Intotdeauna mi s-a parut ca lalelele se numara printre florile ce ating perfectiunea, probabil si pentru ca nu aveam pic de talent la desen si orice tentativa de a face un tablou se solda cu hohote de ras din partea surorii mele, care nici ea nu avea talent, dar macar se abtinea de la asemenea fapte.
Singurele picturi sau desene care imi ieseau acceptabil, cat sa nu lesine toti de ras, erau cele in care laleaua galbena era la loc de cinste. Mi se parea ca este usor de desenat si de colorat, ceea ce mi-o facea draga.
Am descoperit mai tarziu flori mult mai frumoase, mai parfumate, mai atragatoare, insa lalelele galbene mi-au ramas in suflet ca fiind flori ce merita in fiecare primavara un strop de atentie, asa ca nu ratez nici o ocazie pentru a-mi cumpara un buchetel sau macar pentru a le admira in curtile pe langa care trec. Nu pot uita cat de tare sufeream cand eram copil, vazand cum isi scuturau cate o petala, pana cand din frumoasele mele lalele nu ramanea nimic care sa aminteasca de gingasia lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu