic articol articole artificii aventura baiat bani barbat barbati beneficii biblia NTR biblii biblii de vanzare bijuterii Blog blogger bloggeri blogging blogosfera bloguri blugi bookfest brad Bucuresti cactus cadou cadouri cafea cafetiera caiete caine caine la mare cainele meu calatorii calculator calendar campanie canal youtube carte Carte crestina carti carti crestine online carti de vacanta casa casa cu pisici Cărţi ce poti face ceai ceasuri barbati ceasuri barbati elegante ceasuri de mana centrala clopotel colaboratori competitie concurs copii copil copilarie costum sexy de craciunita craciun culoare culori cum se face un blog curaj cuverturi de pat cuvinte dambu decoratiuni desene despre pisici dictionar dimineata doaronline dragoste dulceata Duzina de cuvinte edituri crestine educatie elegant emotii energie facebook familie fantezii fapte bune fares fata femei femeie fericire fete firme flori fotograf fotografii fruct noni fructe frumusete galben ganduri genti genti liceu handmade hrana iau pisicile cu mine in strainatate idei ieftin iertare Imaginare imbracaminte incaltaminte informatii informatii munca scotia inima insigne internet intimitate istambul Italia italieni iubesc iubire joburi jocuri jucarii jurnal jurnal de caine lacrimi leapsa lemn lenjerie lenjerie intima lenjerie sexy lenjerii de pat librarii crestine locuri munca scotia maimuta mama manuale scolare mare masina medicamente mireasa moda modern Mos Craciun munca in scotia munca scotia munte natura natural noiembrie nume nunta oameni obsesia fericirii oferte om online oras pantofi pantofi de dama papadie parfum parinti pasari pasiune Pasti Personale pinterest pisica pisici pisicile mele pisicute planuri plec in strainatate Ploiesti poezie poezie dragoste poezii poezii crestine poveste poveste despre un caine povestea unui caine povesti povesti caini poza poze pregatiri premii prieten prieteni primavara primavara rece produse progres promotie promovare propozitii Propoziţii protector Psiluneli rautate rechizite reduceri regrete rochii romance romanesc romantism sanatate saptamana sarbatori sardegna schimb de linkuri sentimente sexy sfaturi site soare spanac stiri strada supa superblog SuperBlog 2013 surpriza taitei de casa talent timp toamna trafic tratament ulei de argan umbra unde las cainele in vacanta vacanta vacanta cu cainele vacanta la mare verighete viata videoclipuri youtube Vienela vis visine zile friguroase