miercuri, 14 octombrie 2015

Poezii crestine

Una dintre bunele prietene ale surorii mele este dintotdeauna penticostala/baptista/adventista sau ceva de acest gen (imi cer anticipat scuze, dar chiar nu ma pricep prea bine la imparteala intre religii si secte). Ei bine, aceasta fata ne-a dus de cateva ori in lumea ei, in biserica unde oamenii se aduna pentru a recita poezii crestine, pentru a canta impreuna (da, chiar si cei care nu au voce sau ureche muzicala canta), pentru a urmari pe un ecran urias diverse filmulete motivationale. Am gasit acolo o atmosfera extrem de calda, pe care niciodata nu am simtit-o in alta parte, cu toate ca am intrat si la crestin ortodoxi, si la catolici. Aici oamenii pareau sa isi zambeasca fara motiv, din toata inima, sa se ajute intre ei chiar si cand era vorba de asezat undeva umbrela uda de ploaie sau de gasit un loc unde vizibilitatea era mai buna. Nimeni nu ridica vocea, nimeni nu studia pe nimeni, nimeni nu barfea pe nimeni. Copiii aveau un loc special amenajat, unde cateva doamne ii supravegheau si ii indrumau spre jocuri potrivite varstei lor. Rezultatul? In locul unde erau adultii nimeni nu plangea, nu se tara pe covoare, nu tipa si nu deranja. Ne-au primit cu bratele deschise, de parca ne cunosteam de cand lumea, ne-au ajutat sa ne integram usor in peisaj si, spre marea mea uimire, m-au facut sa plec de acolo cu un mare zambet pe chip. Era frumos la ei!


E drept, de atunci au trecut foarte multi ani si eu am uitat aproape tot ce am vazut si am auzit in acea zi, insa mi-a ramas nealterat in memorie faptul ca recitau poezii crestine si ca erau cu totii oameni deschisi, care chiar cunosteau iubirea fata de aproape. Curiozitatea m-a impins astazi sa caut pe internet poezii crestine, sa vad despre ce este vorba, caci nu sunt prea sigura pe amintirile mele in aceasta privinta. Am gasit un loc de unde pot fi cumparate tot soiul de poezii, de la cele pentru copii, pentru Craciun, pentru nunta, pentru Pasti si Anul Nou, pentru mama, pentru tineri, despre Isus si pana la tot felul de imnuri si alte cantari pentru diverse ocazii. Imediat gandul mi-a zburat la filmele cu negri americani si la cat de calda si vesela pare intotdeauna atmosfera in bisericile lor, unde oamenii isi unesc mainile si canta, danseaza, se privesc sincer in ochi. Probabil daca si pe la noi ar exista o astfel de atmosfera in biserici, alta ar fi situatia. Sunt convinsa ca multi s-ar duce nechemati si neamenintati de focul iadului in biserici, numai din placerea de a fi alaturi de oameni ca si ei, de a recita poezii crestine, de a se bucura de viata. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu