Unde poti comanda insigne personalizate

INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne. Definitia din DEX nu ma multumeste. Mi se pare mult prea simplista pentru un obiect ce poate transmite atat de multe, cu toate ca este mititel. Sa va dau un exemplu, cel mai la indemana pe care il am. In cadrul campaniei Copilul, protector al animalelor am oferit copiilor implicati cate o diploma si o insigna personalizata. Si-au facut poze cu insigna prinsa in piept, am mers cu ea la scoala sau gradinita, au povestit tuturor cat de mult iubesc ei animalele si cat de mult le-a placut sa deseneze pentru a sensibiliza adultii cu privire la protectia acestor fiinte. Pe cand ma intorceam de la posta, m-am intalnit cu o batranica ce imi este vecina si cu nepotelul sau, care are in jur de sase anisori. Intr-un acces de darnicie i-am oferit o insigna pe care bunica i-a prins-o in piept. Va rog sa ma credeti ca micutul nu a vrut sa mai intre in casa. A tinut mortis sa dea o tura de cartier, ca toata lumea sa il admire si sa il intrebe ce este cu insigna prinsa in piept. Tot atunci mi-a povestit ca are si el o catelusa, ca iubeste si pisicile si a promis ca le va hrani si apara mereu. Asta consider eu ca inseamna o insigna: pe langa faptul ca este un obiect mititel bun de purtat in piept, este un stimulent, un simbol cu care oricine se poate mandri. 

Acest lucru se aplica si in cazul adultilor, nu doar al copiilor. O insigna personalizata

Roti de inalta calitate de la Tente

Cand eram copil, aveam in fiecare dormitor cate doua fotolii, dovada ca mama adora momentele de relaxare in care se putea tolani pe aceste comode obiecte, cu o carte in mana sau cu ochii la televizor. Sau poate ca isi cumpara ceea ce ii lipsise in copilarie, pe vremea cand era atat de saraca incat abia isi permitea o prajitura pe saptamana. Cert este ca mie si surorii mele ne-a oferit tot soiul de fotolii, cu si fara roti, extensibile sau nu, imbracate in materiale colorate sau mai putin colorate, in functie de specificul fiecarei camere. Ca noi nu am fost in stare sa apreciem, ca la multe am renuntat cand ne-am mutat sau cand ni s-au parut demodate, e o alta poveste, despre care nu voi vorbi astazi. 

As scrie o carte, dar nu stiu despre ce...

Observ tot mai des in jurul meu oameni carora le place sa scrie si sa isi publice gandurile adunate din suflet. E un lucru bun, desigur, sunt prima care o spune. Chiar si cand nu au idei marete, chiar si cand scriu banalitati sau tampenii, consider ca fac bine. Scrisul descatuseaza, aduce noi idei, retrezeste amintiri care altfel s-ar pierde, ajuta omul sa evolueze. Din nefericire, toata lumea scrie si nimeni nu cumpara. Toti au pretentia sa fie cititi, desi ei nu citesc pe nimeni. Zilele trecute mi s-a intamplat sa aud ceva chiar mai interesant de atat: "As scrie o carte, dar nu stiu despre ce...". Auzind aceste cuvinte, m-am intrebat daca persoana chiar ar putea scrie despre orice, in cazul in care cineva i-ar oferi subiectul. O carte nu se poate compara cu articolele de pe blog. Este cu totul altceva, zic eu. O carte nu se scrie intr-o zi si poate nici la comanda. 

Petreceri si piese de teatru pentru copii

Se intampla vara trecuta. Ne-am trezit devreme, am vazut ca soarele isi aratase zambetul darnic de la prima ora a diminetii si ne-am decis sa ne relaxam plimbandu-ne pe carari de munte. Zis si facut - pana la un punct. Iesim din casa imbracati de vara, dar cu jachetele pregatite pentru vreme mai rece, ca la munte. Ajunsi aproape de statia de troleu, am schimbat planurile. Ne-am indreptat pasii spre unul dintre cele mai frumoase si mai mari parcuri din Prahova. Acolo ma intorc mereu cu drag si tot acolo mi-am dorit anul trecut (pentru a cata oara?) sa fiu iar copil, macar pentru o jumatate de ora. Tocmai zarisem niste fete care ofereau copiilor pictura pe fata, la fel cum procedeaza cei de la Infinity Events, despre care eu v-am mai povestit pe bloguri. 

Ninsoare de primavara

Uneori ninge. Ninge primavara. Si oamenii se mira ca prima data cand a nins primavara pe pamant. Oamenii uita. Uita ca poate a nins si anul trecut. Primavara. Uita ca au fost ani cand a nins de Pasti. Uita ca ninge vara la munte. Uita. Oamenii uita ca sunt zile cand ne ninge in suflet, cand totul e alb, rece sau pur. Oamenii cauta semne. Unii le si vad in chiar ninsoarea de primavara. Altii aleg sa observe cum la prima ora a diminetii un caine obraznic a lasat semne galbene in alba zapada. Oamenii se bucura. Unii au avut norocul de a se stabili in locuri unde ninsoarea de primavara a fost inlocuita cu un soare urias, galben, ce lumineaza intreaga zare. Ninsoarea de primavara este pentru ei imaginara. Si le spala raul adunat in suflet. Si le da sperante. Si ii impulsioneaza.

