miercuri, 16 octombrie 2013

O singură ființă

      Prea mică pentru lumea aceasta imensă, prea timidă pentru lumea aceasta îndrăzneață, prea eu pentru ei, îmi croiesc autostradă privată prin gânduri de femeie ce se vrea liberă de conveniențe, liberă să își măsoare
lumea miniaturală în care s-a ivit necerut și din care vrea să evadeze neștiut. Mă insinuez în subconștientul ce veghează inconștient și-acolo construiesc paralelismul ce va deveni realitate.
      Gânduri cristalizate în fapte; bucăți de piele fină țesute cu fir de curcubeu tras de pe cerul aflat la crepuscul, borangic trecut prin suveica magică, dinți metalici scrâșnind neauzit la îngemănare, alamă, argint, plastic sau os tăiate-n formă unică; sunt eu, geanta indispensabilă femeii independente ce-și stăpânește destinul, indiferent de emisfera în care-și duce traiul.
      Am puțin mai mult de un deceniu la dispoziție pentru a mă reinventa, înainte ca prima Evă modernă să își ia zborul spre Marte, pentru terra-formarea plănuită. Mă va lua cu ea, știu sigur, fără să țină cont de imponderabilitate, neștiind că m-ar putea pierde când dansul nostru sideral o va sili să își ia mâna de pe mine pentru a se echilibra. Este iar rândul meu să mă gândesc la negândite, să plănuiesc o nouă evoluție.
      Adun în suflet praf de stele, meteoriți căzuți la datorie, nebuloase cu lumini difuze, găuri negre ce se cer colorate, aliniez în buzunare planete neîncepute, trag fermoarul și-arunc o cataramă-n aer, ca pe un zar norocos. Căzută-i bareta, întinsă pe masă și-o nouă poveste se-așterne pe ea. Ne vom uni destinele pentru vecie, contopind piele cu piele, frumos cu frumos, plinătate cu plinătate, într-o iubire și-o dependență fără sfârșit, o contopire precum cea a tânărului Leto cu păstrăvii de nisip ai Dunei.
      Întregul rezultat ne va augmenta frumusețea, magnetismul, funcționalitatea. Vom fi o singură ființă, femeie și geantă! Nu mă va mai căuta prin casă, nu îi voi mai aluneca de pe umăr, nu mă va mai păzi de curioși, nu vom mai fi unite doar mental, ci și fizic. Îmi voi întinde tentacule fine din umărul rotund pe care mă rezem, printre sânii calzi, până pe șoldul boltit. Voi urca în sus, spre gâtul grațios, spre ochiul strălucind, spre mintea în care am insinuat gând după gând. Pielea mea va fi pielea Evei moderne, vom fi o singură ființă, indivizibilă.
      Ideea mi-a venit atunci când am observat că tot mai multe Eve aleg geanta de poștaș, ca mâinile să fie libere, să se întindă precum aripile de vultur, să prindă vântul printre pene haine și să zboare tot mai departe, tot mai înalt, tot mai cutezător. Am poate cea mai veche formă și de aceea mă vor nu doar Evele, ci și Adamii. Metempsihoza ce-am suferit de-a lungul timpului m-a purificat, m-a transformat din tolba amerindienilor în cea a vânătorilor, din cea a poștașului în geanta femeii ce vrea să fie liberă, cu o trecere prin tolba poveștilor magice, făcându-mă să fiu pregătită pentru schimbarea ce va să vie.
      Dacă ele pleacă pe Marte pentru terra-formare, voi fi alături de Evele moderne, în acțiunea de marte-reeija-re. Deocamdată pot fi văzută în bej sau roșu, variante feminine ale celor mai căutate genti. Dacă apare și-un verde, cu a lui nuanță proaspătă, o altă defini-re-ei-ja-dului vor da. La contopirea mea cu pielea de femeie, atunci când sărutul meu roșu se va așeza pe coapsa bombată, dogoa-re-ei-ja-rului vor cere, pentru a ne semăna.


