Cu aproape trei ani in urma imi dadeam demisia de la serviciu si imi deschideam primul blog, fascinata de posibilitatile nelimitate pe care internetul mi le oferea si de comunitatea faina pe care o descopeream umbland pas cu pas prin blogosfera. Parea o lume noua, o lume diversa, asa cum este si cea offline, dar lipsita de pericolele si rautatile pe care fiecare dintre noi le intalneste zilnic in viata reala (cel putin asa credeam pe atunci). Aici ma simteam in elementul meu, aici imbinam utilul cu placutul, aici descopeream oameni care imi semanau, care aveau aceleasi pasiuni si aceleasi nazuinte. Aici inca ma simt "acasa", intre prieteni, intr-o adevarata comunitate unita la bine si la rau.
Timpul se scurgea pe nesimtite, impartit intre glume spirituale, implicari in diverse campanii de responsabilizare, lecturi, arome si povesti de viata. Nu mai eram singura. Traiam printre oameni care imi intelegeau framantarile, imi alimentau visurile, imi impartaseau crezurile. Pe nesimtite cadeam in capcana nefasta a internetului, dezvoltand o dependenta tot mai greu de controlat si stopat.