Cursuri de pian, chitara sau vioara

Locuiam in Italia de ceva vreme. Ma imprietenisem bine cu o italianca. Ne beam cafelele impreuna, stateam mult la povesti si deseori ne placea sa comparam situatia dintre cele doua tari, sa gasim asemanari si deosebiri. As putea scrie un blog intreg despre tot ceea ce am descoperit discutand cu ea, insa astazi ma voi rezuma la copii si la muzica. Fiul prietenei mele era de aceeasi varsta cu copilul meu. Al meu habar nu avea cum arata un pian, iar al ei canta deja ca un profesionist la acest instrument. Nu pentru ca i-ar fi placut in mod deosebit, ci pentru ca scoala italieneasca obliga parintii sa cumpere fiecarui copil un instrument muzical pe care sa il studieze de-a lungul a mai multi ani. M-am tot intrebat de atunci de ce noi, romanii, nu putem face asa ceva? Sa fie numai educatia de vina sau si faptul ca prea putini parinti si-ar permite sa cumpere copiilor instrumente muzicale?

Desenele copiilor, adevarati protectori ai animalelor

Articol de proba... transformat in articol de lasat pe blog pentru posteritate. Sub imaginea de mai jos se ascund desenele facute de copii si explicatiile legate de campania Copilul, protector al animalelor.

O portie zdravana de ras

Ocupata cu diverse treburi, unele foarte importante, altele mai putin, am uitat o perioada cat de tare ma pot distra cu sora mea, chiar si cand nu suntem una langa alta, daca ne intindem la barfe si avem material destul. Nu va voi spune motivul pentru care am ras astazi cu lacrimi, insa vreau sa bifez aceasta zi in calendar, ca nu cumva sa uit vreodata ce misto poate fi cand "se pune frate langa frate", ca sa parafrazez un vers ce rasuna aseara la curtea de peste drum de blocul meu... :))) Astazi am simtit ca lesin de ras si nu exagerez deloc. Si mor de necaz ca persoana de care am ras cu atata pofta ar putea intra pe blogul meu, deci nu e cazul sa dau amanunte din care sa se recunoasca. Poate, intr-o alta zi, daca nu imi va mai pasa, va voi povesti si voua. Pana atunci ma intorc pe facebook, sa mai trag o portie zdravana de ras... :))))))

Cand se aprind becuri cu led

Citeam astazi la una dintre bloggeritele mele preferate despre cum a descoperit ea ca i-au fost furate de pe blog poezii si povesti, cum au fost incarcate pe scribd de catre unele persoane si cum se intreba daca ar fi cazul sa le faca reclamatie hotilor sau sa le multumeasca pentru reclama gratuita si neasteptata. In mintea mea s-au aprins imediat niste becuri cu led si m-am decis sa verific. Dupa cum ma asteptam, furasera si de la mine vreo trei articole, dintre care unul tare drag inimii mele, un articol la care am muncit vreme de cateva ore. Pentru cei care nu sunt la curent cu ceea ce se intampla pe scribd, trebuie sa spun ca unele texte nu pot fi vazute integral decat daca incarci un alt text pe site. Colega mea bloggerita scria in articolul sau ca nu ar fi rau daca ar urca si ea niste texte, ca in speranta publicarii la vreo editura risca sa nu le vada in veci publicate, mai ales ca nu este adepta publicarii de carti pe bani proprii. S-a facut lumina si in capul meu citind. De ce nu as incarca pe scribd niste texte?

Zis si facut. Aveam textele scrise, aveam becurile cu led

Nevoia de a darui

Pe la vreo 14-15 ani incepuse sa ma chinuie talentul, iar hormonii ce explodau in mine contribuiau din plin la asta. Desi nu stiam ce inseamna sa ai un prieten, un iubit, desi eram inca o copila nevinovata, inocenta pana in maduva oaselor, visam la iubire si cantam despre iubire, ba chiar scriam si versuri in care chemam iubirea. Cred acum, dupa atat de multi ani, ca pe deasupra mea plutea iubirea sub forma unui abur nevazut, dar parfumat, ce ma invaluia atunci cand ramaneam singura, in camera mea mica, aleasa special pentru ca imi dadea impresia de intimitate absoluta. Regret cu tot sufletul ca nu am pastrat nimic din acea perioada, ca intr-un moment de furie adolescentina am aruncat toate caietele pe care insirasem versuri sau povesti, pe care desensasem floricele si inimioare. De unele imi amintesc, pe altele le-am uitat rapid. Mult mai bine imi amintesc senzatia ce ma invaluia atunci cand incepeam sa scriu. Era un dor de nedescris in cuvinte, o nevoie uriasa de a darui, de a ma sacrifica, de a oferi din preaplinul unei inimi inocente. 

Primavara a sosit

Mi-am acoperit corpul cu o multime de tesaturi, ca iarna sa nu muste din pielea-mi subtire. Pe cap mi-am asezat caciula nou-nouta, cu ciucuri de blanita alba, iar pe picioare mi-am tras cizmele calduroase de piele. Mergeam sa fac o fapta buna, caci numai asta imi alina sufletul. Mi-e bine cand stiu ca micul meu ajutor aduce bucurie unui om, unui animal, chiar si unei plante. Afara ma astepta primavara venita pe neasteptate. Unii se intrebau ce se intampla primavara, iar eu ma intrebam ce se intampla cu primavara, cum de vine asa devreme, cand luna februarie nu a ajuns nici la jumatate. Am salutat-o cu bratele deschise spre darnicul soare, am zambit ghioceilor pe care imi inchipuiam ca ii vad in gradinile oamenilor, am hranit pisicutele iesite din ascunzisuri, am recunoscut mirosul de nou adus de pamantul ce inghite zapada topita si scoate la iveala iarba cruda a primaverii. Primavara a sosit,

Nunta de vis cu artificii

Nunta este unul dintre cele mai importante momente din viata unui cuplu. Ea reprezinta prima piatra pusa la intemeierea unei familii, unirea a doua persoane pentru tot restul vietii lor, atat in clipele de bucurie cat si in cele mai putin fericite. La nunta e musai sa existe focuri de artificii, atat la propriu, folosindu-le pe cele destinate unui asemenea moment (veti vedea mai jos la ce ma refer), cat si la figurat, marcand bucurie fara margini ce ii invaluie pe miri.

Atunci cand are loc un astfel de eveniment este necesara o petrecere, de preferat cat mai pompoasa, care sa nu dispara din memoria invitatilor prea curand (de preferat niciodata chiar). Tinerii nsuratei pregatesc un dans cu care sa impresioneze pe toata lumea, in general o melodie pe care o considera doar a lor, cea care le misca sufletele si le aminteste de cel mai frumos / romantic moment pe care l-au trait impreuna. Este de preferat sa existe si un tort, de preferat cu cat mai multe etaje posibile si multe, multe baloane care sa inveseleasca atmosfera si sa dea un aer de poveste fotografiilor ce vor fi facute.

Dar cele mai importante sunt desigur nelipsitele focuri de artificii pentru nunta.

Dulceata de visine de la Bunicel.ro

Daca as fi vreodata intrebata care clatite sunt cele mai bune, as raspunde fara sa ezit ca cele cu dulceata de visine sunt preferatele mele si ca pe ele le recomand tuturor, ba le si pregatesc daca mi se cere. Nu orice dulceata, ci musai cea cumparata de la Bunicel.ro, manufacturata in mod traditional romanesc (la ceaun, pe foc de lemne), dupa ce fructele curate si sanatoase au fost culese dintr-o livada ce se afla in judetul Arges. Intrand pe site-ul bunicel.ro vezi descoperi ca absolut toate produsele sunt prezentate intr-un mod profesionist, ca fiecare client in parte sa stie despre ce este vorba, sa poata alege in cunostinta de cauza, ba chiar vezi gasi si diverse sfaturi si informatii legate de proprietatile fructelor din care sunt preparate dulceturile, de beneficiile pe care le ofera organismului uman, dar veti vedea si ca au preturi extrem de bune, tentante pentru fiecare dintre noi.

Trebuie sa stiti ca dulceata de visine mie imi aminteste de copilarie, de zilele in care mergeam cu bunica mea la una dintre prietenele ei, o doamna parca venita din alte timpuri, mereu eleganta, mereu primitoare, mereu cu un zambet larg pe chip. Ne servea cu dulceata de visine.

Cuvinte clopotei

V-am spus oare cat de tare ma fascineaza noul meu blog de pisici? Acolo scriu cu mare placere, poate si pentru ca abordez subiecte nepretentioase, fac articole scurte (nu cred ca am trei care sa depaseasca 300 de cuvinte), pun multe poze facute chiar de astea doua manute ale mele si vorbesc despre doua fiinte care imi plac maxim, care au ajuns sa faca parte din familie si sa toace finantele familiei. :)) Acolo nu caut musai cititori de bloguri, ci ma multumesc cu cititorii de poze, daca vor sa vina. E drept, nu ma oboseste acel blog, insa micul efort depus pentru un blog in plus chiar ma seaca de puteri, mai ales ca intre timp am mai gasit cateva chestii bune in care sa ma implic si incerc sa fac totul cat mai bine posibil. De unde sa imi mai ramana energie si pentru amaratele astea de bloguri secundare? As scrie mai des pe ele (poate) daca macar as reusi sa gasesc de undeva niste idei bune de dezvoltat. Dar mintea imi e prea obosita si, de cum deschid unul dintre bloguri pentru a scrie, in gand imi rasuna doar cateva cuvinte-clopotei: