S-ar putea gasi cate o voce razleata, care sa spuna ca nu e treaba mea sa ma joc de-a haiku, ca as face mai bine sa raman la cratita mea, in care invart in timp ce scriu pe blog, dar cine sa o asculte si de ce? Fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui, cu blogul lui, cu putinele cuvinte pe care le cunoaste.
Uite asa, la prima ora a diminetii, mi s-a nazarit sa scriu opt cuvinte, dispuse dupa cum veti vedea mai jos, caci a rasarit un soare imens, ce imi lumineaza intreaga incapere si imi incalzeste sufletul. Cartierul meu e plin de miresme placute, de pomi ce isi revarsa bogatia in strada, de culori ce mangaie ochiul dornic de frumos.
Nu este prima data cand ma joc de-a haiku, probabil nici ultima data. Stiti care este culmea? Ca eram candva priceputa si apreciata, ca oameni care astazi intorc capul, in toamna anului trecut veneau si se mirau de cum asterneam cuvintele. :) Va mirati? Eu nu...
E primavara;
salcamul a inflorit
azi prima oara.
Pe mine răutatea oamenilor nu încetează să mă mire... Uneori e de-a dreptul incredibilă...
RăspundețiȘtergere