      Pielea mea va fi pielea Evei moderne și nici un ochi profanator de bărbat nu va mai putea pătrunde în vintrele mele, pentru a afla secrete feminine. Geanta femeii va rămâne la fel de misterioasă pe cât a fost și este femeia, de la întâia Evă a Pământului și până la ultima Evă ce va pleca spre Marte. Cândva, pe urmele mele vor călca toate gențile lumii reeija, fie ele office, casual, artsy sau neconvenționale, toate poșetele, chiar și cele handmade, ba chiar și accesoriile.
Primiți sărutul meu de încheiere, dintr-o lume a mâinilor libere!



Cu acest articol particip la proba 7 din cadrul competiției SuperBlog 2013.

37 de comentarii:

  1. Pentru mine, întotdeauna geanta unei femeie este tabu.
    N-am deschis geanta niciunei persoane de sex feminin.
    Ba, dacă stau să mă gândesc, nici genţile altor bărbaţi nu prea
    le-am deschis. Cu excepţia unor intimi, prin liceu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am deschis doar geanta mamei mele. De mii de ori in copilarie, cand cautam dulciurile cu care se intorcea de la serviciu. :)))

      Ștergere
  2. ---altă roşie văzusem eu, dar faină şi asta! Mă primesti in clubul femeilor cu mâinile libere? Superb scris, superbe genti, superb gândul tău. Nu te laud, te admir. Azi o simt pe Vienela, cea in care cred şi pe care o sustin. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate spui de cea care va fi premiu pentru castigator? Am evitat sa o folosesc tocmai pentru ca mi-am imaginat ca multi o vor pune pe blog. :)
      Iti multumesc din suflet! Mi-au crescut cornite, mi-au crescut aripi, pot zbura! :)

      Ștergere
    2. ...nu, nu e cea premiu. Sau habar nu am. La Silving am văzut una rosie, dar nu. Eu tot una de postas stiu, rosie, rosie, cu un fermoar ascuns.

      Ștergere
    3. ...gata, stiu! Geanta Yvonne....

      Ștergere
    4. Da, despre Yvonne vorbeam. Pe ea o va primi cel care va castiga proba.

      Ștergere
  3. Aş zice că bucăţi de suflet mi s-au prins ca într-un fermoar al buzunarelor minţii tale,
    că m-ai purtat ca pe o geantă de poştaş, care duce în ea, fără să ştie, miliarde de gânduri, fiecare cu particularitatea lui, strecurate în plicuri parfumate şi sigilate întru speranţă, şi că mi-ai lăsat libere mâinile, doar ca să pot scrie ce-am văzut şi simţit cu ochii minţii...dar...nu ar fi suficient! Fiindcă straturile de mai sus nu sunt dintr-o piele tăbăcită, de animal, ci una tot tăbăcită, de om.
    Tolba ta a închis, şi totoddată deschis, în şi din ea, o lume gata pregătită să devină o singură fiinţă şi mi-am zis la finalul lecturii că dacă toate ar încăpea într-o geantă, am renaşte. Dar nu se ştie niciodată! Până la urmă, gândurile construiesc mai întâi lumea şi abia pe urmă mâinile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alma, stii ca m-au luat emotiile citind comentariul tau? Am reusit sa iti prind ca intr-un fermoar bucati de suflet... Stii cat inseamna asta pentru mine?
      Daca omenirea va trai suficient de mult, sunt convinsa ca femeie si geanta ar putea deveni o singura fiinta. Gandul a construit deja... :)

      Ștergere
  4. E minunat de bine scris articolul, te felicit din tot sufletul, Vienela. O lume a mainilor libere e si pentru mine, eu asa port geanta. Mi-a placut mult, mult de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din acest motiv mi-a fost usor sa scriu, pentru ca asa port si eu gentile. Sincera sa fiu, sunt si eu mandra de ceea ce a iesit. :)
      Multumesc mult, Dana mea!

      Ștergere
    2. ...ce club fain facem. Eu doar genti postas am! Dana te-am citit. Scrii minunat. Sunteţi grozave! Vă ţin pumnii!

      Ștergere
    3. Si daca una dintre noi o castiga pe Yvonne, sa promitem ca o vom plimba de la Bucuresti la Ploiesti, de la Ploiesti la Brasov si tot asa, pana le va multumi pe toate fetele din club (in caz ca ni se mai alatura cineva). :)

      Ștergere
  5. Ai povestit - din nou! - excelent! Nu stiu care-i simbolul emoticonului "aplauze" asa ca scriu: Aplauze! Toata stima pentru modul cum legi cuvintele!
    :) De cand m-am lasat de fumat am abandonat si gentile! Poate ma conving sa caut ceva de genul - le-am preferat de cand ma stiu pe cele care mi-au lasat mainile libere. Le-am preferat mari (putin imi pasa de moda), sa incapa in ele multe - si pe masura ce trecea timpul le purtam din ce in ce mai goale, pentru ca telefon mobil n-am, tabachera, scrumiera portabila si bricheta nu mai am, fardurile nu le port dupa mine zilnic, de alergii nu sufar etc s.a.m.d. Dar stilul acesta de genti imi place! Nu afirm ca voi si cumpara! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Multumesc mult, Diana!
      Tot mai goale sunt si ale mele, asa ca in ultimul timp am folosit o gentuta de piele mai mica decat un caiet, dar foarte spatioasa in interior. Sigur, o port in stilul maini libere.
      Mai mult decat tigarile, bricheta, portofelul si o agenda, nu prea car prin oras. :)))))

      Ștergere
  6. Am aruncat o privire in magazinul online! Sunt chiar faine gentile! Pasionatele de genti au de unde alege! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, unele iti fura privirea de cum intri pe site. Am si preferate, intr-o ordine bine stabilita in capul meu. :)

      Ștergere
  7. Foarte frumos, inspirat. Si ... adevarat. Geanta postas pentru femeia ostas. Sau cam ceva de genul asta, nu?

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumos spus in cuvinte atent alese!Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca ai pomenit de Dune si de Leto pe mine m-ai cucerit! Stiu ca gentile sunt un accesoriu indispensabil pentru doamne, desi in ruptul capului nu o sa pricep de ce le gasiti atat de folositoare! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiam ca te voi cuceri cu acea pomenire a Dunei... :))))
      Cum de ce, Radu, cum de ce? Barbatul, daca isi poarta cheile, banii, tigarile in buzunar, este avantajat, lasa impresii gresite uneori. Femeie ar pierde facand acelasi lucru, nu si-ar mai putea pune in valoare silueta. :-P

      Ștergere
  10. Am visat eu, sau acum câteva zile spuneai că e greu să scrii SF?
    Uite că nu e! :)))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))))) Am avut profesor bun, Matilda! Daca nu mi-ai fi explicat scurt si la obiect, degeaba ar fi fost toate kilogramele de Asimov, Herbert sau Lem pe care le-am inghitit. :)

      Ștergere
  11. presimt că ne vom recunoaşte după o geantă.... roşie. tu pentru că o meriţi cu prisosinţă, eu pentru că mi-o doresc de la ei de când am văzut-o (ceva mai devreme de anunţarea probei).
    şi odată eliberate mâinile, să se elibereze şi sufletele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Presimt ca geanta rosie va deveni un fel de emblema de bloggerita, ca multe ne-am adunat aici pentru a o admira. Cat de bine ar fi daca am reusi sa ne eliberam si suflete la fel de usor!

      Ștergere
  12. Presimt că geanta asta o să-ţi elibereze mânile, o să-ţi îmbuzoreze obraşii, o să-ţi coloreze buzele în roşu tare şi o să zbori cu ea pe Marte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare mult mi-ar placea! Pe Marte nu cred ca am vreo sansa sa ajung, dar daca reusesc sa imi eliberez mainile si sa imi colorez putin obrajii, scopul meu a fost atins. :)

      Ștergere
  13. Minunat scris şi foarte inspirat! Baftă multă şi să ajungă la tine geanta dorită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Adrian!
      Mi s-a potrivit manusa acest subiect, am simtit si simt ca este cel mai bun articol scris de mine in acest concurs.

      Ștergere
  14. am citit articolul asta de doua ori pentru ca prea mi a placut :). nu doar ideea dar felul in care ai exprimat o este superb. felicitari! sigur va fi pe podium.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu atatea laude cate a primit, daca nu ajung pe podium, sa vezi dezamagire... :)
      Saru-mana, Valy! Te pup!

      Ștergere